Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Daria Kraus, micuța campioană care luptă în fiecare zi

Elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic „Decebal” Constanța și membră a Clubului Sportiv „Marina” Constanța, Daria Kraus face senzație pe podiumul competițiilor naționale și internaționale. În urmă cu o lună, sportiva a obținut titlul de vicecampioană mondială la Ju-Jitsu, la categoria U14 - 44 kg, după ce a ocupat locul secund, pe podium, la World Cup Balkan Open 2019, desfășurat la București. Chiar dacă debutul în sport l-a avut la 6 ani, cu înotul și baschetul, Daria si-a descoperit adevarata pasiune pentru artele marțiale la vârsta de 8 ani, când în clasa ei 3 sensei îmbrăcați în kimono au facut o demonstratie scurtă de câteva minute. A început antrenamentele la sfârșitul anului 2015 iar un an mai târziu primea Diploma de Recunoaștere a Unei Bune Pregătiri și a Respectului față de Spiritul Artelor Marțiale, după ce participase la primul concurs-  Cupa Corysan de Ju – Jitsu. Daria a înțeles că antrenamentele îi oferă o bună pregătire pentru viață: siguranță și încredere în forțele proprii, puterea de a-si învinge teama de adversar și de eșec, disciplină, viteză de reacție, gândire pozitivă. Micuța sportivă are o personalitate puternică. „Este foarte rebelă dar în același timp puțin timidă cu persoanele din exterior, îi place să-i ajute pe ceilalți, face voluntariat cu grupele mai mici iar sensei (Dan Marian Ungureanu) spune ca are calități de lider”, a declarat Lăcrămioara Vizireanu, mama Dariei Kraus. În cei trei ani de când participă la competițiile de Ju-Jitsu, Daria a adunat deja o colecție considerabilă de premii, diplome și trofee. În anul 2018, a obținut titlul de vicecampioană la Balcaniada din Atena la categoria U12 ani – 36 kg iar la Campionatul European din Amersfoort, Olanda, a cucerit titlul de campioană europeană, la categoria U14 – 40 kg, fiind desemnată cel mai bun sportiv al Clubului „Marina” Constanța. De asemenea, la campionatele naționale din 2018 și 2019, a obținut titlul de dublu campioană națională la categoriile U 12 ani și U 15 ani, cât și la U 14 ani – 40 kg și U 16 ani – 44 kg. În spatele performanțelor obținute, se ascund sute de ore de antrenamente. „Noi nu putem să ne bucurăm de rezultate pentru că ne pregătim de o altă competiție. Este o cursă continuă, programul este foarte încărcat. Daria face patru antrenamente pe săptămână iar pe timpul verii două antrenamente pe zi”, a precizat mama Dariei. Micuța campioană se pregătește intens pentru Cupa CSM și Cupa României la Ju -Jitsu care va avea loc luna viitoare la Sfântul Gheorghe.

marți, 15 octombrie 2019

Mai mult
Eveniment public în cadrul proiectului „Snapshots from the borders - Small towns facing the global challenges of Agenda 2030”

Primăria Municipiului Constanța și Asociaţia Novapolis – Centrul de Analize şi Iniţiative pentru Dezvoltare au organizat joi, 03 octombrie 2019, evenimentul public național dedicat petiției prin care se urmărește ca data de 3 octombrie să fie declarată Ziua Europeană de Aducere Aminte și Bun Venit pentru migranți și refugiați. Această dată ne amintește că în anul 2013, un număr de 368 de persoane, femei, copii și bărbați, și-au pierdut viața într-un naufragiu în largul coastei insulei Lampedusa. În acest context, autorități locale și organizații non-guvernamentale din întreaga Europă s-au unit pentru a face auzite vocile migranților din toată lumea și pentru a face apel la solidaritate față de refugiați considerând că este momentul ca această zi să fie celebrată la nivelul întregii Europe. Bucureștiul s-a alăturat celor 27 de capitale ale Uniunii Europene pentru a atrage atenţia asupra problemelor a milioane de refugiaţi din toată lumea și pentru a face apel la mai multă umanitate și responsabilitate față de aceștia. Evenimentul public național de la București a prilejuit discuții privind migrația și obiectivele de dezvoltare durabilă, gestionarea migrației în România și în Europa și incluziunea migranților în societate în general. Elementul central al evenimentul public național de la București a fost reprezentat de difuzarea filmului documentar "Lampedusa in winter" [Lampedusa pe timp de iarnă], o producție Austria, Italia, Elveția, 93', 2016. Totodată, participanții au avut parte de momente artistice și culturale inedite, muzică și dansuri tradiţionale, expoziții tematice și ateliere de lucru și creație. Pe toată durata evenimentului, publicul a fost încurajat și a avut posibilitatea să semneze Petiția pentru declararea datei de 03 octombrie ca Zi Europeană de Aducere Aminte și Bun Venit și să-și exprime într-un mod creativ suportul sau să contribuie la diseminarea și multiplicarea mesajelor Campaniei „No more Bricks in the Wall", prin realizarea unui set de instantanee cum ar fi clipuri video, interviuri, fotografii etc. Evenimentul s-a bucurat de o largă audiență reunind pe lângă publicul larg și reprezentanți ai autorităților publice și ambasadelor, ai organizațiilor non-guvernamentale și internaționale, străini, refugiați și solicitanți de azil în România, precum și elevi și profesori din școlile și universitățile cu studenți migranți, cetățeni români, artiști și jurnaliști, lideri ai comunităților de migranți și experți din domeniu. Evenimentul din București s-a desfășurat concomitent cu alte evenimente publice organizate în toate oraşele partenere cu scopul creșterii gradului de informare și conștientizare la nivel național a publicului larg în ceea ce privește migrația și integrarea imigranților și refugiaților, promovând valori precum solidaritatea, cooperarea și drepturile omului. Activitatea a avut loc în cadrul campaniei „No more bricks in the Wall" derulată sub egida proiectului „Snapshots from the borders – Small towns facing the global challenges of Agenda 2030", cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul DEAR (contract nr. CSO-LA/2017/388-115), al cărui lider de proiect este municipalitatea din Lampedusa și Linosa, Italia și care are o durată de 3 ani.  Mai multe informații despre proiect pot fi găsite accesând http://www.snapshotsfromtheborders.eu/romania-projects/ sau pagina de Facebook: https://www.facebook.com/snapshotsfromtheborders/.

marți, 15 octombrie 2019

Mai mult
O viață de poveste

Maria Moroeanu, o constănțeancă în vârstă de 95 de ani, văduvă de război, a fost vizitată zilele de trecute de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială Constanța. Și nu a fost o simplă vizită. Femeia a primit cadouri din partea municipalității, dar și o diplomă de apreciere de la Ministerul Apărării Naționale. Bătrâna a trăit o viață de poveste. A fost căsătorită doar 11 luni și văduvă timp de 74 de ani. Soțul ei, căpitan în armata română, a murit pe front în 1945, iar doamna Maria nu s-a mai recăsătorit niciodată. A adoptat o fată pe care a crescut-o frumos. Din păcate însă, viața tinerei a fost curmată de un cancer devastator. În urma ei, au rămas doi copii, un băiat și o fată, pe care tot doamna Maria i-a crescut. Le-a fost și bunică și mamă. Acum, doamna Maria locuiește singură, într-o locuință cochetă și îngrijită. Nepoții sunt mari, fiecare la casa lor, și bătrâna nu vrea să devină o povară pentru nimeni, mai ales că este sănătoasă și în putere.

marți, 15 octombrie 2019

Mai mult
Abaterile de la normele privind curățenia, sancționate de Poliția Locală

Trotuarele din Constanța, parcurile și chiar locurile de joacă devin, din ce în ce mai des, locuri pline de mormane de coji de semințe. Polițiștii locali acționează în permanență pentru combaterea acestui fenomen. Cei care sunt prinși în fapt nu numai că vor fi puși să strângă mizeria făcută ci vor fi și sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei. Acțiunile polițiștilor locali cu privire la respectare H.C.L. 184/2013  se desfășoară atât pe marile bulevarde, cât și pe aleile dintre blocuri, în locurile cunoscute ca fiind zone unde se produc astfel de contravenții, dar și în funcție de sesizările cetățenilor. În ultimele două zile, agenții noștri au aplicat 13 sancțiuni în aces sens. O altă problemă cu care se confruntă polițiștii locali este legată de desfășurarea activităților de picnic în afara spațiilor special amenajate. Conform Legii 54/2012 este  strict interzisă aprinderea focului pe strazi, în parcări, în curţile interioare ale blocurilor, pe spaţiile verzi, în cimitire şi oricare alte locaţii care nu sunt special amenajate în acest sens. Conform actelor normative în vigoare, cei care desfăşoară activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate sau a zonelor indicate pentru astfel de activităţi, pot fi sancţionaţi cu o amendă contravențională cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei. În ultimele două zile, doi constănțeni au fost sancționați pentru că nu au respectat normele legale în această privință. Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională-0241/484.205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp). Ne dorim cu toții să locuim într-o țară civilizată, din păcate însă, drumul până acolo este presărat cu coji de semințe și îmbâcsit cu fum de grătar. Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!

luni, 14 octombrie 2019

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța acționează constant pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație din oraș

Conform graficului de lucru din această săptămână, angajații SC Confort Urban SRL continuă să reabiliteze trotuarele pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Războieni și strada Zorelelor și pe bulevardul Mamaia, între strada I.G. Duca și strada Mihai Viteazul. Concomitent, se asfaltează strada Micșunelelor, între strada Mugurului și sediul Secției Nr. 5 de Poliție iar pe strada Mihai Viteazul, între strada Traian și strada Ferdinand, se efectuează lucrări de frezare și asfaltare. De asemenea, echipele administratorului drumului public intervin pe străzile Alexandru Bogza, Prelungirea Eduard Caudella, Dumitru Kiriac, Cella Delavrancea și Sfântul Ioan Damaschin. Se amenajează noi parcări pe strada Mugurului, în spatele blocului 22 și pe strada Arcului, în zona blocurilor I și D1. Tot în această săptămână, se trasează marcajele rutiere în zona trecerilor de pietoni și se dezafectează cablurile neetichetate pe bulevardul Aurel Vlaicu, între strada Caraiman și pasajul rutier de la IPMC.

luni, 14 octombrie 2019

Mai mult
Atenție, șoferi! De mâine, strada Mihai Viteazul intră în reabilitare

Artera va fi închisă circulației vehiculelor pe porțiunea cuprinsă între Bulevardul Ferdinand și strada Traian, marți și miercuri între orele 08:00- 16:00 și joi între orele 08:00-18:00, timp în care vor avea loc lucrări de frezare și asfaltare. Marți și miercuri vor avea voie să circule doar mijloacele de transport în comun, iar joi, traficul va fi restricționat total. Locuitorii orașului sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zona în care se desfășoară activitățile de refacere a tramei stradale.

luni, 14 octombrie 2019

Mai mult
Schimbări majore pe strada Semănătorului

Dacă în urmă cu patru ani, zona arăta ca o mahala, cu ponei, măgari, cai și trăsuri, iar curțile erau pline de gunoaie, astăzi locul arată complet diferit. Primăria Municipiului Constanța dă o mână de ajutor la schimbarea imaginii cartierului și înlocuiește gardurile curților de pe strada Semănătorului, concomitent  cu acțiuni de salubrizare. „O dată pe săptămână, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și RAEDPP merg în inspecție.  În acea zonă lucrurile s-au liniștit. Acum se lucrează la gard. Cineva a donat lemn si cei care locuiesc acolo vor avea gard și îl vor vopsi în culori tradiționale, după un proiect al unui artist constănțean” a declarat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău. Lucrările pe strada Semănătorului vor fi finalizate peste aproximativ două săptămâni.

luni, 14 octombrie 2019

Mai mult
Produse apicole naturale, în piețele constănțene

Pasiunea pentru creșterea albinelor a stat la baza dezvoltării unei mici afaceri de familie în județul Constanța, pornită de la zero cu zeci de ani în urmă. Lidia Gavrilă este un apicultor din comuna constănțeană Cumpăna, al cărei bunic, mare iubitor de albine, a transmis peste generații această pasiune. Lidia, împreună cu părinții și alți trei frați ai săi au ca îndeletnicire apicultura și dețin 125 de stupi în Cumpăna. De mai bine de 20 de ani, această familie își vinde producția de miere în Piața Griviței, administrată de RAEDPP Constanța. Cu timpul, odată cu nevoia de a aduce pe piață noutăți și de a satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi, Lidia Gavrilă și-a diversificat oferta, astfel că a ajuns să ofere clienților săi amestecuri dintre cele mai inedite. Pe lângă clasica miere polifloră, de salcâm, de tei, de mană sau de rapiță, pe taraba ei găsiți miere de coriandru sau de lavandă. Mierea cu ghimbir este o specialitate a sa, spune femeia, foarte benefică de altfel în tratarea astmului bronșic sau a sinuzitei. Nu lipsesc de pe taraba Lidiei Gavrilă nici produsele de imunitate - cătina, nectarul de cătină, polenul, căpăceala sau fagurele căpăcit, cel din urmă conținând aproape toate produsele stupului: miere, polen, propolis și laptișor de matcă. Cei interesați pot cumpăra și tinctură de propolis, dar și propolis brut. „De când aveam 14 ani am început să îmi ajut părinții și așa am ajuns să lucrez în apicultură. Particip și la târguri în județ, mie asta îmi place să fac și nu vreau să mă îndrept spre o altă profesie”, a mărturisit femeia. În fiecare zi de luni până vineri, între orele 08:30 – 18:30, dar și în weekend până după orele prânzului o găsiți pe Lidia Gavrilă în Piața Griviței din Constanța, cu miere și produse apicole de calitate. Cumpărați produse din piețele agroalimentare, sprijiniți micii producători locali!

vineri, 11 octombrie 2019

Mai mult
Investim în educație

Vă prezentăm astăzi Grădinița cu Program Prelungit Azur, un model de bune practici pentru orice unitate de învățământ din România.   „A fi dascăl înseamnă să ai suflet, înseamnă să-i iubești pe copii. Am primit foarte mult ajutor. Mulțumesc Primăriei și oamenilor de acolo care întotdeauna au fost alături de noi. Ideea este că dacă un om dorește să facă lucruri, și aici mă refer la cei care gestionează activitatea dintr-o școală sau grădiniță, dacă acești oameni se implică nu numai profesional ci și cu sufletul, lucrurile nu au cum să nu iasă așa cum trebuie“, spune doamna Ecaterina Radu, directorul Grădiniței cu Program Prelungit Azur. Primăria Municipiului Constanța a alocat fonduri de la bugetul local pentru lucrări de termoizolație, instalație de detectare incendiu, lucrări de reorganizare a grupurilor sanitare, reparații instalație termică,  ale blocului alimentar și ale instalației de gaz. În cadrul investiției de aproape 400.000 lei a fost achiziționată și o mașină de gătit modernă, cu hotă centrală.  Cu o vastă experiență în spate, doamna director Ecaterina Radu crede că implicarea și profesionalismul sunt cheia pentru a reuși: „Nici nu mă gândeam eu acum șapte ani că dintr-o grădiniță fără nume vom ajunge pe buzele oamenilor din minister. Grădinița arată foarte bine, am schimbat totul cu ajutorul Primăriei. Eu cred că numai cine nu se implică, nu reușește. Numai cine nu vrea, nu poate.” Primăria Municipiului Constanța continuă investițiile și la alte unități de învățământ din oraș.

vineri, 11 octombrie 2019

Mai mult
Atenție! S-au înmulțit cazurile de hepatită tip A!

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu hepatită acută virală tip A, dintre care 100 copii cu vârsta cuprinsă între 1-14 ani. Medicii specialiști ne recomandă să respectăm regulile de igienă personală și să fim mai atenți la igiena copiilor, având în vedere că cele mai multe cazuri sunt înregistrate în rândul celor mici. Știm cu toții că hepatita se numește boala mâinilor murdare. De aceea trebuie să fim atenți nu doar să ne spălăm pe mâini cât mai des, ci și să evităm spațiile sau localurile cu igienă precară. Multe persoane pot fi purtătoare ale acestei boli fără a avea niciunul dintre simptomele care ne-ar trimite la medic. Prin urmare, reprezentanții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța ne îndrumă să prevenim prin vaccinare și/sau să ne spălăm cât mai des pe mâini.

vineri, 11 octombrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină