Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Persoanele fără adăpost din Constanța beneficiază de condiții decente în centrul „Sfânta Filofteia”

Spațiul, în suprafață de aproape 400 mp, situat la etajul I al Complexului comercial „Doi Cocoși”, a fost reamenajat, compartimentat, utilat și mobilat, în conformitate cu standardele pentru serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte. Adăpostul are o capacitate de 50 de locuri: 1 dormitor pentru femei cu 14 paturi și 1 dormitor pentru bărbați cu 36 de paturi, dotate cu grupuri sanitare și dușuri. Spațiul deține sală de socializare, sală de primire, 1 birou pentru personal și spațiu pentru mașină de spălat. Serviciul social furnizează gratuit persoanelor fără adăpost servicii de îngrijire personală, supraveghere, găzduire temporară pe timp de noapte, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. Principalele activități oferite în acest adăpost sunt: cazare pe perioada nopții 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni; asigurarea condițiilor pentru igienă corporală (duș), igienizarea lenjeriei beneficiarilor; supravegherea beneficiarilor pe timpul nopții; asigurarea unor echipamente de cazarmament adecvate. Conform Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin H.C.L. nr.105/2019, beneficiarii serviciilor sociale acordate în adăpostul de noapte sunt: a) persoanele fără adăpost, cu domiciliul/reşedinţa înregistrată în actele de identitate pe raza municipiului Constanța, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt persoane care nu au o locuinţă, trăiesc în stradă, spaţii publice, precum parcuri, scări de bloc, canale, imobile dezafectate sau nelocuite, care nu au acces imediat la o formă de locuire. b) persoanele fără adăpost, fără acte de identitate, identificate în evidenţele poliţiei locale, cu ultimul domiciliu/reşedinţa în municipiul Constanța. c) prin excepţie, persoane fără adăpost cu adresa de domiciliu în altă unitate administrativ-teritorială, identificate pe raza municipiului Constanța, pe perioada sezonul rece noiembrie – martie, în funcţie de locurile disponibile.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Continuă distribuirea pubelelor galbene pentru colectarea selectivă

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Astăzi, vineri, 09.10.2020: strada Dorului, strada Vânători, strada Venus. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

vineri, 9 octombrie 2020

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța continuă programul de modernizare a tramei stradale

Echipele SC Confort Urban SRL au finalizat lucrările de reabilitare a carosabilului și a trotuarelor pe strada Pajurei, tronsonul delimitat de strada Viorelelor și bulevardul 1 Mai Vechi. Zona carosabilă a fost decopertată pentru a fi recondiționată cu asfalt. Ulterior, s-a intervenit cu utilaje de asfaltare pe partea carosabilă și pe cea pietonală. Prin programul de modernizare a infrastructurii rutiere a arterelor secundare din cartierul Faleză Sud, s-a reabilitat carosabilul pe strada Nehoiului, pe strada Petru Cercel, tronsonul delimitat de strada Brizei și bulevardul 1 Mai Vechi și pe strada Brizei, porțiunea cuprinsă între strada Petru Cercel și strada Steluței.

joi, 8 octombrie 2020

Mai mult
Constanța, sub cod portocaliu de ploi!

Astăzi, Constanța se află sub cod galben de ploi până la ora 03:00, iar mâine 09.10.2020 între orele 03:00 – 21:00, pentru municipiul Constanța, a fost emis un cod portocaliu de ploi. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea anunță pentru astăzi averse ce vor avea și caracter torențial, cu descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și izolat 40 - 50 l/mp. Pentru ziua de mâine însă, în intervalul menționat, meteorologii ne avertizează că va ploua temporar abundent, iar cantitățile de apă vor depăși 40 - 70 l/mp. Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142 Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

joi, 8 octombrie 2020

Mai mult
Unde se distribuie astăzi și mâine pubele galbene pentru colectarea selectivă

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Astăzi, joi, 08.10.2020: strada Constantin Brâncuși, strada Frunzelor. Vineri, 09.10.2020: strada Dorului, strada Vânători, strada Venus. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

joi, 8 octombrie 2020

Mai mult
Se recondiționează trotuarele în mai multe locații din oraș

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă lucrările de reabilitare a zonei destinate circulației pietonilor în cartierele Constanței. Piațeta Capitol se află în plin proces de modernizare. În prezent, se execută lucrări de pavare. Locuitorii orașului se vor bucura de o zonă special amenajată pentru relaxare, cu spații verzi și mobilier urban nou. Asfaltul nou și bordurile moderne schimbă aspectul suprafeței pietonale pe bulevardul 1 Mai Vechi. Echipele SC Confort Urban SRL continuă intervențiile asupra trotuarelor pe tronsonul delimitat de strada Pajurei și strada Bagdazar Nicolae. Lucrări de reamenajare a zonei pietonale au loc și în parcul Dragoslavelor. Facem din nou apel către locuitorii din zonă să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.

miercuri, 7 octombrie 2020

Mai mult
Seniorii constănțeni, premiați la domiciliu!

Săptămâna aceasta echipele Primăriei Municipiului Constanța vor ajunge la cei care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și la cei care aniversează 50 de ani de la căsătorie și au depus documentele în perioada 22.09.2020- 02.10.2020. Vor fi premiate 58 de persoane care au împlinit 80 de ani, 12 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 19 cupluri care sărbătoresc nunta de aur. Seniorii Constanței primesc din partea municipalității 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie și 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani. Pentru a intra în posesia sumelor, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: Cerere tip copie conform cu originalul a certificatului de naștere copie conform cu originalul a cărții de identitate copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, o puteți face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30-18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție ! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

miercuri, 7 octombrie 2020

Mai mult
Ce străzi și parcuri sunt dezinfectate astăzi

Primăria Municipiului Constanța asigură permanent dezinfecția pe străzile, trotuarele, locurile de joacă și aleile din oraș. Echipele municipalității acționează astăzi pe următoarele străzi și bulevarde: bulevardul 1 Mai, strada 1 Mai vechi,  strada Baba Novac, strada Dezrobirii, strada Eliberării, strada I.L Caragiale, strada Soveja, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, dar și aleile de acces și din parcurile - Casa de Cultură, Gară, Far, Dragoslavele și Tăbăcărie. Totodată, aleile de acces către spitalele din municipiul Constanța sunt dezinfectate zi de zi. Pentru dezinfecție se folosește un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat pe străzi, alei, trotuare. În continuare trebuie să fim atenți, să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm normele de igienă!

miercuri, 7 octombrie 2020

Mai mult
Deșeurile din construcții se depozitează în spațiul amenajat la Poarta 9

Pentru constănțenii care nu au aflat încă, materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platformele de deșeuri, ci trebuie depuse în amplasamentul din incinta Portului Constanța - zona Poarta 9. Nicidecum aceste materiale nu se aruncă la platformele de gunoi sau în modulele pentru colectare selectivă. Persoanele fizice sau juridice care au construit ori au demolat și trebuie să scape de resturile provenite din această activitate trebuie să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă, care poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631. Persoanele care nu respectă aceste prevederi și sunt surprinse că aruncă astfel de materiale în alte locuri decât în cele special amenajate riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 400 și 800 lei pentru persoanele fizice și între 500 și 1.000 lei pentru persoanele juridice. Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp. Păstrați Constanța Curată! Fiecare dintre noi contribuie la curățenia orașului!

miercuri, 7 octombrie 2020

Mai mult
Continuă distribuirea pubelelor galbene

Primăria Municipiului Constanța vine în sprijinul constănțenilor și îi încurajează să colecteze selectiv distribuind pubele galbene pentru cei care locuiesc la case, astfel: Astăzi, miercuri, 07.10.2020: aleea Cerbului, strada Dionisie cel Mic, strada Răzoare. Joi, 08.10.2020: strada Constantin Brâncuși, strada Frunzelor. Vineri, 09.10.2020: strada Dorului, strada Vânători, strada Venus. În cazul în care într-o zi nu se acoperă toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă a doua zi. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Colectarea selectivă începe de acasă! Vă rugăm să nu amestecați deșeurile menajere cu cele reciclabile. În pubela galbenă se depozitează numai deșeuri reciclabile din plastic, hârtie/carton și metal; Presați/taiați/striviți deșeurile din ambalaje înainte de a le depune în pubela galbenă, în acest mod se folosește la maxim capacitatea pubelei; Deșeurile se biodegradează foarte greu, unele dintre ele nu se degradează niciodată. Colectăm selectiv și astfel reducem cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi și implicit ne protejăm sănătatea și mediul înconjurător. Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.

miercuri, 7 octombrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină