Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Conducător auto, sancționat de polițiștii locali pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public

În urma apariției unor imagini pe rețelele de socializare, redate opiniei publice de către un cetățean cu spirit civic și preluate de către reprezentanții mass media,  Direcția Generală Poliția Locală Constanța s-a sesizat din oficiu pentru a  stabili cu certitudine datele concrete cu privire la fapta conducătorului auto, care abandona deșeuri din interiorul unui autoturism pe domeniul public al municipiului Constanța. Polițiștii locali l-au identificat și sancționat contravențional cu suma de 20.000 lei pe conducătorul auto din muncipiul Iași, în conformitate cu prevederile O.U.G nr.92, art.20, alin.3, coroborat cu articolul 62, alin.1 lit.b. Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale. Vă rugăm să înțelegeți că abandonarea deșeurilor poate atrage și măsura complementară de confiscare a autovehiculului folosit la săvârșirea contravenției. Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

luni, 18 iulie 2022

Mai mult
Drifturi în parcarea publică de la Poarta 1

  Săptămăna trecută, încă un conducător auto a fost surprins în parcarea publică și monitorizată video de la Poarta 1 din municipiul Constanța în timp ce executa drifturi cu un autoturism. Pentru actul de bravadă și punerea în pericol a participanților la trafic, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice l-au sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța le reamintesc teribiliștilor că drifturile și turatul motoarelor în scop de amuzament sunt interzise. Nu uitați faptul că zonele publice sunt monitorizate video și puteti fi surprinși în momentul săvârșirii unor fapte antisociale. Șoferii care fac drifturi ilegale își pun în pericol viața, dar și pe a celor din jur, pentru că aceste manevre atrag întotdeauna mulți curioși ce pot deveni cu ușurință victime. Ca sport cu motor profesionist, concursurile de drift se fac numai în cadru organizat cu toate măsurile de siguranță luate și cu avizele legale de specialitate. Vă rugăm să semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922-Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.  

luni, 18 iulie 2022

Mai mult
Recensământul este în plină desfășurare, pănă pe data de 24 iulie ​

  Dacă nu vă doriți să așteptați vizita recenzorului acasă, vă puteți deplasa la cele 8 puncte de recenzare fixă puse la dispoziție de autoritatea publică. În locația aleasă de dumneavoastră veți primi îndrumări și veți fi recenzat de către personalul de specialitate. Programul de lucru al centrelor este următorul: Sediul UJIR (Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului) Bd Tomis, nr.51, Program: luni, marți, miercuri, joi, vineri: între orele 08:30-16:00. Termoficare Constanta, Str. Brizei nr.18 Bl. FD7, Sc. B, Parter, Biroul nr. 2, Program: luni-vineri: 08:00-16:30. Agenţia SPIT nr. 6, Bd Tomis nr 112, Program: luni, marți, miercuri, vineri:între orele 08:30-16:30, joi: între orele 08:30-18:30; Agenţia SPIT nr. 3, Tomis Mall (ultimul etaj), Str. Ştefan cel Mare, nr. 36-40, Program: luni, marți, miercuri, vineri: între orele 08:30-16:30, joi: între orele 08:30-18:30; Agenţia SPIT nr. 4 Soveja, Str Soveja nr. 104, Program: luni, marți, miercuri, vineri: între orele 08:30-16:30, joi: între orele 08:30-18:30; Centrul Informare Cetăţeni City Park (ultimul etaj), Bd Alexandru Lăpuşneanu, nr. 116 C, Program: luni, marți, miercuri, vineri: între orele 08:30-16:30, joi: între orele 08:30-18:30; Complexul Agroalimentar din piața Tomis 3, Program: luni-vineri, între orele 08:00-17:00 și sâmbătă, între orele 09:00-13:00; Centrul Comercial Vivo Mall, Bdul Aurel Vlaicu nr. 220, Program: luni-duminică, între orele 10.00-20.00. Vă recomandăm să participați la recensământ pentru a vă îndeplini obligația legală, astfel veti evita aplicarea unei sancțiuni contravenționale de către instituțiile abilitate. Persoanele care refuză recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1000 și 3000 lei, iar pentru cele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi în cuantum cuprins între 1500 și 5000 lei. Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați www.recensamantromania.ro. Totodată, aveți la dispoziție telefoanele Unității Județene de Implementare a Recensământului Constanța: 0752221010, 0770853384, 0770853519, 0752225099 sau Call Center la 0314338333.  

luni, 18 iulie 2022

Mai mult
Condiții mai bune pentru elevii de la Școala Gimnazială Nr.37 din Constanța

Pentru ca instituția de învățământ să-și întâmpine elevii cu zone de acces și terenuri de sport reabilitate, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a demarat din timp lucrările de reamenajare a incintei unității școlare. Peste 6500 de metri pătrați de asfalt vor fi așternuți în incinta Școlii Gimnaziale Nr.37.   Lucrările de reamenajare vor continua toată săptămâna.    Intervenții similare se vor desfășura în toate liceele, școlile și grădinițele din oraș, unde este nevoie de reabilitare.      

luni, 18 iulie 2022

Mai mult
Parcarea din Constanța și Mamaia devine gratuită pe timp de noapte

Constanța, 15 iulie 2022. Obligativitatea plății locurilor de parcare în Constanța între orele 22:00 și 08:00 va fi eliminată. Decizia primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, urmează a fi supusă aprobării Consiliului Local.   Totodată, modalitatea prin care hotelierii închiriază locurile de parcare din stațiunea Mamaia va fi simplificată. Aceștia vor putea pune la dispoziție turiștilor un abonament ce le va permite acestora să parcheze oriunde în zona 0, și nu doar într-un loc specific, stabilit în prealabil.   Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat: „Având în vedere contextul economic în care ne aflăm, am luat această hotărâre din dorința de a mai scădea din presiunea care apasă pe umerii constănțenilor, dar mai ales a turiștilor care aleg să-și petreacă concediul în orașul nostru. Este o modificare ușor de implementat, care nu necesită o consultare publică, dat fiind că are rolul de a reduce din obligațiile cetățenilor. Totodată, ne dorim să creștem numărul locurilor închiriate de către hotelieri, în prezent fiind închiriate doar 1300 de locuri de parcare din totalul de 7000 disponibile în Mamaia”.   Modificările urmează a fi supuse votului consilierilor municipali în următoarea ședință a Consiliului Local.  

vineri, 15 iulie 2022

Mai mult
Constănțenii, dar și turiștii, invitați să colecteze selectiv

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac și președintele Asociației „Bun-Simț și Atitudine Civică”, doamna Cristiana Predoiu au anunțat astăzi lansarea proiectului „Bun-Simț Turistic în stațiunea Mamaia”.      Proiectul își propune să promoveze colectarea selectivă, prin derularea unor campanii de conștientizare a constănțenilor și turiștilor în vederea schimbării atitudinii față de mediu și adoptarea unui comportament eco-civic adecvat.   Vergil Chițac: „Inițiativa Asociației Bun-Simț și Atitudine Civică este lăudabilă. Campania este binevenită la Constanța și se adaugă eforturilor pe noi le facem în ceea ce privește reciclarea deșeurilor. În toate societățile civilizate, deșeurilor trebuie privite ca o resursă. Noi facem modificări de sistem în sensul în care am adoptat în Consiliul Local un act adițional prin care am stabilit prețul celor cinci fracții reciclabile. Vom delega către salubrizator această activitate de reciclare și vom supraveghea îndeapropate acest lucru pentru că este o țintă asumată. Ce facem acum are mai mult semnificație, simbol, ne ajută să avem o legătură cu populația”   Cristiana Predoiu: „Ne bucurăm că la Constanța am găsit deschiderea necesară pentru a putea implementa unul dintre proiectele campaniei naționale Bun-Simț Turistic. La Constanța vin în fiecare vară turiști din toate colțurile țării, iar mesajul nostru prin care facem apel la un comportament responsabil față de natură poate astfel să ajungă la un număr cât mai mare de români. M-am bucurat să văd mămici care își îndeamnă copiii să arunce deșeurile de plastic în recipientele de colectare sub formă de delfin și să văd pe fețele copiilor bucuria că au făcut un gest frumos pentru planetă.”   Într-o primă etapă, 5 recipiente sub formă de delfin au fost incluse în infrastructura de colectare de deșeurilor de pe raza municipiului Constanța. Containerele destinate colectării de ambalaje și deșeuri reciclabile, PET-uri și doze de aluminiu, au fost  amplasate în zonele: plaja „Fratelli”, în zona Hotelului Sulina, Cazinoul din Mamaia și supermarket Perla. Deșeurile colectate vor fi trimise către stațiile de sortare, pentru a fi reciclate și transformate în noi produse.   Proiectul implică și creșterea gradului de siguranță a turiștilor. Pe foișoarele salvamarilor din Mamaia vor fi amplasate panouri informative pentru turisti, cu privire la semnificatia steagurilor arborate pe plajă, dar si avertizari cu privire la riscurile expunerii la soare între orele 11:00-16:00. Serviciul Salvamar din Constanta va fi dotat cu 150 de balize portabile pe care turistii le pot folosi gratuit.    Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și A.N.S.P.S.R, cu sprijinul Decathlon România.   

vineri, 15 iulie 2022

Mai mult
Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”,

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunţă continuarea etapei de selecţie a grupului ţintă în cadru Proiectului „SSM@160 - Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”, POCU/436/4/4/125595. Proiectul își propune ca grup țintă un număr de 160 persoane vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială in vederea furnizării de servicii integrate de îngrijire la domiciliu. Condiții de eligibilitate: Poate deveni parte a grupului țintă orice persoană care: -are domiciliul sau reşedinţa în municipiului Constanţa; -a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege conform art.1, alin.4 din Legea nr.17/2000; -datorită unor motive de natură economică sau fizică, nu are posibilitatea să-şi asigure satisfacerea nevoilor curente ale vieţii de zi cu zi;                       -nu are nici o formă de venit sau totalitatea veniturilor nu depăşeşte valoarea aferentă salariul mediu nominal net/lună/persoană; -nu are familie, sau nu se află în întreţinerea unor persoane obligate legal la aceasta; -are susţinători însă aceştia nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile familiale întrucât nu obțin nici un venit, au în întreţinere copii minori, realizează venituri insuficiente pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii, au stare de sănătate precară care necesită costuri mari de îngrijire.                                                                                         În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia (prin acte medicale justificative), acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu se realizează cu acceptul unui membru al familiei sau al reprezentantului legal/convențional; Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreținerii și îngrijirii personale nu va beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu. Persoanele interesate se pot adresa: Expert Grup Tinta – Dragan Teodora E-mail: teodoramaria.dragan@gmail.com Telefon: 0787.821.046 Manager Proiect – Oncescu Florina E-mail: florinaoncescu@dgas-ct.ro Telefon: 0723.629.850                 

vineri, 15 iulie 2022

Mai mult
Animal Society revine în Constanța cu o campanie de sterilizări gratuite pentru animale de rasă comună și o primă intervenție în Portul Constanța

  Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Animal Society și Four Paws International continuă proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun” cu cea de-a treia campanie de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună pentru anul 2022. Astfel, în perioada 18 – 29 iulie, clinica mobilă Animal Society va fi mutată în portul Constanța, unde numărul de câini și pisici de rasă comună s-a mărit considerabil în ultimii ani. Astfel, în primele două săptămâni, echipa de medici ai Animal Society va steriliza exclusiv animale din incinta portului Constanța (nu se vor primi programări și nici pacienți din afara portului). Apoi, începând cu 30 iulie, echipa va opera la sediul Biobaza Constanța (Strada Vârful cu Dor nr. 5) – în această perioadă, programul va fi cel obișnuit, constănțenii interesați pot înregistra programări la numărul de telefon de pe afiș. ”În ultima etapă a proiectului ”Efort comun pentru un viitor mai bun” din 2022, schimbăm strategia și împărțim proiectul in două: Port și Biobaza. În fiecare dintre campaniile Animal Society, echipa noastră de teren a sterilizat animale din incinta portului, dar am primit nenumărate solicitări de a derula o campanie exclusiv în această locație, atât din partea companiilor care își desfășoară activitatea acolo, cât și din partea autorităților. Pe termen lung, cu siguranță efectele acestei intervenții vor fi unele pozitive, câtă vreme oamenii înțeleg că sterilizarea în masă și comportamentul responsabil față de aceste animale sunt soluțiile cele mai bune și cele mai la îndemână. După primele două săptămâni, activitatea noastră va fi cea obișnuită: sterilizăm câini și pisici la sediul Biobaza, cei interesați sunt rugați să se programeze, conform modului de lucru cu care constănțenii sunt deja familiarizați. – Anca Tomescu, Președinte, Asociația Animal Society. „O comunitate sănătoasă se construiește printr-un efort comun. Începem o nouă campanie de sterilizare în masă a căinilor și pisicilor de rasă comună. Împreună cu dumneavoastră și partenerii noștri instituționali ne dorim să schimbăm în bine viața orașului. Vă rugăm să ne sprijiniți pentru a stopa înmulțirea necontrolată a animalelor de rasă comună și pentru a preveni abandonul acestora. Fiecare persoană cu domiciliul în Constanța, care deține un cățel sau o pisică de rasă comună, este așteptată să vină cu animăluțul la sterilizat. Le mulțumesc tuturor constănțenilor care au  fost alături de noi în toate campaniile derulate de municipalitate și îi rugăm să ne sprijine în continuare. Avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru implementarea proiectelor de adopție ori de sterilizare a patrupedelor. Numai împreună putem face încă un pas către normalitate”- a declarat domnul Ionuț Rusu, Viceprimar, Primăria Municipiului Constanța. Campania derulată de Animal Society, alături de partenerii de la Four Paws International, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, face parte din proiectul de dezvoltare comunitară, demarat anul trecut, sub denumirea ”Efort comun pentru un viitor mai bun”. Proiectul presupune desfășurarea mai multor campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună din oraș și derularea mai multor programe de informare adesate constănțenilor, cu scopul implementării unui plan de gestionare a populației animalelor de rasă comună din oraș, uman, eficient și sustenabil, cu implicarea societății civile, în procesul de luare a deciziilor.    

vineri, 15 iulie 2022

Mai mult
Acțiune tematică a polițiștilor locali pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța

Miercuri, 13 iulie a.c, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.  La acțiune au participat 30 de lucrători ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.  S- a acționat cu preponderență în cartierul Henri Coanda, Piata Tomis 3, Piața Grivitei, Gară - Autogară, Piata km 4-5, Poarta 5, Poarta 6, str Albastră, str. Caraiman. În cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 175 de persoane dintre care 18 apelau la mila publicului. Oamenii legii au aplicat 153 sancțiuni contravenționale în valoare de 46.390 lei și au dispus 21 măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială. Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale din spectrul ordinii și liniștii publice precum: proferarea de injurii, apelarea la mila publicului, consumul de alcool pe domeniul public sau tulburarea ordinii, liniștii locuitorilor și a bunei vecinătăți. De asemenea, au fost aplicate amenzi contravenționale pentru lipsa titlului de călătorie valabil, depozitarea de bunuri pe domeniul public, murdărirea drumului public cu materiale sau substanțe, comerț neautorizat, aruncarea ambalajelor și a resturilor din țigări pe domeniul public, ocuparea fără drept a unui loc de parcare rezervat. Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat. Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

joi, 14 iulie 2022

Mai mult
Respect și recunoștință pentru seniorii orașului

Municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Astfel, de astăzi, persoanele care își serbează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au depus cereri în cursul lunii iunie vor primi acasă, prin mandat poștal sumele oferite de administrația locală. Luna aceasta sunt premiate 70 de persoane care au împlinit 80 de ani, 37 de persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 30 de cupluri care au petrecut împreună mai bine de jumătate de secol. Primăria Constanța le oferă locuitorilor ei care au împlinit aceste venerabile vârste următoarele sume: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani, 1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: - cerere tip; - copie conform cu originalul a certificatului de naștere; - copie conform cu originalul a cărții de identitate; - copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie. Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață. 

joi, 14 iulie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină