Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Municipalitatea anulează licitațiile publice deschise pentru atribuirea de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță

Primăria Municipiului Constanța anulează licitațiile publice deschise programate în zilele de 31.05.2021, 02.06.2021, 04.06.2021, în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în  sezonul  estival 2021,  pentru următoarele activități: activități fotografice comercializare înghețată (tonetă) închiriere echipament sportiv (karturi simple cu pedale) activități sportive și de recreere (echipament de agrement) comercializare obiecte de artizanat, sculptură, pictură sau alte obiecte de artă populară observații astronomice statuie umană comercializare cărți comercializare legume fructe comercializare baloane realizare și comercializare tablouri și caricaturi realizare tatuaje temporare Data, locul la care se va desfășura o nouă licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în  sezonul  estival 2021, precum și perioada de procurarea a documentațiilor de atribuire a licitațiilor, vor fi comunicate ulterior.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Constanța, primul oraş din România care introduce plata cu deşeurile pentru transportul public

În municipiul Constanța se lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, o inițiativă unică în România, prin care locuitorii și turiștii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri și doze de aluminiu. Vineri, 21 mai 2021, locuitorii și turiștii din Constanța vor putea circula cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 3 deșeuri colectate. Campania “Schimbă PET-ul cu biletul”, este lansată de Primăria Municipiului Constanța şi Asociația Act for Tomorrow cu sprijinul Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța, Kaufland România și Green Ambalaje, în contextul ediției din acest an a Zilei Municipiului Constanța și a programului național “Vinerea Verde”, lansat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu. Campania este o premieră pentru România, ea având, atât obiectivul încurajării folosirii transportului public, cât și obiectivul de a promova colectarea și reciclarea deșeurilor care, pe lângă faptul că vor fi transformate în noi resurse, în acest context facilitează și accesul locuitorilor la transportul public. Acțiunea pilot de vineri, 21 mai, se va desfășura în următoarele stații CTBUS: Far; Gară CFR; Poarta 2 Port - Tribunal; Cap de linie Tomis Nord (Cireșica); City Park Mall. Cei dornici să participe trebuie doar să aibă la ei 3 PET-uri sau doze de aluminiu, de orice dimensiune și să le predea la unul dintre punctele de colectare din cele mai circulate stații din Constanța, unde vor fi întâmpinați de voluntarii campaniei. Aceștia le vor oferi în schimbul deșeurilor un bilet, valabil pe orice linie, pe durata întregii zile.  Costul biletelor este suportat integral de către partenerii privați ai acestei campanii. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare Green Ambalaje, unde vor fi transformate în noi resurse. În funcție de rezultatele acțiunii pilot derulate vineri, 21 mai, Primăria Constanța și partenerii acțiunii iau în calcul extinderea acesteia în fiecare vineri, pe întreaga perioadă a sezonului estival. Totodată, campania se desfășoară în cadrul Programului Capitala Tineretului din România 2021-2022 și contribuie la atingerea a patru Obiective de Dezvoltare Durabilă: O11 - Orașe și comunități durabile; O9 - Instrastructură și industrializare; O14 - Viața Acvatică; O12 - Consum și Producție Responsabile. Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4,1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Ne bucurăm că suntem primul oraș din România care demarează o astfel de inițiativă care aduce beneficii reale atât la nivelul mediului, dar și pentru locuitorii orașului. Promovarea sustenabilității la nivel municipal reprezintă o direcție strategică a administrației publice locale din Constanța. Frumusețea și curățenia orașului nostru nu se poate menține fără ca fiecare dintre noi să contribuie activ. Tocmai de aceea, această inițiativă reprezintă un model de implicare, care va uni forțele constănțenilor cu cele ale autorităților, a societății civile și a mediului privat, pentru a demonstra că împreună putem da o nouă viață deșeurilor, evitând în același timp aglomerările din trafic și contribuind la promovarea transportului alternativ“. Președintele Asociației Act for Tomorrow, Andrei Coșuleanu: „Lupta pentru un mediu curat și pentru orașe verzi și sustenabile trebuie să fie o constantă a preocupărilor noastre, a autorităților publice locale, a societății civile, a mediului privat și a cetățenilor. “Schimbă PET-ul cu biletul” este o campanie care s-a născut în primul rând din dorința celor implicați de a dezvolta inițiative pozitive și constructive, care au în centrul lor nevoile cetățenilor și care propun soluții cu impact real în rezolvarea problemelor de mediu cu care țara noastră se confruntă la ora actuală. Este o campanie în premieră în România, care îndeplinește două obiective esențiale pentru protejarea mediului: reduce poluarea generată de transportul cu mașinile personale și încurajează reciclarea, diminuând astfel poluare apelor, solului și aerului. Sperăm ca astfel de inițiative să fie replicate la nivelul cât mai multor orașe, astfel încât oamenii să se poată bucura de orașe verzi și curate“. Un alt aspect inedit al campaniei îl constituie infrastructura de colectare separată a deșeurilor, aceasta având forma unor animale marine gigant, care reprezintă cele mai cunoscute specii protejate din apele din România. Cele 4 sisteme gigant reprezentând doi delfini, un sturion și o broască țestoasă au rolul de a trage un semnal de alarmă asupra impactului pe care deșeurile îl au asupra animalelor acvatice. Campania se desfășoară la Marea Neagră, aceasta fiind a doua cea mai poluată mare din Europa. După partea de vest a Mării Mediterane, Marea Neagră conține cea mai mare densitate de gunoaie produse de om și ajunse în mediul marin din UE. Plasticul constituie 90% din deșeurile produse de oameni și descoperite în mediul marin. 85% dintre acestea sunt sticlele de plastic (PET) și pungi de unică folosință, aceste două categorii de obiecte reprezentând doi dintre principalii poluanți marini. Campania “Schimbă PET-ul cu biletul” face parte din programul “Acționăm pentru Ape”, dezvoltat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, în cadrul căreia încă din 2019 se desfășoară ample acțiuni de protejare a apelor, atât la nivelul municipiului, cât și la nivelul altor stațiuni de pe litoral. În 2020, Programul “Acționăm pentru Ape” a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
116 seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța

116 seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța după o viață în care au muncit și au contribuit, fiecare în felul său, la clădirea acestui oraș. Municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie și le oferă un cadou în bani. Astfel, de astăzi, persoanele care își serbează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au notificat Primăria în acest sens, primesc acasă, prin mandat poștal, banii oferiți drept cadou. Sumele puse la dispoziție de administrația locală pentru constănțenii care au împlinit aceste venerabile vârste sunt următoarele - 300 de lei pentru seniorii trecuți de 80 de ani, 500 de lei pentru cei de 90 de ani, cu 1.000 de lei pentru cei care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol. Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: - cerere tip; - copie conform cu originalul a certificatului de naștere; - copie conform cu originalul a cărții de identitate; - copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie. Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 08.30-16.30, iar în ziua de joi între orele 08.30 - 18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

miercuri, 19 mai 2021

Mai mult
Doar împreună putem avea un oraș curat și frumos!

Un factor esențial pentru păstrarea curățeniei în oraș este reprezentat de prezența în toate cartierele a cât mai multor coșuri de gunoi. Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul Amenajări Urbane a continuat să monteze și în această săptămână coșuri noi de gunoi. Se amplasează, în special, în zonele aglomerate, în piețe, în parcuri, dar și acolo unde cele vechi s-au deteriorat sau au fost vandalizate. Anul acesta au fost montate 400 de coșuri noi de gunoi . Facem din nou apel la constănțeni să le folosească și să nu mai arunce gunoiul la întâmplare, să păstreze curățenia și să nu mai lase urme pe unde trec. Doar împreună putem avea un oraș curat și frumos, prin care să ne plimbăm cu plăcere.

marți, 18 mai 2021

Mai mult
Direcția Generală Poliția Locală reamintește proprietarilor de terenuri obligațiile de combatere a ambroziei

Ținând cont că se apropie sezonul cald și se creează condiții propice de dezvoltare a ambroziei, plantă care generează reacții alergice la foarte multe persoane, Direcția Generală Poliția Locală reamintește proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și a bazinelor piscicole obligațiile de combatere a buruienii ambrozia, pe care le au în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2018, astfel: Art. 1 (1) Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane. (2)  În scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia. (3)  Beneficiarii lucrărilor de construcţii au obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia. Art.3 (1) Nerespectarea prevederilor art. 1 de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. (2)  Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Menționăm că informații în ceea ce privește aspectul plantei ambrozia precum și instrucțiuni privind combaterea acesteia se regăsesc pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Constanța la secțiunea Mediu/Combaterea Ambroziei.

luni, 17 mai 2021

Mai mult
Ce lucrări edilitare se desfășoară în această săptămână la Constanța

Traseele pietonale de pe bulevardul Mamaia sunt recondiționate pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân și strada Bucovinei. Pavajul existent este decapat și se montează borduri moderne. Lucrările de reabilitare a trotuarelor avansează pe strada Unirii, tronsonul delimitat de strada Zorelelor și bulevardul Mamaia. Simultan cu amplasarea pavelelor, se reamenajează zona de spațiu verde. Pe strada Dionisie cel Mic, se lucrează la parcarea care va fi construită în zona blocului 60. Se asfaltează zona destinată circulației pietonilor. Proiectul de regenerare urbană a terenului delimitat de străzile Badea Cârțan și Tulcei se apropie de finalizare. Pe porțiunea cuprinsă între aleile Lotca și Licurici se asfaltează trotuarele. Ulterior, se va turna asfalt și pe partea carosabilă. În stațiunea Mamaia, se vor îmbunătăți condițiile de acces rutier în zona delimitată de strada Parcului și bulevardul Mamaia prin reamenajarea spațiilor destinate parcării autovehiculelor. În Portul Tomis, suprafața pietonală este reconfigurată pentru a permite colectarea apelor pluviale. Se montează bordurile care vor delimita zona carosabilă. Pasajul subteran de la Gară se transformă într-un spațiu sigur pentru cei care îl tranzitează, se refac finisajele interioare și exterioare de tencuieli. Spațiile verzi din cartierele Constanței sunt igienizate. În această săptămână, echipele Confort Urban acționează în zona Faleză Nord. Pentru creșterea siguranței participanților la trafic, se montează indicatoare de informare și se recondiționează echipamentele de semaforizare. De asemenea,  la trecerile de pietoni și în parcările asfaltate se trasează marcajele rutiere.

luni, 17 mai 2021

Mai mult
Atenție, șoferi! Semafoarele de la intersecția bulevardului Tomis cu strada Soveja funcționează pe galben intermitent!

Măsura a fost luată pentru buna desfășurare a lucrărilor executate de RAJA SA. Echipajele Direcției Generale Poliția Locală sunt prezente în zonă pentru a dirija traficul rutier. Se lucrează în două schimburi pentru a se asigura fluența traficului rutier, până la finalizarea lucrărilor. Facem apel la constănțeni să circule cu prudență în această zonă și să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor care dirijează traficul.

luni, 17 mai 2021

Mai mult
1321 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de la Constanța!

În cele trei zile, atât constănțenii cât și turiștii prezenți pe litoral s-au putut prezenta fără programare la centrele de vaccinare din incinta centrelor comerciale participante: VIVO Constanța (Bulevardul Aurel Vlaicu 220) – 366 de persoane City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C)- 552 de persoane Centrul Comercial Tom (Bulevardul Tomis 391) – 168 de persoane Auchan City (Șoseaua Mangaliei 195A) – 151 de persoane De asemenea, la centrul de vaccinare amenajat pe faleza Cazinoului din Constanța s-au imunizat sâmbătă 84 de persoane. Vaccinare s-a făcut cu vaccinul Pfizer iar personalul medical a provenit de la cel mai mare centru de vaccinare din județ, cel de la Pavilionul Expozițional. Organizatorii acestui maraton au fost: Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Instituția Prefectului Constanța, Consiliul Județean Constanța, cu sprijinul VIVO Constanța, City Park Mall, Centrul Comercial Tom, Auchan City. Împreună învingem pandemia!

luni, 17 mai 2021

Mai mult
Echipamente medicale de ultimă generație pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Primăria Municipiului Constanța a finalizat achiziția a 4 loturi de echipamente medicale în cadrul proiectului "Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”. Echipamentele sunt necesare pentru asigurarea unui tratament corespunzător tuturor pacienților infectați cu SARS-CoV-2 și pentru diminuarea riscului de contaminare a personalului din cadrul spitalului și a pacienților. Precizăm faptul că cele 4 loturi de echipamente se vor livra și pune în funcțiune în termen de 60 de zile de la primirea comenzii. Conform contractului care a fost semnat cu furnizorul, unitatea medicală va beneficia de 20 nebulizatoare, dintre care 10 vor avea un sistem cu abur și dezinfectant pentru curățarea și dezinfecția suprafețelor grele. Totodată, 50 de lămpi bactericide și 2 roboți de dezinfecție vor asigura sterilizarea suprafețelor. Un alt contract care urmează să fie semnat include echipamente care permit asistarea pacienților cu deficiențe respiratorii. Pentru alte 2 loturi de echipamente s-a încheiat procedura de achiziție, contractele urmând să fie semnate după aprobarea unei notificări cu privire la modificarea unor linii bugetare. Achiziția prevede: sterilizatoare, ventilatoare de transport, aparate pentru evaluarea funcției cardiace, elevatoare pentru pacienți, sisteme de încălzire cu aer cald cu paturi de unică folosință, saltele antiescare destinate persoanelor mobilizate la pat, aparate pentru profilaxia trombozei venoase profunde, paturi electrice de terapie intensivă prevăzute cu monitor și ventilator, stații centrale de monitorizare, tărgi easymove pentru transferul pacienților. Echipamentele sunt completate de un aparat de dializă, un sistem intravascular pentru managementul țintit al temperaturii, kituri pentru tratamente anticoagulante și cartușe adsorbante cu rol imunomodulator. În acest moment, se mai află în evaluare tehnică 2 loturi de  echipamente și mobilier medical, data limită de finalizare fiind 15 iulie 2021. Laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța va fi dotat cu un aparat QPCR pentru detectarea SARS-CoV-2, analizoare automate de imunologie pentru testarea pacienților, sisteme de protecție respiratorrie pentru personalul medical, autoclave pentru sterilizare, vitrine frigorifice, centrifuge medicale, un congelator medical pentru plasmă și scaune pentru recoltarea sângelui. De asemenea, procedura de achiziție pentru materialele sanitare și echipamentele de protecție medicală este în desfășurare. Până la data de 15 august 2021, se realizează evaluarea tehnică a ofertelor primite. Proiectul  "Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”, Cod SMIS: 139409 se derulează prin Programul Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 9, Obiectivul specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Valoarea totală a proiectului este 22.681.089,84 lei, din care valoarea eligibilă 22.672.404,84 lei (100% finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională).

vineri, 14 mai 2021

Mai mult
Amplasamentele din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, atribuite prin licitație publică deschisă

Primăria Municipiului Constanța organizează în data de 31.05.2021, la sediul din bd. Tomis nr. 51, licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în sezonul estival 2021, pentru: activități fotografice, ora 10:00 comercializare înghețată (tonetă), ora 11:00 activități sportive și de recreere (echipament de agrement), ora 13:00; închiriere echipament sportiv (karturi simple cu pedale), ora 15:00. Taxa pentru garanția de participare (rambursabilă) este de: activități fotografice, 72,72 lei; comercializare înghețată (tonetă), 970,62 lei; activități sportive și de recreere (echipament de agrement), 149,40 lei; închiriere echipament sportiv (karturi simple cu pedale), 2.006,40 lei. De asemenea, în data de 02.06.2021, va fi organizată licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în  sezonul  estival 2021,  pentru: comercializare legume fructe, ora 10:00; comercializare baloane ora 11:00; realizare și comercializare tablouri și caricaturi, ora 13:00; realizare tatuaje temporare, ora 14:00. Taxa pentru garanția de participare (rambursabilă) este de: comercializare legume fructe) - 739,20 lei; comercializare baloane - 132 lei; realizare și comercializare tablouri și caricaturi - 52,92 lei pentru zona A și 39,60 lei pentru zona B; realizare tatuaje temporare – 923,88 lei. În data de 04.06.2021, va fi organizată licitație publică deschisă în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, pentru desfășurare de activități comerciale cu caracter sezonier pe domeniu public, în sezonul estival 2021, pentru: comercializare obiecte de artizanat, sculptură, pictură sau alte obiecte de artă populară ora 10:00; ·observații astronomice, ora 11:00; statuie umană, ora 13:00; comercializare cărți, ora 14:00. Taxa pentru garanția de participare (rambursabilă) este de: comercializare obiecte de artizanat, sculptură, pictură sau alte obiecte de artă populară – 297 lei; ·observații astronomice – 36,36 lei; statuie umană - 36,36 lei; comercializare cărți – 19,80 lei. Taxa de participare (nerambursabilă), este de 100 lei/amplasament/tip de activitate. Prețul minim de pornire al licitației publice deschisă, modalitatea de organizare și desfășurare a licitației, cât și zonele cu numărul de amplasamente, sunt detaliate în caietul de sarcini și în instrucțiunile privind organizarea și desfășurarea procedurii de licitație. Documentația se obține odată cu achitarea taxei de participare/amplasament/tip de activitate. Oferta se va depune pentru fiecare amplasament în parte, pe tip de activitate desfășurată. Documentele licitației se pot procura începând cu data de 19.05.2021, între orele 11:00 – 16:00, de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I. Data limită pentru depunerea ofertelor este 28.05.2021, ora 16:00. Ofertele se vor depune la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I.  Relații suplimentare se pot obține de la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în City Park Mall, bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, etajul I sau la nr.de telefon 0241/488192.

vineri, 14 mai 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină