Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Carosabil și trasee pietonale, în curs de reabilitare, în mai multe zone din oraș

În această săptămână, continuă procesul de modernizare a zone carosabile pe bulevardul Mamaia, porțiunea cuprinsă între strada Mircea cel Bătrân și strada Prelungirea Bucovinei. Pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân și strada Nicolae Iorga, se reabilitează infrastructura trotuarelor cu borduri noi în timp ce suprafața pietonală este recondiționată cu pavele moderne. Pe aleea Magnoliei din zona Dacia, se reabilitează partea carosabilă și se construiesc trasee pietonale. Similar, pe aleea Lupeni, continuă lucrările de amenajare a căilor de acces către blocuri. Infrastructura pietonală de pe strada Liliacului este în curs de modernizare. Pe tronsonul delimitat de străzile Progresului și Pandurului, se decapează trotuarele și se montează borduri noi. Pe străzile Muscel, Scheia și aleile Sânzienelor și Lămâiței din cartierul Baba Novac și pe străzile Camil Ressu și Ștefan Dărăscu din cartierul Palazu Mare, continuă investițiile în infrastructura rutieră. Spațiile verzi din aliniamentele stradale sunt igienizate corespunzător. Lucrările se extind în toate cartierele Constanței. Pentru creșterea vizibilității mijloacelor de semnalizare rutieră, se refac marcajele rutiere la trecerile de pietoni și în parcările asfaltate. În paralel, se montează indicatoare de informare și se recondiționează echipamentele de semaforizare în toate zonele din oraș.

luni, 13 septembrie 2021

Mai mult
Investiții în viitorul comunității orașului nostru

Susținerea educației și încurajarea performanței sunt prioritare pentru primarul Vergil Chițac și acest lucru se observă prin acțiunile administrației locale. Pornind de la investițiile în infrastructura școlară, la sprijinul acordat unităților de învățământ pentru dotarea școlilor, grădinițelor, liceelor sau creșelor, la încurajarea și susținerea elevilor bursieri și a celor care fac perfomanță sau la sprijinirea familiilor prin acordarea de rechizite și transport școlar, toate acestea sunt investiții în viitorul comunității orașului nostru. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Așa cum am anunțat în mai multe rânduri, educația reprezintă un capitol prioritar pe agenda Primăriei. Și îl tratăm ca atare. Ne-am pregătit pentru revenirea elevilor în sălile de clasă și ne-am asigurat că am făcut tot ce este posibil pentru ca cei mici să se bucure de cele mai bune condiții în școlile din oraș“. O premieră în acest an o reprezintă programul „Constanța citește“ care asigură accesul elevilor la o bibliotecă online cu peste 2.500 de cărți digitale în format audiobook, videobook sau ebook. De asemenea, Primăria Constanța derulează 11 proiecte cu fonduri europene, la care se adaugă investițiile prezente și viitoare în construirea unor noi creșe. Pentru că echipamentele IT reprezintă o componentă vitală pentru desfășurarea învățământului în sistemul online, printr-un proiect european 50 unități de învățământ preuniversitar vor fi dotate cu echipamente IT necesare.

luni, 13 septembrie 2021

Mai mult
Restricții de trafic pe un tronson al bulevardului Mamaia

Echipele administratorului drumului continuă procesul de modernizare a zonei carosabile pe tronsonul delimitat de strada Mircea cel Bătrân și strada Prelungirea Bucovinei. În această noapte se vor finaliza lucrările de frezare a carosabilului pe sensul de mers către strada Prelungirea Bucovinei, traficul rutier fiind restricționat parțial în intervalul orar 21:00-06:00. De mâine noapte, se va acționa simultan cu utilaje pentru frezarea și asfaltarea carosabilului. Pe sensul de mers către strada Mircea cel Bătrân se va decoperta zona carosabilă în timp ce pe celălalt sens de mers se vor executa lucrări de asfaltare. Carosabilul va fi recondiționat prin turnarea asfaltului în două straturi. Marți și miercuri, se va turna stratul format din binder iar joi și vineri se va așterne stratul de uzură. Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, traficul rutier va fi restricționat total în perioada 14-17 septembrie pe câte un sens de mers, în intervalul orar 21:00-06:00, după cum urmează: - marți, 14 septembrie și joi, 16 septembrie, pe sensul de mers către strada Prelungirea Bucovinei; - miercuri, 15 septembrie și vineri, 17 septembrie, pe sensul de mers către strada Mircea cel Bătrân. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.

luni, 13 septembrie 2021

Mai mult
Siguranța elevilor, prioritară pentru Primăria Municipiului Constanța

Peste 50 de polițiștii locali constănțeni din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, alături de forțe de ordine din alte structuri ale MAI s-au asigurat astăzi că elevii, preșcolarii și liceenii au intrat în siguranță în unitățile de învățământ. Și nu doar în prima zi de școală. În fiecare zi, unitățile de învățământ vor fi atent supravegheate de forțele de ordine atât la primele ore ale dimineții, cât și la ieșirea de la cursuri, până când toți elevii vor fi plecat spre case. Polițiștii locali s-au asigurat că cei mici, dar și cei mari au fost în siguranță pe trecerile de pietoni, dar și că în preajma unităților de învățământ nu s-au petrecut incidente neplăcute.

luni, 13 septembrie 2021

Mai mult
Zonele de acces în unitățile de învățământ, igienizate corespunzător

După un an în care cursurile s-au derulat în mare parte în mediul online, astăzi, toată lumea a simțit din nou emoția începutului de an școlar. Pentru ca ziua de azi să se desfășoare în bune condiții, Primăria Constanța, împreună cu societatea de salubrizare a orașului, s-a îngrijit în ultimele 3 zile să igienizeze în detaliu spațiile de jur împrejurul unităților de învățământ din oraș. La fiecare școală, grădiniță, creșă sau liceu au fost spălate și dezinfectate aleile, străzile care conduc spre intrare, scările de acces și toate elementele de mobilier urban montate în zonă. Pentru dezinfecție s-a folosit un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Aceste acțiuni vor intra în programul săptămânal al operatorului de salubrizare. Mai mult, acolo unde lipsesc, vor fi montate coșuri de gunoi. Însă, pentru ca eforturile municipalității să fie vizibile, este nevoie ca fiecare dintre noi să menținem această curățenie. Dacă nu ne pasă de sănătatea noastră, poate ne pasă de cea a copiilor noștri și de faptul că locul în care petrec aproape la fel de mult timp ca acasă trebuie să fie igienic.

luni, 13 septembrie 2021

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța, reprezentată la Târgul Internațional de la Salonic

Ca urmare a invitației primite din partea Consulatului General al României la Salonic, reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța vor fi prezenți, în perioada 11-19 septembrie 2021, la cea de-a 85-a ediție a Târgului Internațional de la Salonic (TIF), cel mai mare eveniment expozițional din Grecia, care se desfășoară la Centrul Internațional de Expoziții din Salonic (Helexpo), cu respectarea tuturor protocoalelor și normelor de igienă necesare. TIF este prima expoziție de anvergură organizată în Europa în 2021. Participarea municipiului Constanța la acest târg, alături de Consulatul General al României la Salonic, are ca obiectiv principal promovarea profilului turistic și economic al orașului; totodată, municipalitatea are în vedere, prin participarea la eveniment, consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite - Constanța și Salonic - prin contacte directe ale echipei municipiului cu locuitorii din Salonic. La standul comun al Primăriei și al Consulatului General este promovat unitar municipiul Constanța – (orașul, portul, precum și agenți economici din municipiu care au dorit să se alăture inițiativei noastre). TIF 2021 a debutat aseară cu discursul inaugural al premierului Greciei rostit în cadrul Forumului Helexpo Salonic 2021, care se desfășoară în paralel cu evenimentul expozițional. În cadrul ediției 2021 a Târgului vor avea loc zilnic conferințe tematice la care vor participa oficiali guvernamentali, decidenți politici, antreprenori, asociații, companii și reprezentanți ai administrației locale din Salonic și din întreaga Grecie, precum și din numeroase alte țări, în principal europene.

duminică, 12 septembrie 2021

Mai mult
Acțiuni intensificate de curățenie în jurul grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș

Echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice împreună cu cele ale firmei de salubrizare și beneficiarii venitului minim garantat intervin pentru igienizarea și dezinfectarea spațiului aferent unităților de învățământ pentru ca acestea să își primească elevii în cele mai bune condiții. O atenție deosebită este acordată zonelor cu spațiu verde. Se tunde gazonul, se igienizează gardurile vii și se îndepărtează vegetația de pe suprafețele gazonate. De asemenea, se intervine și pentru salubrizarea aleilor de acces. Pentru ca acțiunile de igienizare să nu fie în zadar, facem apel către părinți și elevi să păstreze curățenia și să arunce gunoiul în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea!

vineri, 10 septembrie 2021

Mai mult
Cursele speciale pentru transportul elevilor către școală intră de luni pe traseu

Pentru a veni în sprijinul părinților, cursele speciale pentru transportul elevilor către școală intră de luni pe traseu. Acestea vor deservi atât grădinițele, cât și școlile în apropierea cărora se află stațiile traseelor pentru elevi. Traseele sunt următoarele: traseul E1: Gară – bd.Lăpușneanu – Tomis Nord (plecare din cap de linie la ora 07:10, respectiv 11:47); Tomis Nord - bd.Lăpușneanu –  Gară (plecare din cap de linie la ora 07:10, respectiv 11:50); - traseul E2: KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord (plecare din cap de linie la ora 07:10, respectiv 11:25); Tomis Nord – str. Soveja - str. Cumpenei – KM5 (plecare din cap de linie la ora 07:10, respectiv 12:00 ); - traseul E3: Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord (plecare din cap de linie la ora 07:10); Tomis Nord – bd. Tomis –Palazu Mare (plecare din cap de linie la ora 12:10); Pentru ziua de luni, 13.09.2021, programul de circulație al traseelor pentru elevi începe cu o oră mai târziu, fiind decalat din cauza festivităților de deschidere a anului școlar   Urcarea și coborârea în și din mijloacele de transport se va face doar pe la prima ușă a autobuzului. Pentru asigurarea securității în mijlocul de transport în comun, în fiecare autobuz se află un reprezentant al Poliției Locale. La coborâre, copiii vor fi așteptați de un reprezentant al instituției de învățământ care îi va conduce în incinta unității școlare. Părinții pot utiliza aceste trasee, numai dacă însoțesc copii cu nevoi speciale spre și dinspre școală, și numai cu un titlu de călătorie valabil.

vineri, 10 septembrie 2021

Mai mult
Condiții mai bune pentru elevii de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța

Instituția de învățământ se pregătește să-și întâmpine elevii cu zone de acces și terenuri de sport reabilitate. Spațiul aferent liceului a devenit de nerecunoscut. În locul vegetației crescute în exces și a asfaltului deteriorat, a apărut o zonă generoasă în care elevii îți pot desfășura activitatea în siguranță. Lucrările de reamenajare a suprafețelor sunt pe ultima sută de metri.  Echipele administratorului drumului public continuă procesul de asfaltare în curtea interioară, exterioară și în zona de acces situată la intrarea profesorilor. Totodată, se finalizează lucrările de recondiționare a terenurilor de sport. Se toarnă stratul final de asfalt, care va oferi elasticitate și rezistență drumului, după ce au fost amplasate borduri noi, s-a decopertat asfaltul existent iar zona de spațiu verde a fost reamenajată prin așternerea pământului vegetal. Lucrările similare se vor desfășura în toate liceele, școlile și grădinițele din oraș, unde este nevoie de reabilitare.

vineri, 10 septembrie 2021

Mai mult
Dezinsecție permanentă în municipiul Constanța

Echipele care asigură dezinsecția ajung în fiecare săptămână în toate cartierele orașului. Se acționează pentru stârpirea insectelor și pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli în parcurile, scuarurile și spațiile verzi dintre blocuri. Substanţa folosită, K`Othrine EC 84, este autorizată de Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide pentru profilaxia sanitar umană iar acțiunile se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei. Aceasta are o sferă largă de acţiune, fiind destinată  combaterii insectelor care produc disconfort (tânțari, muște, căpușe, purici etc.). Pentru ca activitatea de dezinsecție trebuie să fie derulată concomitent atât pe domeniul public, cât și privat al orașului, facem apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietățile pe care le dețin, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

vineri, 10 septembrie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină