Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Asistență stomatologica gratuită pentru elevi, preșcolari și studenți

La cabinetele școlare stomatologice din Constanța se poate prezenta orice preșcolar, elev sau student care urmează cursurile unităților de învățământ preuniversitar și universitar de stat din municipiu. Pentru a beneficia de consultații și tratamente gratuite, singura condiție este să prezinte carnetul de elev sau student. Copiii pot opta pentru orice cabinet stomatologic, nu există o arondare a acestora pe unități de învățământ. În ceea ce privește siguranța pacienților în timpul consultațiilor și tratamentelor stomatologice, precizăm că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii copiilor şi a cadrelor medicale, în contextul pandemiei de COVID-19. Cabinetele medicale școlare stomatologice se află în următoarele unități de învățământ: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Liceul Teoretic „Decebal” Liceul Teoretic „George Călinescu” Școala Gimnazială nr.7 „Remus Opreanu” Colegiul Tehnic „Tomis” Școala Gimnazială nr.12 „B.P. Hasdeu” Școala Gimnazială nr.10 Liceul Teoretic „Ovidius” Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Grupul Școlar „Miron Costin” Universitatea „Ovidius”  

joi, 20 ianuarie 2022

Mai mult
Îngrijire corectă a spațiilor verzi din Constanța

Continuă și în această săptămână lucrările de corecție și toaletare a arborilor care prezintă un pericol pentru pietoni, clădiri sau mașini. Echipele Serviciului Spații Verzi și ale firmelor prestatoare acționează în mai multe zone ale orașului: străzile Solidarității, Dezrobirii, Cișmelei, Lupeni, Industrială, Adamclisi, bulevardul Tomis, precum și în parcurile Tăbăcărie, Doraly, Tomis II. În anumite situații, atunci când arborii sunt prea afectați, este necesară tăierea totală a acestora. În urma acestei intervenții rămân cioturi și buturugi pe care echipele le extrag săptămâna aceasta din zona centrală a orașului, din cartierele KM 4-5 și Abator. În paralel, se salubrizaeză spațiile verzi din Constanța. Se grebleză frunzele și crengile uscate, se transportă resturile vegetale, sunt măturate aleile și strânse gunoaiele din parcurile Dragoslave, Far, Arheologic, Tăbăcărie, Poarta 6, de pe faleza Cazinoului, strazile I.L. Caragiale, Lupeni, bulevardele I.C. Brătianu și Alexandru Lăpușneanu, dar și în cartierele Tomis III, Inel II sau Tomis Nord. Aceste operațiuni sunt executate atât de echipele Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, ale firmelor prestatoare, ale operatorului de salubrizare cât și de persoanele care beneficiază de venitul minim garantat. Pentru ca munca acestor oameni să nu fie în zadar, vă rugăm să nu mai aruncați gunoaie la întâmplare, ci doar în locurile special amenajate.  

miercuri, 19 ianuarie 2022

Mai mult
Se depun documentații pentru comercializarea de mărțișoare

Serviciul Autorizare Activități Economice din cadrul Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, începând cu data de 25.01.2022, la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), se depun documentații pentru comercializare mărțișoare, felicitări și cadouri specifice perioadei, cu excepția ornamentelor florale. Operatorii economicii pot opta pentru maxim un amplasament/zonă și maxim trei amplasamente pe firmă. Dosarele vor conține următoarele acte: - cerere tip; - certificat de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului; - actul constitutiv al societății sau actul emis pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care să conțină codul CAEN 4789 (corespondent cod CAEN 5262). Taxele pentru ocuparea temporară a domeniului public (pentru fiecare amplasament) sunt cele prevăzute în H.C.L. nr. 463/2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2022 – Anexa nr.8, respectiv: - 227 lei  taxa de autorizare pentru desfăşurarea de activităţi temporare; - 1,69 lei/mp/zi pentru zona A; - 1,14 lei/mp/zi pentru zona B.

marți, 18 ianuarie 2022

Mai mult
Măsuri ce trebuie luate pentru a rezolva problema cablurilor care afectează imaginea orașului

Reprezentanții Primăriei Constanța și operatorii rețelelor de comunicații au avut o primă întâlnire pe acest an pentru a stabili măsurile ce trebuie luate pentru a rezolva problema atât de neplăcută și care trenează de mulți ani a cablurilor atârnate și a colacilor de sârmă agățati pe stâlpi. În afara unui aspect neplăcut și dezordonat, aceste cabluri reprezintă un pericol pentru siguranța cetățenilor. Operatorii rețelelor de comunicații trebuie să dea dovadă de responsabilitate și să acționeze în următoarele direcții: - înlăturarea de urgență a surplusurilor de cablu de pe stâlpii de iluminat - eliberarea urgentă de sarcini a stâlpilor metalici și a celor din fibră pentru a preveni eventualele situații nedorite generate de prăbușirea acestora pe carosabil sau pe partea pietonală -în intervalul 21.02.2022 – 15.03.2022 trebuie finalizată acțiunea de etichetare și cosmetizare a rețelelor din cartierul Faleză Nord De asemenea, un aspect important despre care s-a discutat în cadrul ședinței desfășurate la Primăria Constanța, a fost scurtarea timpilor de intervenție pentru deficiențele care periclitează siguranța circulației auto și pietonale - max 1-3 ore , respectiv 72 de ore pentru cele referitoare la cabluri și cutii de distribuție poziționate necorespunzător pe stâlpii de iluminat și clădiri. Nerespectarea acestor măsuri atrage dezafectarea rețelelor de telecomunicații.

marți, 18 ianuarie 2022

Mai mult
Soluții pentru fluidizarea traficului rutier din municipiul Constanța

Pentru găsirea de alternative în vederea fluidizării traficului din municipiul Constanța, viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu, a constituit un grup de lucru, format din experți în sistematizare rutieră, prin intermediul căruia s-au generat soluții concrete pentru implementarea de măsuri care să răspundă nevoilor cetățenilor. Din grupul de lucru fac parte specialiști: domnul Dan Mocanu, inginer Co. Proiect, domnul George Cătălin Marin, expert tehnic și domnul Romeo Ene, inginer soluții trafic. „Vom utiliza toate resursele pentru a integra infrastructura rutieră și sistemele de organizare a circulației pentru o mai bună gestionare a fluxurilor de trafic.  În zona Delfinariu reproiectarea fluxurilor se realizează pe baza situației reale și se va desfășura în doua etape: Prima etapă de reorganizare a elementelor de trafic folosind resursele existente a fost implementată prin reconfigurarea accesului la McDrive (situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Soveja). Următoarea etapă constă în resistematizarea străzii Soveja, la intersecția cu bulevardul Mamaia, unde se analizează amenajarea unei benzi suplimentare pentru fluidizarea intersecției de la Delfinariu", a declarat viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu. Astfel, prin reconfigurarea sistemului de circulație rutieră,  vor fi două benzi pentru virarea la stânga, o bandă pentru direcția înainte către strada Zorelelor și o bandă pentru virarea la dreapta pe bulevardul Mamaia. De asemenea, spațiul urban va fi redistribuit pe bulevardul Mamaia, între străzile Soveja/Zorelelor și Pescărie prin amenajarea unor zone dedicate tuturor participanților la trafic(bicicliști, pietoni, etc). Se va analiza inclusiv crearea de noi locuri de parcare. Datele colectate din intersecții vor fi integrate cu elemente de smart city care vor permite analiza în timp real și sincronizarea mult mai eficientă a traficului din Constanța.

marți, 18 ianuarie 2022

Mai mult
Vânt puternic la Constanța!

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că astăzi, până la ora 20:00, Constanța se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În zona litoralului, vântul va prezenta intensificări cu viteze la rafală ce vor atinge 55-60 km/h. De asemenea, în intervalul 18 ianuarie, ora 20:00-19 ianuarie, ora 08:00, vor mai fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 50-55 km/h. Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055 Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922 Dispecerat Serviciul Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

marți, 18 ianuarie 2022

Mai mult
Oraș curat, cetățeni responsabili!

Apreciem civilizația din alte țări, dar nu suntem dispuși să respectăm câteva reguli elementare acasă sau pe stradă: liniștea publică, regulile de circulație sau păstrarea curățeniei. De exemplu, în municipiul Constanța, ridicarea deşeurilor în zona cartierelor de case se face săptămânal conform unui grafic stabilit pentru fiecare stradă și doar în recipiente speciale. Cu toate acestea, polițiștii locali se confruntă în permanență cu situații în care gunoiul este scos în saci, cutii sau bidoane și în alte zile decât în cele planificate. Astfel, săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au aplicat 142 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice în valoare totală de 106 800 lei, după cum urmează: -139 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 66 800 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipiente (saci, cutii, bidoane etc); -3 sancțiuni conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de 40 000 lei. Nu uitați! Respectând câteva reguli elementare, protejăm sănătatea noastră, mediul înconjurător dar și bugetul familiei. Vă rugăm să semnalați orice fapte antisociale la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

marți, 18 ianuarie 2022

Mai mult
Sancțiuni aplicate de Poliția Locală pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu

102 sancțiuni în valoare de 32.243 lei au fost aplicate de Poliția Locală într-o singura zi pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu! Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere au desfășurat ieri controale în trafic pentru identificarea conducătorilor auto care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform HCL 463/2021. 102 șoferi au fost sancționați pentru nerespectarea prevederilor legale. Reamintim că fapta de a circula fără a deține autorizație de folosire a tramei stradale și, după caz, fără a obține avizul de traseu constituie contravenție. Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități: -la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar; -prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom și magazinele Inmedio din municipiul Constanța, în numerar; -prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale; - online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax. Verificarea autenticității autorizației de circulație emisă se poate efectua pe site-ul www.spit-ct.ro la secțiunea “Servicii online”- “Verifică Document Emis” - “Autorizații Circulație”.

vineri, 14 ianuarie 2022

Mai mult
Celebrăm Ziua Culturii Naționale

Primăria municipiului Constanța organizează, alături de partenerii săi instituționali, mai multe evenimente dedicate celebrării Zilei Culturii Naționale, 15 Ianuarie: - Conferința online “Mihai Eminescu – mereu în actualitate”, susținută de doamna prof. univ. dr. habil. Marina Cap-Bun. Evenimentul, co-organizat de Primăria municipiului Constanța și de Școala Doctorală de Studii Umaniste din cadrul Institutului Studiilor Doctorale al Universității “Ovidius” din Constanța, va avea loc live,  sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 11.00, la link-ul https://ovidius.webex.com/webappng/sites/ovidius/dashboard/pmr/marina.capbun; - Masa rotundă “La ce bun cultura în vremuri de restriște?”, care se va desfășura la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța / MINAC, aula “Adrian Rădulescu”, sâmbătă, 15 Ianuarie 2022, începând cu ora 13.00. Evenimentul este co-organizat de Primăria municipiului Constanța și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța / MINAC, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Nonguvernamentale de Tineret din Constanța, Societatea de Științe Istorice din România, filiala Constanța și Asociația Culturală Sine Qua Non. Participarea la eveniment este limitată, în conformitate cu prevederile legale actuale în domeniu; - Expoziţia „Interiorul ţărănesc de sărbătoare – funcţional şi decorativ”, organizată de Muzeul de Artă Populară Constanţa. Vizitatorii pot admira obiecte de patrimoniu reprezentative pentru toate provinciile istorice româneşti: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat. Va fi depusă o coroană de flori la monumentul lui Mihai Eminescu de pe faleza orașului Constanța. Încrederea noastră în virtuţile şi funcţiile culturii are şanse reale de a spori în perioade de crize; mai ales în această perioadă, de provocări multiple la adresa sănătăţii noastre colective, cultura poate funcţiona ca un instrument de stimulare a creativităţii şi performanţei în plan individual şi de coeziune în plan comunitar.  Anul 2022 poate fi unul relevant în plan cultural pentru municipiul Constanța, fiind primul an de implementare a “Strategiei Culturale a municipiului Constanța pentru perioada 2021-2031”, document strategic adoptat prin Hotărârea nr. 437/26.11.2021 a Consiliului Local Municipal Constanța. În acest sens, în cadrul Planului anual operațional 2022 de implementare a Strategiei a fost pregătit un set de inițiative și acțiuni culturale care prevăd operaționalizarea unor importante obiective ale acesteia, inclusiv prin proiecte de investiții în domeniul cultural. Pentru a confirma suplimentar angajamentul său de sprijin și intervenție pentru domeniul cultural, s-a decis ca unul dintre cele 7 obiective generale ale instituţiei pentru anul în curs să îl reprezinte “implementarea măsurilor prioritare identificate în Strategia Culturală și în Planul Operațional Anual pentru 2022”.  

vineri, 14 ianuarie 2022

Mai mult
Asfaltul rece, soluția tehnică pentru reparații provizorii în perioada de iarnă

Orice degradare a carosabilului reprezintă un pericol pentru siguranța participanților la trafic. Chiar dacă lucrările de asfaltare sunt sistate până la primăvară, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă reparațiile în zonele în care este necesară refacerea covorului asfaltic. Se utilizează o mixtură stocabilă la rece, un material folosit la întreținerea curentă a drumurilor în perioada de iarnă, atunci când temperaturile nu permit aplicarea asfaltului cald. Sunt lucrări temporare, realizate în regim de urgență, în zone unde sunt avarii la țevile subterane sau deteriorări cauzate de condițiile meteo și au rolul de a preveni degradarea carosabilului pe o suprafață mai mare. Mixtura stocabilă este depozitată în saci iar suprafața pe care se aplică trebuie încălzită în prealabil. Procedura de aplicare nu este condiționată de utilajele folosite în asfaltare, fiind posibilă și dispersia manuală. Produsul poate fi prelucrat la temperaturi de până la -10°C și are o aderență perfectă chiar și în condiții umede, fiind rezistent la ploi și îngheț. La pregătirea lui se folosesc aditivi speciali care facilitează fixarea asfaltului. După reparație, drumul poate fi imediat redat circulației. Odată cu redeschiderea stației de asfalt, echipele Confort Urban vor interveni în toate zonele unde au fost efectuate lucrări de reparații pentru turnarea stratului final.

joi, 13 ianuarie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină