Anunturi - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Campania de recrutare a recenzorilor pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021)

Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului  Constanța în colaborare cu Comisiile locale constituite pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 demarează campania de recrutare a recenzorilor pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021) Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor este o cercetare statistică de mare anvergură, care are ca obiectiv prioritar producerea de statistici oficiale naţionale şi europene, sub forma unor indicatori statistici, în condiţii de calitate, privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi socioeconomice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele. Calendarul de desfășurare a Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor: 1 februarie – 13 martie 2022: Preluare date din surse administrative şi încărcare bază de date RPL2021 14 martie – 15 mai 2022: Autorecenzare online a populației și autorecenzare asistată de către recenzori autorizați (metoda CAWI) 16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă, în gospodării (cu ajutorul tabletelor) Activitatea recenzorilor pentru autorecenzare asistată și a recenzorilor prin interviu față în față, în gospodării, se va desfășura astfel: 14 martie – 15 mai 2022:  Autorecenzare asistată în sedii prestabilite de primarie 16 mai – 17 iulie 2022: Colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă în gospodării (cu ajutorul tabletelor) Condiții de eligibilitate minime: vârsta de minimum 18 ani studii medii fără cazier judiciar abilităţi de utilizare a tabletelor capacitate de a desfăşura muncă pe teren Autorecenzarea asistată se aplică în toate unitățile administrativ-teritoriale. Numărul recenzorilor pentru autorecenzarea asistată se stabilește în funcție de dimensiunea unității administrativ-teritoriale, conform populației țintă estimate la data de 1 decembrie 2021 de INS. Recenzorii pentru autorecenzarea asistată, denumiți în continuare recenzori ARA, își vor desfășura activitatea în perioada 14 martie – 15 mai 2022. Locurile în care se instalează posturile pentru desfășurarea autorecenzării asistate sunt stabilite de către primarul fiecărei localități, prin consultare cu reprezentanții Unității Județene de Implementare a Recensământului (UJIR). Amplasarea si programul lor de lucru vor fi facute publice prin toate mijloacele de informare. Programul de lucru al posturilor de lucru trebuie să fie stabilit de către primar pe toată perioada de auto-recenzare (14 martie – 15 mai 2022) astfel încât să se asigure asistarea populației într-un interval orar zilnic adecvat (recomandat între orele 08-22), inclusiv sâmbăta și duminica. Plata recenzorilor care asigură autorecenzarea asistată în perioada de autorecenzare se face în funcţie de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” (pentru fiecare persoană în parte) și 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”. Pentru includerea în baza de date a recenzorilor și realizarea selecției vă rugăm completați următorul chestionar (sau scanați codul QR cu un dispozitiv mobil): https://forms.gle/7xASKQr1K25c93TY7   Selecția persoanelor va fi realizată de către Direcția Județeană de Statistică Constanta  prin Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului, în colaborare cu Comisia Județeană RPL și Comisiile Locale RPL. click pe link pentru mai multe detalii: https://constanta.insse.ro/recensaminte/rpl_2021/

marți, 15 februarie 2022

Mai mult
Anunț Concursuri și Angajări

Primăria municipiului Constanţa a publicat pe pagina de concursuri și angajări detalii  privind concursul organizat în perioada 17.03.2022 - 21.03.2022, în cadrul Direcției Generală Urbanism Și Patrimoniu. click pentru detalii

marți, 15 februarie 2022

Mai mult
Anunț RAJA

Vă transmitem lista cu punctele de lucru la care RAJA SA Constanța intervine în domeniul public, în data de 15.02.2022: - Str. Ion Lahovari/str. Ioan Dumitru Chirescu - cămin vane; - Str. Ion Lahovari/str. IN Roman - cămin vane; - Str. Ion Lahovari/str. Nicolae Iorga - conductă; - Str. Nouă nr.5 - branșament; - Palazu Mare: - str. Henri Coandă/str. Iuliu Maniu - branșament; - Secția Canal: str. Grănicerului nr.11 - colector menajer; - str. Ion Lahovari nr.41 - clinica Medstar - branșament; - Mamaia Nord: - str. T1/str. T3 - colector menajer.

marți, 15 februarie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 15.02.2022. click pentru vizualizare document

marți, 15 februarie 2022

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

luni, 14 februarie 2022

Mai mult
Intervenții rețea transport agent primar

Lucrări de reabilitare rețele termice ale TERMOFICARE Constanța, în domeniul public în data de 14.02.2022. click pentru vizualizare document

luni, 14 februarie 2022

Mai mult
S.P.I.T. Constanța - 30 iunie 2022, un nou termen pentru anularea accesoriilor

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020,  faptul că termenul până la care pot beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere) aferente obligațiilor fiscale principale restante s-a prelungit până la data de 30 iunie 2022, inclusiv, conform HCL 9/31.01.2022 pentru modificarea HCL nr. 87/2021 pentru aprobarea unor facilități fiscale și a Procedurii de anulare a obligațiilor de plată accesorii. Astfel, pentru a beneficia de facilități, contribuabilii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiții: - să achite toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor; - să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv; - să depună o cerere de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, până la data de de 30 iunie 2022, inclusiv. Pentru a beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii, debitorii pot depune o notificare cu privire la intenția lor și pot achita sumele restante inclusiv eșalonat, până cel târziu la data de 30 iunie 2022. Cererile și notificările pot fi depuse la ghișeele SPIT, trimise prin e-mail sau prin poștă la următoarele agenții fiscale:  - Agenția fiscală nr. 1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, ag1@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 2, Str. Nicolae Grindeanu nr. 66, ag2@spit-ct.ro; - Agenția fiscală nr. 3, Str. Ștefan cel Mare nr. 36-40 (Centru Comercial Tomis   Mall), ag3@spit-ct.ro; -Agenția fiscală nr. 4, Str. Soveja nr. 104, bloc nr. 44, parter, e-mail: ag4@spit-ct.ro;    - Agenția fiscală nr. 5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall),          ag5@spit-ct.ro;  - Agenția fiscală nr. 6, Bd. Tomis nr. 112, e-mail: ag6@spit-ct.ro. Pe această cale, instituția reamintește faptul că accesul în sediile SPIT este permis, în conformitate cu normele legale în vigoare, doar persoanelor care: - prezintă dovada de vaccinare împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; - prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore; - se află între sfârșitul perioadei de izolare și până la a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Cov-2.

luni, 14 februarie 2022

Mai mult
Comunicat de presă CT BUS

Pe traseul liniei 102, în stația Zorelelor - Faleza Nord, a avut loc o altercație între un pasager care aștepta autobuzul și un șofer al CT BUS. Incidentul a escaladat, astfel că s-a solicitat intervenția autorităților, prin apelarea numărului unic de urgență 112. Pasagerul a fost transportat la spital, pentru mai multe investigații, iar cazul este cercetat de autorități și face obiectul unei anchete interne a CT BUS.  Directorul general al companiei de transport a declarat: ,,Suntem în slujba cetățeanului și ne delimităm ferm de orice fel de comportamente care contrazic o conduită adecvată. Abaterile disciplinare sunt tratate cu zero toleranță.”

luni, 14 februarie 2022

Mai mult
Lista cu dezbateri publice pe teme de urbanism

Persoanele interesate pot consulta lista actualizată cu dezbateri publice pe teme de urbanism pe pagina web a Primăriei Municipiului Constanța.  click pentru detalii

vineri, 11 februarie 2022

Mai mult
Anunț RAJA - Avarie la intersecția străzilor Primăverii cu Farului

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția străzilor Primăverii cu Farului din mun. Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 11 februarie 2022, în intervalul orar 10.30 – 13.30. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja - Primăverii – Ion Rațiu – bd. Tomis, precum și cei arondați punctelor termice 103 și 106. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

vineri, 11 februarie 2022

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină