Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

O zonă intens circulată din Peninsulă intră din această noapte în reabilitare

Echipele administratorului public vor interveni în această săptămână pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Traian și Cercul Militar. Lucrările sunt necesare având în vedere starea dalelor din granit, cu deficiențe și degradări pronunțate. Se va lucra noaptea pentru ca traficul rutier intens din timpul zilei să nu fie afectat. Într-o primă etapă, se va decapa pavajul existent. Lucrările se vor desfășura luni, marți și miercuri, traficul rutier fiind restricționat parțial, între orele 19:00-05:00. Suprafața carosabilă va fi reamenajată prin lucrări de asfaltare joi și vineri. Se vor turna două straturi de asfalt, binder și uzură, accesul autovehiculelor fiind restricționat în intervalul orar 19:00-05:00. Rugăm constănțenii care locuiesc sau tranzitează această zonă să nu își parcheze autoturismele pe trotuare sau pe carosabil. Pentru evitarea oricărui incident, recomandăm participanților la trafic să circule cu atenție pe parcursul derulării lucrărilor de reabilitare a carosabilului.

luni, 12 iulie 2021

Mai mult
Se recondiționează carosabilul pe două artere rutiere din municipiul Constanța

Pe tronsonul delimitat de strada Maramureș și strada Ion Andreescu al străzii Războieni continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere. Astăzi, se asfaltează carosabilul, circulația autovehiculelor fiind restricționată total, până la ora 17:00, pe sectorul de drum pe care se lucrează. În paralel, echipele administratorului drumului public intervin cu utilaje pentru decopertarea asfaltului pe strada Petru Vulcan, porțiunea cuprinsă între bulevardul Mamaia și strada Chiliei. Intervențiile se desfășoară cu restricții parțiale de trafic rutier, până la ora 17:00. Conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil pentru a evita ridicarea autovehiculelor. Recomandăm participanților la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.

luni, 12 iulie 2021

Mai mult
Constanța se vaccinează! Din mașină sau la Festival du Bonheur, avem liber la vaccinare și în acest weekend!

Oricine dorește se poate imuniza, fără programare, cu vaccinul Pfizer-BioNTech, precum și cu vaccinul Johnson& Johnson, atât la City Park Mall, centru drive through, cât și în Parcul Arheologic. Cele două centre de vaccinare vor funcționa după următorul program: -Parcul Aheologic – 09-11 iulie, 16:00-20:00; -City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C), 09-11 iulie, între orele 12:00-20:00; Persoanele care doresc să se vaccineze, constănțeni sau turiști, trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate / pașaport). Evenimentul este organizat de Primăria Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Constanța. Împreună învingem pandemia!Oamenii nu trebuie să iasă din mașină pentru a primi doza de vaccin.

vineri, 9 iulie 2021

Mai mult
Continuă programul de dezinsecție și delarvizare în municipiul Constanța!

După ploile abundente din ultima perioadă, echipe specializate au pulverizat în fiecare noapte în toate cartierele orașului substanțe care au rolul de a distruge insectele generatoare de disconfort (tânțari, muște, căpușe, purici etc.). În paralel, se acționează și pe malurile lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie pentru distrugerea şi prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale insectelor. Substanțele folosite sunt autorizate de Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide pentru profilaxia sanitar umană iar acțiunile se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei.

vineri, 9 iulie 2021

Mai mult
INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ALE CANDIDAȚILOR CU PRILEJUL ORGANIZĂRII FESTIVAL DU BONHEUR (10.07.2021 – 11.07.2021)

Protecția informațiilor dvs. personale este foarte importantă pentru noi. De aceea, ne-am luat angajamentul să respectăm legislația europeană și națională privind protecția datelor cu caracter personal, în special Regulamentul (EU) 679/2016 (denumit în continuare GDPR), Legea 190/2018 și următoarele principii: Legalitate, echitate și transparență Prelucrăm datele dumneavoastră legal și corect. Suntem întotdeauna transparenți în privința informațiilor pe care le utilizăm, iar dvs. sunteți informat corespunzător. Controlul vă aparține În limitele legii, vă oferim posibilitatea de examina, modifica, șterge datele personale pe care le-ați împărtășit cu noi și de a vă exercita celelalte drepturi. Integritatea datelor și limitarea scopului Utilizăm datele numai în scopurile descrise la momentul colectării sau în noi scopuri compatibile cu cele inițiale. În toate cazurile, scopurile noastre sunt compatibile cu legislația. Luăm măsuri rezonabile pentru a ne asigura că datele personale sunt corecte, complete și actualizate. Securitate Am implementat măsuri rezonabile de securitate, astfel încât să vă protejăm cât mai bine datele. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți faptul că niciun site web, nicio aplicație și nicio conexiune la internet nu este complet sigură. 1. Scopul prelucrării: Prelucrăm datele dumneavoastră personale în cadrul desfășurării ”Festival du Bonheur” în intervalul 10.07.2021 – 11.07.2021, în vederea redării evenimentelor și atmosferei din cadrul acestui festival.   Descrierea evenimentului este următoarea: Centrul orașului se transformă într-o oază de relaxare „Constanța coffee break” ia startul în acest sfârșit de săptămână, oferindu-le constănțenilor și turiștilor care aleg ca destinație de vacanță litoralul, posibilitatea să savureze o cafea chiar pe bulevardul Tomis. După un an de restricții cauzate de pandemie, iubitorii de mișcare și petrecut timpul în aer liber au ocazia să participe la o serie de activități organizate în zona centrală a orașului. În weekend-ul 10-11 iulie, începând de sâmbătă de la ora 08:00 și până duminică la ora 23:00, bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, se va transforma într-o mare terasă la care constănțenii și turiștii pot savura o cafea și, deopotrivă, într-un spațiu în care se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi. De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstrații de baschet oferite de sportivi constănțeni sâmbătă și duminică, între 17:00 și 20:00. „Jardin Urbain par Festival du Bonheur”, o combinație perfectă între un festival gastronomic și un boutique-festival de muzică electronică,  debutează astăzi, începând cu ora 16:00, în Parcul Arheologic, o locație excelentă pentru petrecerea timpului liber. Timp de 3 zile vizitatorii pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară într-un cadru special amenajat, cu zone de relaxare, spectacol de lumini și muzică bună asigurată de DJ autohtoni. Cele mai bune foodtruck-uri din România vor oferi o paradă a savorilor. Surprizele vor continua cu o expoziție de mașini de epocă organizată la monumentul Victoriei și cu o paradă de costume. Programul artistic este următorul: Vineri, 09 iulie - ora 16:00- Recital muzică armânească și ansamblu dansuri; - ora 16:40- Recital țambal; - ora 17:00- Recital muzică ușoară; - ora 17:30- Recital nai; - ora 18:00- Recital muzică ușoară; - ora 19:00- Recital folclor muzică lipovenească. Sâmbătă, 10 iulie - ora 16:00- Recital muzică armânească instrumental; - ora 16:30- Recital folcloric; - ora 17:00- Recital nai.                Duminică, 11 iulie - ora 16:00- Recital de cover-uri (muzică franțuzească) și saxofon; - ora 17:00- Recital solist muzică franțuzească; - ora 18:00- Recital solist muzică ușoară. 2. Temeiul legal al prelucrării: Prelucrarea datelor cu caracter personal se face în baza art.6 alin.1 lit.f ., respectiv prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator. 3. Categoriile de date cu caracter personal prelucrate: •          imagine •          voce 4. Sursa colectării datelor personale: Datele cu caracter personal arătate mai sus sunt colectate de personalul desemnat al instituției noastre (angajați din cadrul Compartimentului Comunicare și Mass Media), prin efectuarea de filmări și fotografii ale evenimentelor ce vor avea loc în cadrul festivalului. Personalul nostru este identificat și identificabil de dumneavoastră prin intermediul legitimațiilor pe care le poartă. 5. Destinatarii datelor cu caracter personal prelucrate: Accesul la datele dvs. personale este permis numai acelor angajaţi cărora le sunt necesare acele informaţii pentru îndeplinirea scopurilor profesionale, incluzând Compartimentul Comunicare și Mass Media. De asemenea, imaginile și filmările efectuate pe parcursul celor 2 zile ale festivalului vor fi postate pe site-ul oficial al Primăriei (www.primaria-constanta.ro), precum și pe pagina de Facebook a Primăriei (https://www.facebook.com/PrimariaConstanta). La solicitarea acestora, imaginile vor fi transmise și către jurnaliștii acreditați pe lângă Primăria Constanța. 6. Datele cu caracter personal furnizate nu vor fi transferate către operatori sau organizații transfrontaliere 7. Perioada de stocare a datelor cu caracter personal furnizate: Datele dvs. personale sunt păstrate doar atât cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care informaţiile respective sunt prelucrate. Datele sunt păstrate în condiții care asigura securitatea și confidențialitatea acestora. 8. Drepturile dumneavoastră referitoare la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm: Vă rugăm ca, în cazul în care nu doriți ca imaginea sau vocea dumneavoastră să fie prelucrată conform celor arătate mai sus să semnalați acest lucru personalului nostru autorizat, care colectează aceste date (îi puteți recunoaște după legitimațiile purtate).  În cazul în care, după realizarea fotografiilor sau a filmărilor nu mai doriți ca acestea să fie utilizate de instituția noastră, vă rugăm să ne adresați o cerere de ștergere a datelor cu caracter personal,  conform celor arătate mai jos. În conformitate cu dispozițiile art. 15-22 din Regulamentul UE 679/2016, aveți următoarele drepturi referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal: 1. dreptul de acces: dreptul de a obține din partea Operatorului o confirmare ca se prelucrează sau nu date personale care vă privesc si, în caz afirmativ, accesul la datele respective si la anumite informatii conform legii. 2. dreptul la rectificare: dreptul de a obține de la Operator rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc si/sau completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete. 3. dreptul la ștergerea datelor (dreptul de a fi uitat): dreptul de a obtine din partea Operatorului ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, doar daca: (a) datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; (b) vă retrageți consimțământul pe baza caruia are loc prelucrarea (în conditiile în cazul în care prelucrarea s-a făcut pe baza consimțământului dumneavoastră) si nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; (c) vă opuneți prelucrarii datelor cu caracter personal care vă privesc (inclusiv crearii de profiluri) si nu există motive legitime care sa prevaleze in ceea ce priveşte prelucrarea sau persoana vizată se opune prelucrarii în scop de marketing direct (inclusiv crearii de profiluri); (d) datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; (e) datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligatii legale care revine Operatorului în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidența căruia se află Operatorul; (f) datele nu sunt necesare pentru si/sau în legatură cu executarea contractului; (g) dupa expirarea perioadei pentru care Operatorul are o obligație legală de păstrare și/sau arhivare a datelor cu caracter personal; (h) prelucrarea datelor nu este necesară pentru exercitarea dreptului la libera exprimare și informare; (i) prelucrarea datelor nu este necesară pentru respectarea unei obligaţii legale care prevede prelucrarea în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care se aplică Operatorului; (j) prelucrarea datelor nu este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apararea unui drept în instanță; (k) în alte cazuri prevăzute de lege, în conditiile, limitele și cu respectarea exceptiilor prevăzute de lege. 4. dreptul la restricționarea prelucrării, dacă: (a) contestați exactitatea datelor, pentru o perioadă care îi permite Operatorului să verifice exactitatea datelor; (b) prelucrarea este ilegală, și vă opuneți ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea utilizării lor; (c) Operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar Dumneavoastră ni le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă; sau (d) v-ați opus prelucrării în conformitate cu prevederile legale, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale Operatorului prevalează asupra celor ale dumneavoastră. Dupa restrictionarea prelucrarii, datele cu caracter personal nu mai pot fi prelucrate (cu exceptia stocării), decât cu consimțământul dumenavoastră si/sau în cazurile prevazute de lege. Aveți dreptul să ne solicitați o informare cu privire la destinatarii cărora le-au fost divulgate datele cu caracter personal, cărora le-am comunicat orice rectificare sau ștergere a datelor cu caracter personal sau restricționare a prelucrării efectuate la solicitarea dumneavoastră. 5. dreptul la portabilitate: dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc şi pe care le-a furnizat Operatorului într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat şi dreptul dumneavoastră de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea Operatorului, în cazurile si conditiile prevazute de lege. Aveți dreptul de a solicita ca datele cu caracter personal să fie transmise direct de la un operator la altul acolo unde acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic. Dreptul la portabilitatea datelor cu caracter personal se aplică in conditiile si in limitele prevazute de lege. 6. dreptul la opoziție: dreptul de a vă opune, în orice moment, din motive legate de situaţia particulară în care vă aflați, prelucrării datelor cu caracter personal care vă privesc și creării de profiluri, în condițiile legii, cu excepția cazului în care Operatorul are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau dacă scopul este constatarea, exercitarea sau apararea unui drept in instanta sau în fata altor autorități conform legii. 7. dreptul la retragerea consimțământului: atunci când prelucrarea are la baza consimțământul, acesta poate fi retras, în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia. Consimțământul nu poate fi retras cu privire la datele cu caracter personal care sunt necesare pentru: (a) executarea contractului; (b) pentru îndeplinirea unei obligații legale a Operatorului; (c) pentru apărarea intereselor legitime urmărite de Operator sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale dumneavoastră, care necesita protejarea datelor cu caracter personal; (d) pentru protejarea intereselor vitale ale dumneavoastră sau ale altei persoane fizice; (e) pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public; (f) în alte cazuri prevăzute de lege. 8. în cazul existenței unui proces decizional automatizat și crearii de profiluri, dreptul dumneavoastră de a obtine intervenție umană din partea Operatorului, de a-și exprima punctul de vedere și de a contesta decizia. Drepturile enumerate mai sus nu sunt absolute. Există excepții, de aceea fiecare cerere primite va fi analizată astfel încât să decidem dacă este întemeiată sau nu. În măsura în care cererea este întemeiată, vă vom facilita exercitarea drepturilor. Dacă cererea este neîntemeiată, o vom respinge, însă vă vom informa asupra motivelor refuzului și asupra drepturilor de a depune o plângere la Autoritatea de Supraveghere și de a vă adresa justiției. Vom încerca să răspundem solicitării în termen de 30 de zile. Cu toate acestea, termenul poate fi prelungit în funcție de diferite aspecte, precum complexitatea cererii sau numărul mare de cereri primite. Vă puteți exercita aceste drepturi prin formularea unei solicitări scrise sau prin completarea formularului „Cerere persoana vizată” și trimiterea acestuia la adresa de e-mail primarie@primaria-constanta.ro, sau la adresa poștală: Constanța, bdul.Tomis nr. 51, județ Constanța, cu mențiunea: în atenția responsabilului cu protecția datelor. De asemenea, puteți depune personal o solicitare la registratura instituției noastre. De asemenea, în calitate de persoană vizată, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului UE nr.679/2016, aveți dreptul de a formula plângere la Autoritatea de Supraveghere (ANSPDCP) în legătură cu modul în care vă sunt prelucrate datele sau cum vă sunt respectate drepturile în legătură cu aceste prelucrări.  

vineri, 9 iulie 2021

Mai mult
Centrul orașului se transformă într-o oază de relaxare

„Constanța coffee break” ia startul în acest sfârșit de săptămână, oferindu-le constănțenilor și turiștilor care aleg ca destinație de vacanță litoralul, posibilitatea să savureze o cafea chiar pe bulevardul Tomis. După un an de restricții cauzate de pandemie, iubitorii de mișcare și petrecut timpul în aer liber au ocazia să participe la o serie de activități organizate în zona centrală a orașului. În acest weekend, începând de sâmbătă de la ora 08:00 și până duminică la ora 23:00, bulevardul Tomis, între bulevardul Ferdinand și strada Traian, se va transforma într-o mare terasă la care constănțenii și turiștii pot savura o cafea și, deopotrivă, într-un spațiu în care se pot plimba, pot merge cu role, biciclete, trotinete ori pot juca diferite sporturi. De asemenea, zona de promenadă de pe bulevardul Tomis va găzdui demonstrații de baschet oferite de sportivi constănțeni sâmbătă și duminică, între 17:00 și 20:00. Totodată, astăzi a început numătoarea inversă pentru „Jardin Urbain par Festival du Bonheur”, o combinație perfectă între un festival gastronomic și un boutique-festival de muzică electronică. Evenimentul debutează astăzi, începând cu ora 16:00, în Parcul Arheologic, o locație excelentă pentru petrecerea timpului liber. Timp de 3 zile vizitatorii pot experimenta ultimele tendințe în materie culinară într-un cadru special amenajat, cu zone de relaxare, spectacol de lumini și muzică bună asigurată de DJ autohtoni. Cele mai bune foodtruck-uri din România vor oferi o paradă a savorilor.  Surprizele vor continua cu o expoziție de mașini de epocă organizată la monumentul Victoriei și cu o paradă de costume. Programul artistic este următorul: Vineri, 09 iulie - ora 16:00- Recital muzică armânească și ansamblu dansuri; - ora 16:40- Recital țambal; - ora 17:00- Recital muzică ușoară; - ora 17:30- Recital nai; - ora 18:00- Recital muzică ușoară; - ora 19:00- Recital folclor muzică lipovenească. Sâmbătă, 10 iulie - ora 16:00- Recital muzică armânească instrumental; - ora 16:30- Recital folcloric; - ora 17:00- Recital nai.                 Duminică, 11 iulie  - ora 16:00- Recital de cover-uri (muzică franțuzească) și saxofon; - ora 17:00- Recital solist muzică franțuzească; - ora 18:00- Recital solist muzică ușoară. Transformarea bulevardului Tomis în zonă de promenadă impune unele restricții de circulație în zona amintită. Conducătorii auto care tranzitează centrul orașului pot folosi rutele alternative: bulevardul Tomis- bulevardul Ferdinand- strada Mihai Viteazu, bulevardul Tomis- strada Traian, respectiv bulevardul Tomis- bulevardul Ferdinand – strada Ecaterina Varga- strada Negru Vodă- strada Traian. Proiectul „Constanţa coffee break” vizează reducerea accesului auto în centrul orașului şi, totodată, oferă o șansă pentru revitalizarea economiei locale, prin redeschiderea și extinderea locațiilor existente pe acest tronson. În plus, prin crearea acestei zone de promenadă, se va asigura un climat de siguranță și confort la nivelul traficului din centrul orașului, atât pentru locuitori, cât și pentru turiștii care aleg ca destinație de vacanță orașul Constanța. Ca de obicei, oricine dorește se poate imuniza, fără programare, cu vaccinul Pfizer-BioNTech, precum și cu vaccinul Johnson& Johnson în Parcul Arheologic. Centrul de vaccinare va funcționa după următorul program: 09-11 iulie, 16:00-20:00. Persoanele care doresc să se vaccineze, constănțeni sau turiști, trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate/pașaport).

vineri, 9 iulie 2021

Mai mult
Lucrările de înlocuire a conductelor de apă de pe bulevardul Aurel Vlaicu au avansat iar întârzierile inițiale au fost recuperate

Așa cum a promis, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a mers pe teren la fiecare sfârșit de săptămână pentru a vedea stadiul lucrărilor de înlocuire a conductelor de apă de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Pentru a limita cât mai mult disconfortul creat, edilul a  preferat să verifice personal evoluția lucrărilor. Împreună cu cei din conducerea RAJA, primarul Constanței a reușit să impună un alt ritm de lucru  tuturor constructorilor, astfel că lucrările au avansat iar întârzierile inițiale au fost recuperate. După cum s-a stabilit la sfârșitul lunii aprilie, firmele subcontractate au lucrat și în weekend. Ploile abundente din ultima perioadă au îngreunat misiunea constructorilor. Nu s-au putut acoperi și asfalta gropile pentru că nu s-a putut tasa corespunzător stratul suport iar lucrările executate trebuie să fie de cea mai bună calitate. Nu trebuie să uităm că aceste lucrări de modernizare și dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare sunt în folosul constănțenilor: se limitează pierderile de apă, apa are presiune și plătim un preț corect.

joi, 8 iulie 2021

Mai mult
În atenția cetățenilor Republicii Moldova care se află pe teritoriul municipiului Constanța

Duminică, 11 iulie 2021, vor avea loc în Republica Moldova alegeri parlamentare anticipate. Pentru ca cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare să își poată exercita dreptul de vot la acest scrutin, au fost deschise 150 de secții de votare în afara Republicii Moldova, dintre care 12 pe teritoriul României. În municipiul Constanța, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își pot exercita dreptul de a vota la Secția de votare nr. 120 din Circumscripția electorală 38 (străinătate), care va fi deschisă în municipiul Constanța, la Universitatea ”Ovidius”, adresa Bulevardul Mamaia, nr. 124. Secția de votare va funcționa duminică, 11 iulie a.c., în intervalul de timp 07.00 – 21.00. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în România, exercitarea dreptului de vot este posibilă în baza următoarelor acte: - pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat; - buletinul de identitate cu fișa de însoțire, valabil în ziua votului; - livretul de marinar. Autoritățile Republicii Moldova subliniază că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 sunt organizate în condiții specifice pandemiei provocate de virusul COVID-19, însă recomandă participarea la vot, precizând că au fost adoptate toate măsurile necesare privind exercitarea votului în condiții de siguranță. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova invită cetățenii care se află în străinătate să participe la alegerile parlamentare anticipate în cadrul secțiilor de votare constituite peste hotare, subliniind că votul acestora contează pentru viitorul Republicii Moldova. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene actualizează permanent informațiile utile privind votul în străinătate, la linkul https://bit.ly/3giKNHt Autoritățile recomandă informarea din surse demne și oficiale: www.cec.md sau www.mfa.gov.md. Mai multe detalii privind organizarea și desfășurarea scrutinului pot fi obținute pe site-ul Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova,  https://a.cec.md/ro. Lista ambasadelor Republicii Moldova în străinătate și coordonatele de contact poate fi consultată în compartimentul „Misiuni diplomatice și oficii consulare ale Republicii Moldova” pe site-ul MAEIE: https://bit.ly/3gkuIkI. Lista secțiilor de votare din străinătate poate fi consultată la linkul  https://mfa.gov.md/ro/content/alegerile-parlamentare-anticipate-din-11-iulie-2021. Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova transmite că cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova care se vor afla peste hotare în ziua alegerilor pot utiliza aplicația diaspora.cec.md pentru a afla care sunt trei cele mai apropiate secții de votare față de locația utilizatorului. Această platformă oferă informații din prima sursă despre adresele secțiilor de votare, distanța față de acestea și cât de aglomerate sunt secțiile respective la ora interogării platformei.

joi, 8 iulie 2021

Mai mult
Accesul autovehiculelor, restricționat în două parcări din municipiul Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, desfășoară constant lucrări de reamenajare a spațiilor destinate parcării autovehiculelor. Joi, 08 iulie, se va asfalta suprafața carosabilă din parcarea situată pe strada Ion Andreescu, la intersecția cu strada Oituz, accesul autovehiculelor fiind restricționat, în intervalul orar 08:00-17:00. Utilajele de asfaltare se vor muta vineri, 09 iulie și luni, 12 iulie, în parcarea de la Poarta 1. Intervențiile vor avea loc cu restricții de parcare, între orele 08:00-17:00. Facem apel către conducătorii auto să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se asfaltează pentru a evita ridicarea mașinilor.

miercuri, 7 iulie 2021

Mai mult
Străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă, locurile de joacă atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia, igienizate corespunzător

Echipele de curățenie ale Primăriei Constanța, ale firmei de salubrizare, persoanele care beneficiază de ajutor social și cele care prestează muncă în folosul comunității sunt prezente zilnic la datorie. Se mătură și se spală străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă, locurile de joacă atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia. De asemenea, se curăță rigolele de scurgere a apelor pluviale, se îndepărtează nisipul și noroiul adus de ultimele ploi, asigurând astfel condiții optime pentru captarea apelor pluviale din stradă și direcționarea acestora către sistemul de canalizare în cazul unor eventuale ploi. Cel puțin o dată pe lună, echipele Direcției Gestionare Servicii Publice împreună cu cele ale firmei de salubrizare igienizează platformele de colectare a deșeurilor. Ulterior, sunt amplasate momeli împotriva rozătoarelor. Momeli toxice care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător sunt amplasate în mai multe zone ale Constanței: parcuri, promenade sau scuaruri. Vă rugăm să nu le ridicați din locurile în care sunt amplasate! În același timp, se intervine asupra spațiului verde: se cosește iarba, se igienizează și greblează resturile vegetale, se tunde gardul viu, se strâng resturile vegetale. De cele mai multe ori, munca echipelor de curățenie este, însă, în zadar, pentru că nivelul de bun simț al unora dintre noi este extrem de redus. În loc să aruncăm resturile în locurile special amenajate, preferăm să facem acest lucru oriunde altundeva: pe străzi, în parcuri, în apa lacului sau a mării, uneori chiar sub propriul balcon. Așa că, în loc să strâmbăm din nas deranjați de mirosurile neplăcute, mai bine am deveni responsabili și am trata cu respect mediul înconjurător.

miercuri, 7 iulie 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină