Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Atenție, constănțeni! Sancțiuni mai aspre pentru gestionarea incorectă a deșeurilor.

Ordonanța de urgență nr. 92/ 19 august 2021 înlocuiește vechea lege privind regimul deșeurilor (Legea 211/2011) și aduce mai multe modificări referitoare la eliminarea deșeurilor, iar, în unele cazuri, sancțiunile se majorează substanțial. De pildă, pentru eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate se vor aplica amenzi între 50.000 și 70.000 lei, pentru persoanele juridice și 10.000 și 20.000 lei, pentru persoanele fizice. Pe lângă aceasta, sunt incluse și fapte până acum nesancționate, de exemplu nerespectarea obligațiilor de prevenire a risipei alimentare. Firmele care nu respectă obligațiile reducere a generării de deșeuri alimentare pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 lei pentru persoane juridice  și între 5.000 și 15.000 lei pentru persoane fizice vor fi sancționate următoarele fapte: -Lipsa măsurilor de reducere a deșeurilor; -Nerespectarea obligației de valorificare a deșeurilor (reutilizare, reciclare sau alte operațiuni de valorificare); -Necolectarea separată de hârtie, metal, plastic și sticlă; -Nerespectarea obligației titularilor de autorizații de construcții sau desființare de a gestiona și sorta deșeurile din activitățile specifice; -Nerespectarea obligațiilor privind uleiurile uzate; -Lipsa unui program prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie sau, după caz, de la orice produs fabricat; Așadar, eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor va aduce amenzi mai mari atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Respectați reglementările în vigoare pentru a rămâne cu banii în buzunare!

luni, 6 septembrie 2021

Mai mult
Proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun“ continuă la Constanța

După succesul înregistrat la Constanța în cadrul celor 2 campanii de sterilizare gratuită derulate prin proiectul „Efort comun pentru un viitor  mai bun“, Primăria Constanța și Asociația Animal Society au decis să prelungească astăzi colaborarea. Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și președintele Asociației Animal Society, Anca Tomescu, au semnat actul adiționat care presupune continuarea colaborării pentru încă 3 ani, timp în care va fi stabilit și implementat un plan de acțiune comunitară dezvoltat printr-o serie de evenimente. „Adiționarea colaborării dintre Primărie și Animal Society a fost gândită cu accent pe implicarea comunității pentru a dezvolta un sistem uman și durabil de gestionare a populației de câini din Constanța. Pentru a fi eficientă și pentru a avea impact acțiunile derulate este nevoie ca această colaborare să continue, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, și în acest fel vom reuși să avem grijă de animalele fără stăpân ale Constanței și, totodată, de comunitatea din care facem parte“, primarul Vergil Chițac. „Încheierea acestui parteneriat reprezintă un moment foarte important! Constanța va fi un model de referință în ceea ce priveşte angajamentul comunitar şi responsabilizarea societãții civile pentru bunãstarea animalelor de rasă comună din oraş, cu sau fără stăpân. Mulțumim Primăriei Municipiului Constanța pentru interesul şi disponibilitatea arătate către adoptarea unui set de măsuri umane şi sustenabile pentru problema acestor animale. Suntem siguri de implicarea societății civile, care a răspuns pozitiv tuturor campaniilor noastre. Constanța a realizat că numai printr-un efort comun,  putem asigura un viitor mai bun atât animalelor cât şi întregii comunități“, președintele Animal Society, Anca Tomescu. Proiectul „Efort comun pentru un viitor mai bun“ presupune desfășurarea mai multor campanii de sterilizare gratuită a animalelor de rasă comună de raza municipiului Constanța, precum și derularea mai multor programe de informare adresate locuitorilor orașului. Proiectul, sprijinit de Primăria Municipiului Constanța, are ca obiectiv implicarea societății civile în stabilirea şi implementarea unui plan de măsuri uman, eficient, durabil pentru problema câinilor fără stăpân.

joi, 2 septembrie 2021

Mai mult
Campanie de promovare a consumului responsabil de alcool

Primăria Constanța, împreună cu Poliția Română  și Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală derulează, la Constanța, o campanie de promovare a consumului responsabil de alcool. O nouă acțiune de conștientizare a efectelor consumului de alcool va avea loc mâine, 3 septembrie, în intervalul orar 11:00 – 14:00, când 1 echipaj al Serviciului Rutier de Poliție se va afla, pe rând, în 3 puncte de interes din Constanța: zona Cazino Mamaia, pe strada Soveja – Palatul Copiilor, bulevardul  I.C. Brătianu – zona Sabroso. Polițiștii vor opri mașinile în trafic și le vor oferi flyere cu informații despre riscurile la care se expun persoanele care consumă alcool, dar mai ales despre ce înseamnă un consum moderat și un comportament responsabil, mai ales la volan. Această acțiune este parte dintr-o inițiativă mai amplă a autorităților locale. În perioada 15 – 22 august 2021, echipa de specialiști și voluntari ai Asociației ALIAT pentru Sănătate Mintală a fost prezentă în câteva zone din Constanța, unde au oferit consiliere și sfaturi trecătorilor despre prevenirea unui consum riscant de alcool.

joi, 2 septembrie 2021

Mai mult
Cea de-a VI-a ediție a "Memorialului Ștefan Aftenie"

Cea de-a VI-a ediție a "Memorialului Ștefan Aftenie" - Cupa Farul la Kaiac-Canoe - va avea loc, în acest an, în perioada 16-19 septembrie, pe Lacul Siutghiol. Competiția este organizată în memoria antrenorului emerit Ștefan Aftenie, cel care a îndrumat o mulțime de mari sportivi medaliați la Campionatele Naționale, Europene și Mondiale, dar și la Jocurile Olimpice, de-a lungul unei cariere prodigioase, de peste trei decenii, la Clubul Sportiv Farul. După opt ani de la dispariția sa, școala de kaiac-canoe constănțeană duce mai departe tradiția performanței. Asociația Nautic Club Farul Constanța organizează "Memorialul Ștefan Aftenie", în colaborare cu CS Farul Constanța. Evenimentul va reuni mai multe cluburi din țară, ale căror echipaje vor lupta pentru Cupa Farul, în cele trei zile de concurs de pe Lacul Siutghiol. Competiția este finanțată de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului se ridică la 158.378 lei. Sportul cu pagaie și padele se pregătește de un regal la jumătatea lunii septembrie, la Constanța.

joi, 2 septembrie 2021

Mai mult
Se schimbă copertinele vandalizate ale băncilor din oraș

La solicitarea constănțenilor, dar și în urma situațiilor identificate în teren, Primăria Constanța a înlocuit de curând o parte dintre copertinele băncilor din parcuri, promenade, intersecții ori piațete. Apreciate atât în timpul căldurilor din vară, cât și în anotimpurile ploioase, copertinele parasolar nu au viață lungă însă. Și asta nu din cauza materialelor folosite, ci pentru că la scurtă vreme de la montare se găsește un „binevoitor“ care să le taie, ardă cu țigarea sau chiar să le incendieze. Același lucru se întâmplă cu locurile de joacă, coșurile de gunoi, bicicletele și stațiile acestora sau orice alt bun al orașului. Ce nu conștientizează încă cei care vandalizează mobilierul urban este că tot din buzunarul nostru, al contribuabililor, sunt suportate costurile de reparații sau înlocuire a acestor bunuri. Dacă vrem să avem un oraș civilizat, acest lucru trebuie să pornească de la fiecare dintre noi.  Primăria Constanța face apel către toți locuitorii să păstreze în bune condiții mobilierul stradal, iar dacă observă astfel de fapte antisociale, să le sesizeze la Dispeceratul Poliției Locale Constanța, la numărul de telefon 0241.484.205 sau 0341.922.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
Fără blocuri între case!

La propunerea primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, consilierii locali au aprobat în ședința Consiliului Local de ieri revocarea totală a HCLM 489/2009 și revocarea parțială a HCLM 316/2013, precum și a actelor subsecvente emise în baza acestora. Concret, în cartierul Veterani nu se mai pot edifica blocuri între case. Regimul de înălțime pentru terenul de 89,14 hectare situat la ieșirea din municipiul Constanța spre Cumpăna va fi de acum maxim P+2E. Locuitorii acestui cartier pot sta liniștiți, în fața curților lor nu vor apărea blocuri de 15 etaje, caracterul zonei nu va fi schimbat. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Vreau să le mulțumesc consilierilor locali care au votat revocarea hotărârilor consilierilor locali din 2009 și 2013 care permiteau construirea de blocuri în cartierul Veterani.  Continuăm să reparăm greșelile administrațiilor anterioare în domeniul urbanismului și să dezvoltăm Constanța într-un mod sustenabil.” Orașul Constanța trebuie să se dezvolte, dar acest lucru nu se poate întâmpla pe baza unor planuri urbanistice zonale cu vechime de 8 sau 12 ani. Pentru a putea trăi într-un oraș frumos, verde, aerisit trebuie, în primul rând, să nu se mai construiască haotic așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.    

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
Dezinsecție permanentă în Constanța

Noapte de noapte, atunci când vremea permite, echipe specializate pulverizează în toate cartierele orașului substanțe care au rolul de a distruge insectele generatoare de disconfort (tânțari, muște, căpușe, purici etc.). Substanţa folosită, K`Othrine EC 84,  este autorizate de Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide pentru profilaxia sanitar umană iar acțiunile se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei. Aceasta are o sferă largă de acţiune, fiind destinată  combaterii insectelor care produc disconfort. Pentru că activitatea de dezinsecție trebuie să fie derulată concomitent atât pe domeniul public, cât și privat al orașului, facem apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietățile pe care le dețin, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu acțiunea municipalității.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
Pentru fluidizarea circulației, aleea Lupeni a devenit de astăzi arteră rutieră cu sens unic.

Tot de astăzi, pe aleea care înconjoară locul de joacă, încep lucrările de reabilitare. Se va reface covorul asfaltic, se vor reabilita trotuarele, se vor monta borduri, se vor asfalta și reamenaja aleile de acces către blocurile de locuințe, totul pentru ca atât pe carosabil, cât și pe trotuare să se poată circula în condiții de siguranță. Facem apel la proprietarii mașinilor care locuiesc în zonă să nu-și parcheze autovehiculele în zonele în care se efectuează lucrări pentru a nu îngreuna activitatea echipelor de intervenție.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
Cantitate record de deșeuri electrice, electronice și electrocansice colectate în municipiul Constanța!

14 tone de deșeuri din categoria DEEE (deșeuri de echipamente electrice, electronice și electrocasnice) au fost colectate în perioada 23-28 august, în cadrul Campaniei „ORAȘE CURATE”, inițiată de Asociațía de Dezvoltare Intercomunitară „DOBROGEA” (ADI „DOBROGEA”) și ECOTIC, împreună cu Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Este cea mai mare cantitate de deșeuri din categoria DEEE, colectată vreodată în municipiul Constanța. Locuitorii orașului au răspuns în număr impresionant apelului campaniei noastre de informare, conștientizare și colectare, arătând că sunt preocupați de protejarea mediului înconjurător, care nu ar mai avea de suferit de pe urma deșeurilor abandonate necorespunzător. În timpul celor 5 zile de campanie, colectorul autorizat Vastum Eco a asigurat preluarea gratuită a deșeurilor electrice și electronice voluminoase, direct de la domiciliul constănțenilor. Pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice mici au fost puse la dispoziția cetățenilor 10 puncte de colectare, amplasate în principalele piețe ale orașului. Fiecare persoană care a predat deșeuri electrice și electronice de minim 5 kg sau 5 becuri/neoane, a fost înscrisă automat la tombola cu premii, constând în echipamente electrice (un frigider, un televizor, un aspirator și 5 brățări fitness). Mulțumim încă o dată constănțenilor care au înțeles importanța acestei campanii și s-au implicat în activitatea de colectare, ințelegând că reducerea, recuperarea și reciclarea deșeurilor nu numai că este posibilă, dar este și avantajoasă pentru fiecare dintre noi, pe termen mediu și lung, o manifestare a respectului față de mediul înconjurător dar și o oportunitate de a recupera cantități importante de materii prime pentru producerea altor echipamente noi! Detalii: https://www.adidobrogea.ro            https://www.ecotic.ro.

miercuri, 1 septembrie 2021

Mai mult
„Jardin Urbain - Festival du Bonheur“, revine la Constanța.

De pe 3 până pe 5 septembrie, vă așteptăm în cel mai frumos spațiu, plin de verdeață, în inima orașului, în care spiritul vechii cetății Tomis este încă viu. Food-truckurile vin încărcate cu arome pentru toate gusturile! Aici veți găsi cele mai savuroase meniuri pe care le puteți servi într-o locație excelentă. Festivalul nu este doar unul gastronomic. Astfel, pe durata celor 3 zile, constănțenii se pot bucura de o amenajare specială, spectacol de lumini, cu zone de relaxare, un bar ofertant și multă muzică bună asigurată de dj autohtoni. Accesul este gratuit!

marți, 31 august 2021

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină