Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Continuă acțiunile de igienizare, deratizare și dezinfecție a platformelor supraterane

Primăria Municipiului Constanța, prin Serviciul de Igienă Publică și societatea de salubrizare a orașului, continuă acțiunile de igienizare, deratizare și dezinfecție a platformelor supraterane. Echipele de lucrători au acționat ieri în zona peninsulară a Constanța și vor continua în toate cartierele orașului. Totodată, angajații societății de salubrizare au igienizat zona Tomis III, faleza Cazino, stațiunea Mamaia,  scările de acces spre plaja Modern. În paralel, muncitorii societăților care întrețin spațiile verzi din municipiul Constanța au cosit iarba, au greblat și au strâns resturile vegetale din cartierul Tomis Nord, bulevardul Mamaia( între străzile Ion Rațiu și I.G. Duca), șoseaua Mangaliei (zona Abator), bulevardul Tomis (între străzile Poporului și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța). Acțiunile vor continua astăzi în cartier Tomis I, pe bulevardul Tomis între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și bulevardul Ferdinand și în parcul Dragoslavele.

miercuri, 11 septembrie 2019

Mai mult
Intră în aventura H3RO by Trichallenge!

Au mai rămas 10 zile până la debutul celei de-a 11-a ediții a H3RO by Trichallenge. Pasionații de triatlon se mai pot înscrie la start, până vineri, 13 septembrie 2019, accesând pagina http://h3ro.org/inscriere/. Evenimentul finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de către ACS SMARTATLETIC se va desfășura în perioada 20-22 septembrie 2019 în Mamaia și aduce la start peste 200 de sportivi străini, ce reprezintă 33 de țări din întreaga lume. Potrivit organizatorilor, ultimele locuri disponibile sunt dispuse astfel: Triatlon: - Distanța Half ștafetă: 3 locuri; - Olimpic individual: 6 locuri; - Olimpic ștafetă: 3 locuri; - Sprint individual: 2 locuri; - Sprint ștafetă: 6 locuri. Aquatlon: - aquatlon 9-10 ani: 10 locuri; - aquatlon 11-13 ani: 12 locuri; - aquatlon cadeți 14-16 ani: 10 locuri; - aquatlon juniori 17-19 ani: 10 locuri; - aquatlon seniori și amatori 20 ani +: 8 locuri. Anul acesta H3RO by Trichallenge va avea o ediție specială: Cupă Europeană la Sprint, Campionate Naționale la Supersprint și Half și Cupă la Aquathlon. Probele de triatlon pe Distanța Half reprezintă, totodată, și ultima etapă din circuitul Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică și proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events și Romanian Triatlon Series, H3RO by TriChallenge fiind chiar ultima etapă din această serie.

marți, 10 septembrie 2019

Mai mult
De astăzi strada Alexandru Sahia din cartierul Palazu Mare devine drum cu prioritate

Măsura aplicată de Primăria Muncipiului Constanța, la solicitarea Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, vizează îmbunătățirea circulației mijloacelor de transport în comun și reducerea timpilor de așteptare în stații. În acest sens, circulația rutieră va fi modificată, astfel încât toate străzile care se intersectează cu strada Alexandru Sahia vor avea STOP. Angajații SC Confort Urban SRL au montat indicatoarele rutiere care vor reglementa circulația în zonă. Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

marți, 10 septembrie 2019

Mai mult
Trafic restricționat total, în noaptea de miercuri spre joi, în intersecția dintre strada Soveja și bulevardul Tomis

Primăria Municipiului Constanța reabilitează în această săptămână intersecția dintre strada Soveja și bulevardul Tomis. Pentru buna desfășurare a lucrărilor de asfaltare, circulația autovehiculelor va fi restricționată total în noaptea de miercuri spre joi, în intervalul orar 24:00 – 05:00. În această noapte, angajații SC Confort Urban SRL încep frezarea intersecției, astfel încât traficul rutier va fi restricționat alternativ.

marți, 10 septembrie 2019

Mai mult
Primăria Municipiului Constanța susține producătorii locali!

Piețele agroalimentare administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța abundă în această perioadă de roșii, castraveți, vinete sau ardei de la producătorii locali, așa că acum este momentul prielnic să vă faceți provizii pentru iarnă. Oferta este variată și bogată, iar iarna va fi una lungă. De aceea, noi vă invităm să vă aprovizionați din timp pentru a vă umple cămările și să puneți la păstrare tradiționala zacuscă, zarzavaturi pentru ciorbe, bulion sau suc de roșii. Doamna Ema este unul din producătorii locali care își aşteaptă clienţii în Piața Unirii cu produse de la Techirghiol, atât din solar, cât și din câmp – producție proprie. Roşiile sunt considerate „vedetele” sezonului, pentru că se vând cel mai bine, spune producătorul local. Pentru cine nu are timp să prepare conserve pentru iarnă, există și varianta să le cumpere gata făcute, direct din piață. Doamna Ema a adus spre vânzare bulion cu ardei kapia și suc de roșii, puse de anul acesta. Spor la treabă tuturor gospodinelor!

marți, 10 septembrie 2019

Mai mult
Continuă amenajarea parcărilor rezidențiale în municipiul Constanța!

Primăria Municipiului Constanța a amenajat o nouă parcare situată pe strada Plantelor, în dreptul bl. IS 4. După ce angajații SC Confort Urban SRL au finalizat procesul de asfaltare și au fost trasate marcajele care vor delimita noile locuri de parcare, astăzi suprafața este numerotată corespunzător. Concomitent, se consolidează infrastructura noii parcări de pe strada Mugurului, în spatele bl.22. Precizăm că noile locuri amenajate în locul garajelor sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. Recomandăm conducătorilor auto să nu își parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.

marți, 10 septembrie 2019

Mai mult
Lucrările de reabilitare a rampelor de acces pe Pasajului Cumpenei se desfășoară în ritm accelerat

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, lucrează zilele acestea pe sensul de mers dinspre bulevardul I.C. Brătianu spre bulevardul Aurel Vlaicu la montarea parapetelor de protecție, a bordurilor care delimitează zona pietonală de zona carosabilă și pregătesc carosabilul pentru a fi turnat ultimul strat de asfalt. Până la finalizarea lucrărilor circulația rutieră va continua să se desfășoare pe câte o bandă pe sens, pe partea reabilitată a pasajului.  

luni, 9 septembrie 2019

Mai mult
Dispar cablurile de pe stâlpii de pe bulevardul Mamaia

Operatorii de rețele de comunicații continuă tăierea cablurilor pe bulevardul Mamaia. Săptămâna aceasta se lucrează la tronsonul cuprins între strada Soveja și pasarela pietonală de la Satul de Vacanță. Lucrările de aerisire a bulevardului de cabluri se derulează după ce anterior cablurile au fost introduse în canalizațiile amenajate în subteran. Ulterior, echipele Primăriei Municipiului Constanța vor începe să taie stâlpii de beton, singurii stâlpi care vor mai exista vor fi cei noi, care asigură iluminatul public. În paralel, se curăță și cablurile rămase atârnate pe clădirile din zona peninsulară. Pe de altă parte, societățile deținătoare de rețele au avut termen până pe 15 august să-și eticheteze cablurile de pe stâlpii pe de bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul cuprins între strada Caraiman și Podul IPMC, urmând ca firele neetichetate să fie tăiate. Aceeași operațiune a fost realizată până la 1 septembrie și pe străzile Soveja, Dezrobirii și Cumpenei. Este important de precizat faptul că operatorii care nu au respectat termenele de introducere în subteran rămân fără cablurile de pe stâlpi și, implicit, clienții lor fără servicii.  

luni, 9 septembrie 2019

Mai mult
Reabilitarea tramei stradale, o prioritate pentru Constanța

Conform graficului de lucru, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, reabilitează în această săptămână trotuarele pe strada Mihai Viteazu, între strada Traian și bulevardul Ferdinand, pe strada Unirii, între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, pe rampele de acces către Pasajul Cumpenei și pe aleea de acces către Școala Gimnazială Nr. 29 Mihai Viteazu. În același timp, se intervine asupra carosabilului pe strada Mihai Viteazu și pe strada Soveja, tronsonul delimitat de strada Ștefăniță Vodă și bulevardul Tomis. De asemenea, echipele administratorului drumului public acționează pe străzile Alexandru Bogza, Dumitru Chiriac și Prelungirea Eduard Caudella. Tot în această săptămână, continuă amenajarea de noi locuri de parcare pe strada Plantelor, în zona bl. IS4 și pe strada Mugurului, în spatele bl. 22. Se realizează marcaje rutiere în zona trecerilor de pietoni și în parcările amenajate.

luni, 9 septembrie 2019

Mai mult
Peste 600 de suflete nevinovate au fost salvate

Vești bune pentru iubitorii de animale! 657 de câini comunitari și-au găsit un cămin datorită campaniei lansate de Primăria Municipiului Constanța, „Adoptă  un cățel!”. Constănțenii au ales să le ofere o nouă șansă la viață cățeilor aflați la adăpostul situat pe strada Vârful cu Dor, nr. 5. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Gestionare Animale Abandonate, alți 26 de câini au fost revendicați de proprietari iar în acest moment se află în lucru 32 de cereri de adopție. Reamintim că adopţia câinilor se face gratuit și poate fi realizată după ce a expirat termenul de 7 zile lucrătoare în care patrupedele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Solicitările se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Câinii vor fi încredinţaţi spre adopţie numai după ce aceştia au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare. Animalele adoptate vor fi sterilizate, excepţie făcând cele cu regim special, astfel cum sunt definite în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 155/2001, completată și modificată. Adopţia patrupedelor din adăpost se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; b) dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; c) acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini; d) înregistrarea, imediat după adopţie, a câinilor în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Se interzice abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile OUG nr. 155/2001 completată şi modificată de Legea nr. 258/2013 şi a normelor metodologice de aplicare a acestora. Serviciul Gestionare Animale Abandonate poate fi contactat la numărul de telefon 0733.045213. Cei interesați pot vizita Adăpostul Public pentru Animale Abandonate: - luni, marți, miercuri și vineri, între orele 10:00 - 14:00; - joi, în intervalul orar:  09:30 - 17:30.

vineri, 6 septembrie 2019

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină