Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Primăria Constanța îi premiază la domiciliu pe seniorii orașului!

Săptămâna aceasta echipele municipalității vor ajunge la persoanele care au împlinit 80 și 90 de ani, precum și la cuplurile care aniversează 50 de ani de la căsătorie și au depus documentele în perioada 31.08.2020- 11.09.2020. Un loc aparte printre sărbătoriții acestei perioade l-a avut doamna Ana. Bunicuța cu privire caldă și cu o vorbă bună pentru toată lumea a împlinit 100 de ani. Un secol în care a avut parte și de bune și de rele, dar în care nu ar schimba nimic. Cu răbdare și credință în suflet a trecut peste orice. Doamna Ana a fost vizitată de primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, care a vrut să o felicite personal și să îi ofere un buchet de flori. Astfel, a putut descoperi câteva file din lunga poveste a venerabilei doamne. Seniorii Constanței primesc din partea municipalității 300 de lei pentru împlinirea vârstei de 80 de ani și pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie, 500 de lei pentru împlinirea vârstei de 90 de ani și 1000 de lei pentru împlinirea vârstei de 100 de ani.Pentru a intra în posesia acestor sume, beneficiarii trebuie să trimită pe adresa de mail primarie@primaria-constanta.ro următoarele documente: Cerere tip copie conform cu originalul a certificatului de naștere copie conform cu originalul a cărții de identitate copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie- pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie În situațiile în care doriți să depuneți la ghișeu documentele, o puteți face la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri intre orele 08.30-16.30, iar în zilele de joi între orele 08.30-18.30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la nr. de tel 0241/485.533. Atenție ! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață.

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Pe ce străzi se realizează dezinfecția în această seară în municipiul Constanța?!

Echipele municipalității acționează zi și noapte pentru dezinfecția străzilor, trotuarelor și aleilor din oraș, dar și a platformelor de deșeuri, locurilor de joacă și aleilor din parcuri. În această noapte se va asigura dezinfecția pe străzi și bulevarde în cartierele Delfinariu, Faleză Nord, Tomis II și în zona Stadionului „Gheorghe Hagi“. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a dispus aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase încă din luna martie. Pentru dezinfecție se folosește un detergent profesional care are proprietăți de spălare și degresare puternică a străzilor fără a afecta mediul înconjurător. Produsul este ecologic, având o biodegradabilitate primară de peste 90% și fără a avea efecte nocive asupra omului și animalelor. Chiar și așa, rugăm posesorii animalelor de companie să evite ca acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat pe străzi, alei, trotuare. În continuare trebuie să fim atenți, să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm normele de igienă! Fiți responsabili! Aveți grijă de voi și de cei dragi!

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Sensul giratoriu situat la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Renașterii va fi desființat

Primăria Muncipiului Constanța implementează constant măsuri pentru fluidizarea traficului rutier. În urma solicitării Poliției Rutiere din luna martie, intersecția bulevardului Mamaia cu strada Renașterii a fost reconfigurată prin crearea unui sens giratoriu provizoriu. SC Confort Urban SRL, administratorul tramei stradale, a amenajat sensul giratoriu prin amplasarea unei „insule centrale” încadrată de balize din plastic. Ulterior, s-a dovedit că sensul giratoriu nu reprezintă o soluție pentru optimizarea traficului rutier la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Renașterii, motiv pentru care acesta va fi desființat. Lucrările se vor derula în această noapte. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenţie şi să circule cu viteză redusă.

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Rechizitele pentru clasa a II-a ce sunt oferite din partea Primăriei Constanța

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, acordă și în acest început de an școlar rechizite și ghiozdane pentru cei peste 32.000 de preșcolari și elevi de școală primară și gimnaziu din municipiul Constanța. Astfel, anul școlar începe fără grija cumpărăturilor pentru părinți și bunici. Pachetele achiziționate conțin ghiozdane de cea mai bună calitate, penare, acuarele, caiete, blocuri de desen, cărți de colorat și creioane de colorat, truse de geometrie, culegeri și ghiduri de pregătire, cărți de lectură, diferențiate bineînțeles, în funcție de vârstă: grădiniță, clasele 0 - IV și V – VIII. Pentru ca toți părinții să știe exact ce primesc din partea Primăriei Constanța, prezentăm, pe rând, conținutul cutiilor, pe categorii de vârstă. Fetele și băieții din clasele 0-IV vor descoperi în cutiile pregătite special pentru ei toate rechizitele de care au nevoie. Ghiozdanele conțin penare cu pixuri, stilouri și creioane, etichete autoadezive, blocuri de desen, caiete dictando și matematică, mapă pentru îndosariere, caiete de lucru și activități, dar și cărți, toate diferențiate în funcție de gen și vârstă. Mai exact, în cutia frumos colorată elevii de clasa a II-a vor găsi un rucsac cu bretele ajustabile și imprimat cu personajele din desene animate „Frozen 2“ (fete) și „Cars“ (băieți). De asemenea, vor primi un penar cu 32 de piese (12 creioare colorate, 1 creion HB, 1 pix cu mină albastră, 1 pix cu mină verde, 12 carioci, 1 ascuțitoare, 1 radieră, 1 riglă de plastic, 1 orar, 1 tabel cu tabla înmulțirii), bloc de desen format A4, set de acuarele de 12 culori și pensulă, 2 caiete A5 tip dictando, 2 caiete tip A5 matematică, 1 stilou, 2 cartușe de cerneală albastră, 30 de etichete autoadezive și o mapă de plastic pentru îndosarierea fișelor de lucru. La capitolul cărţi şi caiete, pachetul este format din caiete de lucru și de activități, organizate, de asemenea, pe nivel de studiu. Atât pentru fete, cât și pentru băieți au fost pregătite: caietele de lucru - „Matematica și explorarea mediului pentru clasa a II-a“, „Exerciții și probleme de matematică și explorarea mediului“, „Comunicare în limba română pentru clasa a II-a“, „Dezvoltare personală clasa a II-a“, „Arte vizuale și abilități practice pentru clasa a II-a“ și caietul de activități integrate - „Sunt curios, deci învăț“.   Vom reveni cu pachetele specifice pentru Clasa a III-a.

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Continuă distribuirea pubelelor galbene în zonele de case

Primăria Municipiului Constanța distribuie pubelele galbene pentru colectarea selectivă a deșeurilor către constănțenii care locuiesc la case astfel: Astăzi, marți, 15.09.2020: aleea Arieș, aleea Bahlui, aleea Biștrița, aleea Ialomiței, aleea Neajlov, aleea Tarvana, aleea Telița, aleea Tismana, strada Dâmbovița, fundătura Ialomiței, strada Oltului, strada Slt. Ion Ghiculescu, strada Someș, strada Trotuș Miercuri, 16.09.2020: strada Abrud, strada Almaș, strada Crișul Alb, strada Crișul Repede, strada Crișului, fundătura Slt. Gheorghe Sasu, strada Sasu Dumitru, strada Sasu Vasile, strada Slt. Gheorghe Sasu. În cazul în care într-o zi nu sunt acoperite toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă în ziua următoare. Rând pe rând, toate cele 30 de mii de recipiente galbene pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal vor fi distribuite în toate cartierele orașului nostru. Anunțăm constănțenii că, în cazul în care nu sunt găsiți acasă pentru preluarea pubelelor, pot veni să le ridice, în baza actului de proprietate și a cărții de identitate, de la sediul Polaris M Holding, str. Spiru Haret, nr. 2A, Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00. Pentru mai multe informații, contănțenii pot apela Dispeceratul Polaris la 0241.548600. Persoanele care locuiesc în zona de case vor primi împreună cu pubela galbenă și un pliant informativ (ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor) în care se regăsesc informații despre tipurile de deșeuri care trebuie depozitate în pubela galbenă și cum se depozitează corect aceste deșeuri. De asemenea, pe pliant este menționată și ziua de colectare a pubelei galbene. Distribuirea gratuită a celor 30 de mii de pubele completează astfel cele aproximativ 900 de containere galbene destinate deșeurilor reciclabile amplasate de administrația locală la cele 400 de platforme de pe raza municipiului. Colectarea selectivă începe de acasă! Deșeurile reciclabile sunt adunate zilnic de angajații societății de salubrizare, iar încărcarea se face în autospeciale destinate materialelor refolosibile care ajung apoi la centrele de colectare unde se transformă în saci menajeri, folii, celuloză, hârtie și alte materiale refolosibile.

marți, 15 septembrie 2020

Mai mult
Modificări importante în circulația rutieră pe bulevardul Tomis din Constanța!

De la 1 octombrie, și tronsonul delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia va deveni cu sens unic! Circulația rutieră pe acest bulevard important al orașului se va desfășura astfel: două benzi cu sens unic către zona centrală două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens piste pentru biciclete. Benzile pentru mijlocele de transport în comun vor fi delimitate și semnalizate corespunzător prin indicatoare de informare și marcaje rutiere și vor fi amplasate lângă trotuare. De asemenea, se vor amenja stații pentru autobuze pe ambele sensuri de deplasare. Circulația pe bulevardul Tomis se desfășoară cu prioritate față de străzile laterale, cu excepția reglementărilor impuse de funcționarea semafoarelor de la intersecțiile cu bulevardul Mamaia, strada Nicolae Iorga și strada Ion Rațiu. Resistematizarea rutieră este necesară atât pentru fluidizarea traficului cât și pentru îmbunătățirea mobilității urbane în municipiul Constanța.

luni, 14 septembrie 2020

Mai mult
Începând de astăzi! Serviciul Evidența Persoanelor are program special înainte de alegerile locale

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii constănțenilor de preschimbare a documentelor de identitate până la scrutinul din data de 27 septembrie 2020, Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța are program special în următoarele două săptămâni. Mai exact, începând de astăzi până în 25 septembrie 2020, în zilele de: • luni, marți, miercuri și vineri - în intervalul orar 08:30 – 14:30 se vor primi documente pentru programările realizate online, iar între 14:30 și 16:30 vor depune documente persoanele care nu au reușit să se programeze online până la 25 septembrie. Pentru intervalul orar 14:30 – 16:30 depunerea se va face în baza unei programări la ghișeul restituiri pentru ziua în curs. De asemenea, programările se vor face în limita a 60 de solicitări pe zi. • joi – între 10:30 și 12:30 se vor primi documente cu programare pentru ziua în curs, iar între 12:30 și 18:30 vor fi onorate programările online. • sâmbătă 26 septembrie, Serviciul Evidența Persoanelor va primi și elibera documente în intervalul orar 08:00 – 16:00. • duminică, 27 septembrie, programul SEP va fi în intervalul orar 07:00 – 21:00, după cum urmează: - între 07:00 și 18:00 se vor soluționa atât cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, cât și vize de reședință; - între 18:00 și 20:00 se vor depune documente doar pentru cărți de identitate provizorii și viză de reședință; - între 20:00 și 21:00 programul va fi doar pentru eliberarea documentelor de identitate. Pentru persoanele care nu ajung să-și preschimbe actele de identitate în această perioadă, Biroul Electoral Central a anunțat că documentele care au expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie sunt valabile, iar persoanele respective își pot exercita dreptul de vot în baza acestora.

luni, 14 septembrie 2020

Mai mult
Zonele în care se acționează astăzi pentru dezinfecția platformelor de deșeuri

Primăria Municipiului Constanța desfășoară zilnic acțiuni de dezinfecție, dezinsecție și salubrizare a platformelor de deșeuri din toate cartierele orașului. Amintim că primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a dispus încă din luna martie ca străzile, trotuarele, aleile și băncile din parcuri să fie dezinfectate zilnic, ca măsură pentru gestionarea bolilor înalt contagioase. Totodată, aleile de acces către spitalele din Constanța sunt dezinfectate permanent. Astăzi, echipele care asigură dezinfecția platformelor au ajuns la punctele de colectare a deșeurilor din următoarele zone: CET, Viile noi, Km 4-5, Faleză Sud, Abator. Pentru dezinfecția acestora se folosește o substanță pe bază de clor, care are proprietăți de spălare și degresare puternice, folosită în concentrația recomandată și avizată de Ministerul Sănătății. Pentru menținerea igienei în zona platformelor de gunoi, rugăm constănțenii să arunce deșeurile în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea. De asemenea, astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți pot fi semnalate cu încredere la numerele de telefon: 0241.484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp - Direcția Generală Poliția Locală. Păstrați Constanța Curată! Fiecare dintre noi contribuie la curățenia orașului!

luni, 14 septembrie 2020

Mai mult
Persoanele defavorizate care se încadrează în prevederile O.U.G. 78/2020 primesc gratuit măști de protecție

Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială, distribuie de astăzi măști de protecție persoanelor defavorizate care se încadrează în prevederile O.U.G. 78/2020. Măștile se distribuie în intervalul orar 08:00-16:00 din următoarele locații: Club pensionari Duiliu Zamfirescu – strada Duiliu Zamfirescu nr.4; Club pensionari – Strada Cișmelei nr.16; Club pensionari Far – Strada Aurora nr.2 bl.PF1; Club pensionari Poarta 6 – Strada Brizei b.FD3; Club pensionari CET – Aleea Egretei nr.2; Club pensionari Tomis II – B-dul Tomis nr.211, bl.TS6B; Club pensionari Ștefan cel Mare – Strada Ștefan cel Mare nr.77-79; Club pensionari Casa de Cultură – B-dul Al. Lăpușneanu nr.66 bl.LE9. Categoriile de beneficiari sunt următoarele: - persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; - persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare; - persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

luni, 14 septembrie 2020

Mai mult
Programul de modernizare a tramei stradale acoperă tot mai multe zone din oraș

Reabilitarea traseelor pietonale avansează pe bulevardul Mamaia, tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu și la intersecția de la Capitol. De asemenea, se intervine asupra trotuarelor pe bulevardul 1 Mai Vechi, porțiunea cuprinsă între strada Pajurei și strada Bagdazar Nicolae. Conform graficului de lucru, în această săptămână se va recondiționa carosabilul pe strada Nehoiului, pe strada Prelungirea Barbu Delavrancea și pe aleea de acces către heliportul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța. Pe strada General Manu, se vor executa lucrări de frezare în vederea asfaltării. În cartierul Compozitorilor, continuă investițiile în amenajarea infrastructurii rutiere pe străzile Ion Voicu și Clopoțeilor. O nouă parcare rezidențială va fi construită în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” din Constanța. Echipele SC Confort Urban SRL au demarat lucrările de pregătire a infrastructurii terenului. Pentru siguranța participanților la trafic, se aplică marcaje rutiere la trecerile de pietoni, în parcările asfaltate și la sensurile giratorii. Totodată, se montează indicatoare rutiere în mai multe locații din oraș și se recondiționează echipamentele de semaforizare.

luni, 14 septembrie 2020

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină