Stiri - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Un oraș curat începe cu fiecare dintre noi

vineri, 21 februarie 2020

Inapoi
igienizare

Acțiuni de igienizare și salubrizare a străzilor orașului se desfășoară constant în municipiul Constanța, astfel încât să fie menținut un climat de curățenie. Nimic nu se poate face însă fără ca fiecare dintre noi să contribuie la curățenia din orașul nostru.

Ieri, Primăria Municipiului Constanța, împreună cu societatea de salubrizare a orașului au derulat o acțiune de igienizare pe străzile Semănătorului, Dionisie cel Mic, Barbu Ștefănescu Delavrancea și aleea Cerbului, unde au fost strânse gunoaiele dintre blocuri, a fost curățat domeniul public și au fost igienizate, deratizate și dezinfectate platformele supraterane de deșeuri.

Săptămâna aceasta s-a intervenit și pentru igienizarea pasajului pietonal pe de strada Ștefan Cel Mare, acolo unde au fost strânse și gunoaiele și a fost spălată strada.

Încurajăm constănțenii să depună deșeurile în locurile special amenajate, iar atunci când observați persoane care aruncă gunoaiele pe domeniul public apelați cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241/484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp.