Anunturi - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

În atenția operatorilor economici - desfășurare activități pentru perioada sezonului estival

miercuri, 19 iunie 2024

Inapoi

Serviciul Autorizare Activități Economice din cadrul Primăriei municipiului Constanța aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada 25.06 - 28.06.2024, între orele 08:30 – 16:30, la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat în Bd. Al. Lăpușneanu nr.116C (incintă City Park Mall - etaj I, aripa nouă), se depun documentații în vederea atribuirii de amplasamente pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter temporar pentru perioada sezonului estival 2024, în zone publice în Stațiunea Mamaia:

- comercializare baloane (Sat Vacanță, Cleopatra – Azur, Hotel Victoria – Melody, Complex Castel – Hotel Iaky, Hotel Modern – Hotel Golden Tulip);

- activități fotografice (pasarelă pietonală Perla, Hotel Aurora, Hotel Victoria, Vila Cosena, Hotel Histria, Hotel Mercur);

- realizare și comercializare tablouri și caricaturi (Hotel Perla, Hotel Victoria, Melody, Bar Orient, Hotel Pelican);

- obsevații astronomice (Hotel Victoria, Hotel Iaky, Hotel Modern - restaurant Promenada, Hotel Tomis);

- comercializare carte (Hotel Victoria, Hotel Iaki, Hotel Modern);

Documentaţiile vor conține următoarele acte:

  • cerere tip;
  • certificat de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerțului;
  • actul constitutiv al societății sau actul emis de Oficiul Registrului Comerțului pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale care să conțină codul CAEN în funcție de obiectul de activitate solicitat (cod CAEN 4789 – comercializare baloane, realizare şi comercializare tablouri şi caricaturi, comercializare carte; cod CAEN 7420 – activităţi fotografice; cod CAEN 7490 – observaţii astronomice);
  • pentru desfășurarea de activități fotografice se depun fotografii cu panoul utilizat pentru realizarea fotografiilor; lungimea panoului pentru realizarea fotografiilor nu trebuie să depăşească 2,60 m liniari;
  • pentru obiectul de activitate realizare şi comercializare tablouri şi caricaturi se depune dovada calificării deținută de unul dintre membrii asociați ai societății comerciale, de către persoana fizică autorizată sau de unul dintre membrii întreprinderii individuale, întreprinderii familiale în meseria de pictor (caricaturist). Calificarea poate fi dovedită prin: diplomă, certificat de calificare;

Activitatea de comercializare carte se va putea desfășura numai în tonete – modul tip agreat de Primăria municipiului Constanţa.

Perioada de funcționare va fi de minim 75 zile calendaristice.

Operatorii economici pot depune cereri pentru mai multe amplasamente, dar va fi aprobat un singur amplasament în funcție de ordinea cronologică a depunerii cererilor.

Atribuirea amplasamnetului se va face în funcție de obiectul de activitate si zonă, în ordinea cronologică a depunerii cererilor, cu condiția îndeplinirii condițiilor și cerințelor din anunț.

În situația în care operatorul economic nu îndeplinește condițiile din anunț, atribuirea amplasamentului se va face prin alunecare, succesiv până la epuizarea amplasamentelor.

          Taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice (pentru fiecare amplasament) sunt cele prevăzute în H.C.L. nr.339/31.08.2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2024 – Anexa nr.8.