Anunturi - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Termen de depunere a declarației de impunere și de achitare a Taxei de dezvoltare și promovare a turismului

joi, 9 februarie 2023

Inapoi

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța readuce în atenția operatorilor economici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice ce au în proprietate sau dețin cu orice titlu structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare în municipiul Constanța, inclusiv stațiunea Mamaia, clasificate de autoritatea centrală cu competențe în domeniul turismului, termenul de depunere a declarației de impunere și de achitare a taxei de dezvoltare și promovare a turismului, respectiv data de 10, inclusiv, a lunii.

Taxa este calculată de fiecare contribuabil, prin aplicarea cotei procentuale de 1% la valoarea totală a cazării/tarifului de cazare, exclusiv TVA și se achită până la data de 10 inclusiv a lunii în curs, pentru luna precedentă în care a obținut venituri din prestarea serviciilor de cazare, dată până la care contribuabilii au şi obligaţia depunerii declaraţiei de impunere, conform Capitolului V din Anexa 6 la HCL 614/27.12.2022 pentru stabilirea impozitelor si taxelor locale la nivelul municipiului Constanța în anul 2023.

Începând cu ziua imediat următoare termenului scadent se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Constituie contravenţii depunerea peste termen/nedepunerea declaraţiei/depunerea declaraţiei cu informaţii eronate/nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 400 lei la 900 lei, în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, şi cu amendă de la 1.400 lei la 2.500 lei în cazul persoanelor juridice.

Formularele tipizate și documentele doveditoare necesare impunerii la plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului se regăsesc online, accesând site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea “Documente declarare persoane fizice/persoane juridice”/”Taxa de dezvoltare și promovare a turismului” și pot fi depuse:

ü    online pe site-ul www.spit-ct.ro, cu sau fără autentificare;
ü    pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
ü    prin poștă cu confirmare de primire;
ü    la sediul agențiilor fiscale.