Anunturi - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Comunicat de presă - 1 iulie – termen pentru plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului

joi, 16 iunie 2022

Inapoi

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanţa aduce în atenția operatorilor economici, respectiv persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, cât și persoanelor fizice, proprietari ai spațiilor situate în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță și utilizate în scop turistic, termenul pentru depunerea declarației de impunere anuale și pentru plata taxei de dezvoltare și promovare a turismului, respectiv 1 iulie 2022.

Pentru contribuabilii care se înființează, deschid puncte de lucru sau dobândesc spații situate în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță utilizate în scop turistic, după împlinirea termenului scadent de plată al taxei, respectiv 1 iulie, depunerea declarației și plata taxei se efectuează în termen de 30 zile de la data înființării, modificării aduse actului constitutiv/statutului/autorizației de funcționare sau dobândirii, după caz.

Începând cu ziua imediat următoare termenului scadent se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Constituie contravenţii depunerea peste termen/nedepunerea declaraţiilor, depunerea declaraţiilor cu informaţii eronate, respectiv nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor intervenite care conduc la recalcularea taxei şi se sancţionează cu amendă de la 316 lei la 787 lei, în cazul persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, şi cu amendă de la 1.265 lei la 2.500 lei, în cazul persoanelor juridice.