Caută

Direcția generală de asistență socială Constanța organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție vacant de asistent social, treaptă de competență practicant, nivel studii superioare din cadrul Compartimentului asistență socială, Căminul pentru persoane vârstnice

Direcția generală de asistență socială Constanța organizează concurs pentru ocuparea  unui post contractual de execuție vacant de asistent social, treaptă de competență practicant, nivel studii superioare din cadrul  Compartimentului asistență socială, Căminul pentru persoane vârstnice

  1. Asistent social, treaptă de competență practicant, nivel studii S – Compartimentul asistență socială, Căminul pentru persoane vârstnice-1 post

Condiții specifice:

  • Nivel studii: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul asistență socială;
  • Vechime în specialitatea studiilor: Avizul de exercitare a profesiei de asistent social treaptă de competență practicant, minim un an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării profesiei de asistent social;
  • Avize/cursuri/specializări: Aviz de exercitare a profesiei de asistent social treaptă de competență practicant;
  • Durata normal a timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână;
  • Durata contractului individual de muncă: perioadă nedeterminată.

Concursul va consta în 3 etape, astfel:

–  selecţia dosarelor de înscriere: 28.10-29.10.2026;

–  proba scrisă: 05.11.2026, ora 10:00;

–  interviul – se susține într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Data și ora susținerii interviului se afișează obligatoriu odată cu rezultatele la proba scrisă.

Termenul în care se afișează rezultatele pentru selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviu este de 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru fiecare probă de concurs.

După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviu, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație la Serviciului resurse umane și organizare personal, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și al interviului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

Rezultatele finale se afișează în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor soluționării contestațiilor pentru ultima probă.

Afișarea rezultatelor obținute de candidați la probele concursului, precum și afișarea rezultatelor soluționării contestațiilor și a rezultatelor finale ale concursului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.

Concursul se va desfășura în sala de ședințe, etajul I, la sediul Direcției generale de asistență socială Constanța din str. Unirii nr. 104, mun. Constanța, jud. Constanța.

Anunt concurs

Sari la conținut