Municipiul Constanța valorifică un teren situat pe strada Salonic, cu respectarea dreptului de preempțiune la vânzare al concesionarului

În ședința ordinară din data de 25 septembrie, Consiliul Local al Municipiului Constanța va supune votului proiectul de hotârâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 309 mp situat în municipiul Constanța, str. Salonic nr.12, identificat cu număr cadastral 245641, aferent construcției C1. Este pentru a patra oară când acest proiect este inclus  pe ordinea de zi.

Terenul se află în prezent în concesiune, existând un contract între municipalitate și proprietarul construcției. Conform legislației în vigoare, actualul concesionar este îndreptățit să își exercite dreptul de preempțiune la vânzare.

Vânzarea directă către concesionar ar putea aduce venituri semnificative la bugetul local de aproximativ 250.000 de euro. Redevența anuală achitată anual este de 500 de dolari, ceea înseamnă că, pe întreaga durată a concesiunii, Primăria ar încasa suma totală de 24.000 de dolari- o sumă mult inferioară valorii de vânzare estimate.

Concesionarul terenului a formulat o plângere împotriva refuzului Consiliului Local al municipiului Constanța de a aproba vânzarea terenului, invocând un tratament discriminatoriu în raport cu alți proprietari din zonă, aflați în situații identice.  De asemenea, acesta susține că refuzul Consiliului Local al municipiului Constanța nu a fost însoțit de o motivare clară și temeinică, fiindu-i afectat dreptul său de a solicita cumpărarea terenului și de a dispune de investițiile făcute pe acel teren.

Terenul nu este util comunității, întrucât pe acesta este edificată locuința concesionarului,astfel încât nu se justifică menținerea acestuia în patrimoniul municipalității. Terenul nu a fost identificat în lista de proiecte de interes public, care pot constitui obiectivul unei investiții finanțate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local, nu  este inclus în Registrul Local al Spațiilor Verzi, iar municipalitatea nu intenționează demararea vreunui proiect de utilitate publică pe acest amplasament.

Vânzarea terenului se va realiza transparent, cu respectarea dreptului de preempțiune al concesionarului, în baza normelor legale în vigoare. Odată cu transferul proprietății de la municipiul Constanța se vor prelua toate obligațiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la bunul achiziționat.

Cumpărătorul va fi obligat să menţină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate, care vor sta la baza vânzării. Regimul maxim de înălțime reglementat prin documentația de urbanism este P+1-2. Schimbarea funcţiunilor şi a celorlalte reglementări urbanistice se va putea face cu acordul vânzătorului în condiţiile respectării de către proprietar a cerinţelor legale referitoare la avizare şi autorizare.

Vânzarea terenului reprezintă o oportunitate de valorificare eficientă a patrimoniului municipalității.

Sari la conținut