Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 04 mai 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Aleea Cișmelei, din municipiul Constanța.
Prin urmare, în intervalul orar 11:30– 16:30, sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Tomis Nord.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.