Echipele RAJA intervin astăzi, 10 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța.
Astfel, în intervalul orar 13:30 – 18:00 se sistează furnizarea apei potabile pe bulevardul I.C. Brătianu, tronsonul delimitat de străzile Slt. Papadopol Petre și Pasajului.
La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele din teren acționează pentru remedierea situației și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.