Echipele RAJA intervin astăzi – 29 aprilie 2025, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada Bradului din municipiul Constanța.
Pentru realizarea acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10.00 – 12.00, consumatorilor din cartierul Palas, partea stângă, pe sensul de mers spre localitatea Valu lui Traian.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.