Echipele RAJA intervin astăzi – 02 octombrie 2026, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Marcus Aurelius din municipiul Constanța.
Astfel, în intervalul orar 13:30 – 16:00, sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Marcus Aurelius (tronsonul delimitat de străzile Sulmona și Callatis), precum și cei de pe strada Callatis (zona cuprinsă între strada Mircea cel Bătrân și mare).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
