Echipele RAJA intervin astăzi – 19 iunie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Merișor și Baba Novac, din municipiul Constanța.
Pentru realizarea lucrărilor, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 09:00 – 17:00, consumatorilor de pe strada Merișor, tronsonul delimitat de străzile Baba Novac și Izvor, cu adiacentele acestora.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp.
Atenționăm abonații afectați că, din cauza manevrelor de golire și umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale apei potabile din punctul de vedere al turbidității și culorii. În această situație, se va evita consumul până la limpezirea apei.