Activitățile desfășurate de către polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală în perioada 29.06.2026 – 05.07.2026

În perioada 29.06.2026 – 05.07.2026, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.

În urma verificărilor efectuate au fost obținute următoarele rezultate:

  • 1367 PVCSC în valoare totală de 896.428,00 lei;
  • 108 note de constatare/anexe note/conformare măsuri dispuse prin PVCSC, somații sau NC;
  • sesizări: verificate  534;
    rezolvate  338;
  • 1145 adrese către cetățeni/alte instituții;
  • 26 somații;
  • 189 locații pe raza UAT Constanța – comunicări prin afișare la domiciliul/sediul contravenientului;
  • 14 documentație pentru instanță serviciul juridic;
  • 1 adresă punere în aplicare către Serviciul juridic;
  • 2 referate demolare pe cale administrativă;
  • 2 dispoziții de demolare pe cale administrativă;
  • 1 lucrare de contrucții desființată de proprietar în urma somației și a dispoziției de desființare pe sectorul de plajă Constanța 1;
  • 59 agenți economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 38 agenți economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul protecției mediului;
  • 1 lucrare de construcții în curs de execuție verificată;
  • 19 organizări de șantier verificate;
  • 20 de mijloace de publicitate verificate;
  • 2153 apeluri telefonice recepționate;
  • 942 apeluri telefonice inițiate;
  • 432 apeluri preluate prin stația emisie/recepție alte situații;
  • 534 sesizări telefonice înregistrate;
  • 137 solicitări sprijin în vederea desfăsurării în condiții optime a lucrărilor efectuate pe raza municipiului Constanța;
  • 1042 solicitări informații de interes personal/comunitar;
  • 499 contactare deținători vehicule;
  • 2170 verificări în baza de date M.A.I.;
  • 286 interogări ONRC;
  • 628 verificări informații aplicații;
  • 1416 documente preluate/implementate/clasate/de la personalul din teren;
  • 6 situaţii luate la cunoştinţă de pe camere video şi transmise spre competentă soluţionare;
  • 1336 procese verbale de contravenție introduse în programul de evidență;
  • 735 confirmări de primire introduse în programul de evidență;
  • 847 chitanțe plată PVCC implementate;
  • 444 puncte penalizare implementate;
  • 37 auto ridicate;
  • 12 ore fluidizare trafic rutier;
  • 21 auto depistate pe domeniul public care încălca prevederile legii 421/2002 privind vehiculele fara stapan sau abandonate (20 somații aplicate);
  • 520 comunicări în vederea sancționării conform OUG nr. 195/2002;
  • 3 infracțiuni pentru comercializarea mai multor produse susceptibile a fi produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. 

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului monitorizează în permanență zonele cu potențial ridicat de abandon al deșeurilor, precum și întegritatea celor 275 ecoinsule de pe raza municipiului Constanța. A fost verificată starea de curățenie a terenurilor și au fost întocmite 6 somații.

De asemenea, au fost verificate 38 contracte menajere și reciclabile.

La nivelul serviciului a fost desfășurate umătoarele acțiuni:
– Verificare curățenie zona Pescărie.
– Verificare modalitate depozitare deșeuri din gospodarie în vederea predării către operatorul de salubritate.
– Verificare modaliate depozitare deșeuri din gospodarie la platformele municipale pe categorii de deșeuri.
– Verificare stare de igienizare terenuri private și domeniul public.
– Verificare existență buruienii ambrosia.
– Acțiune verificare agenți economici pe plaja Constanța.
– Acțiune verificare imobil AFI , b-dul. I.C. Brătianu nr. 12

 

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale acționează zilnic în pe raza UAT Constanța cu privire la verificarea respectării normelor de comerţ stradal, aplicând astfel un număr de 13 sancţiuni contravenţionale pentru fapte de comerţ ambulant în conformitate cu prevederile HCL nr.19/2026.

De asemenea, au fost verificaţi un număr de 59 operatori economici din care 54 deţineau actele administrative necesare funcţionării, iar 5 operatori economici au fost sancţionați contravenţional conform prevederilor OG nr. 99/2000.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au acționat pe următoarele direcții:

-au desfășurat activități de verificare a executării lucrărilor de construcții, încheindu-se 10 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în temeiul Legii nr.50/1991 rep., cu modificările și completările ulterioare;
-au fost efectuate verificări privind respectarea prevederilor legale pentru amplasarea mijloacelor de publicitate inclusiv a afișajului stradal, astfel încât au fost întocmite 10 procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției în temeiul H.C.L. nr.77/2021 în cuantum de 10.000 lei pentru lipirea de afișe în alte locuri decât cele amenajate;
-au fost efectuate controale operative pentru verificarea organizărilor de șantier, astfel încât au fost aplicate 3 amenzi în cuantum de 1.600 lei pentru depozitarea materialelor de construcții fără achitarea taxei aferente, conform H.C.L. nr.77/2021.

         Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice independente (prin forțe proprii) și au fost orientate în principal pentru:

–  planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind un potențial pericol criminogen – patrule pedestre str. Ștefan cel Mare, str. Semănătorului, piața Tomis 3, Henri Coandă, City Park Mall, Țara Piticilor, Parc Tăbăcărie, intersecție Delfinariu, Parc Gară, etc., scopul fiind creșterea gradului de siguranță publică pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;
– identificarea și verificarea zonelor/locurilor unde se depun frecvent și în mod necontrolat deșeuri de orice fel (inerte, menajere, etc.), precum și depistarea persoanelor care aruncă/depozitează deșeuri pe domeniul public, în loc nepermis;
– verificarea locurilor de joacă recent amenajate și dotate, a parcurilor de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste locuri;
–  verificarea integrității dotărilor publice aflate pe raza unității administrativ-teritorială Constanța și transmiterea deficiențelor constatate către Direcția servicii publice din cadrul Primăriei municipiului Constanța în vederea remedierii acestora, aspectele fiind concretizate ulterior;
– verificarea zonelor în care s-a plantat material dendrologic, precum și a celor predispuse la efectuarea de desene tip graffiti;
– verificarea amplasamentelor pentru colectarea deșeurilor menajere și a zonelor aflate în proximitatea punctelor de colectare a materialelor reciclabile, în vederea depistării persoanelor care răscolesc/colectează peturi în scopul valorificării acestora;
–  verificarea zonelor în care s-a acționat pentru îndepărtarea desenelor tip graffiti;
–  verificarea piețelor și a altor locuri publice pe linia comerțului ambulant neautorizat, preponderent a pieței Tomis 3, unde se desfășoară zilnic activități preventiv-combative în colaborare cu un lucrător din cadrul SAC;
– verificarea bld. Aurel Vlaicu pe linia identificării și dispunerii măsurilor legale împotriva celor care acostează persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale;
–   acțiuni zilnice privind identificarea și dispunerea măsurilor legale asupra persoanelor fără adăpost, a cerșetorilor și a copiilor lipsiți de ocrotirea părintească care apelează la mila publicului;
– supravegherea celor 37 de unități de învățământ care sunt repartizate Direcției generale poliția locală (grădinițe, școli generale, licee, facultăți);
– activități potrivit competențelor, în zilele de 03.07.2026 și 04.07.2026, în intervalele orare 18:00-22:00 și 22:00-03:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secțiilor 1, 2, 3 și 4 Poliție, precum și Poliției Stațiunii Mamaia;
– constatarea infracțiunilor în perioada la care se face referire, respectiv 29.06.2026–05.07.2026 (3 infracțiuni pentru comercializarea mai multor produse susceptibile a fi produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare);
– constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale în perioada la care se face referire, respectiv 29.06.2026–05.07.2026 (593 sancțiuni contravenționale aplicate în cuantum total de 422.000 lei);
însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (SCPLEP – oficieri de ceremonii în afara sediului de către ofițeri de stare civilă; RAEDPP Constanța – preluarea unor spații locative ori sprijin identificare persoane ce ocupau spații ale acestora; DGAS – anchete sociale; DSP – verificări depozite deșeuri, sprijin locații toaletare/corecție arbori; Direcția Logistică – verificare integritate uși/porți/geamuri acces imobile; CONFORT URBAN – delegare serviciu capturare câini fără stăpân; sprijin eliberare carosabil pentru efectuarea de lucrări-marcaje rutiere, intervenții etc.) – 2 oficieri;
– verificare și soluționare documente externe – lucrări scrise primite: 65 (31 sesizări și 34 adrese) și lucrări soluționate 48 (23 sesizări și 25 adrese) (inclusiv din perioada anterioară);
– documente interne întocmite și transmise spre aprobare ori către diverse compartimente/instituții: 316 (180 – rapoarte de activitate, sinteze, prezență, plan acțiuni, planificare zilnică activitate Dop, cereri, etc., 81 – adrese, 55 – procese verbale (depistare, instructaj/instruire, predare-primire);
– verificare sesizări telefonice: 134, din care 28 au fost soluționate;
– comunicări PVCC prin afișare: 41;
– verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;
–  desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament.

  Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat activități independente (prin forțe proprii) orientate în principal pentru:

– planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind problematice din punct de vedere  – patrule auto pe bd. Tomis, Mamaia, 1 Mai, AL. Lăpușneanu,  str. Mircea cel Batrân, str. Traian, piața Tomis 3, Delfinariu, șos. Mangaliei, etc. scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;
– verificarea zonelor în care au fost montate pavele în scopul prevenirii și combaterii deteriorării și asigurarea integrității dotărilor/bunurilor publice;
– verificarea integrității mijloacelor de semnalizare rutieră;
– asigurarea măsurilor de fluidizare a traficului în zona unităților de învățământ care sunt repartizate Direcției generale poliția locală, conform procesului verbal nr. 983866/03.09.2025 (grădinițe, școli generale, licee); consemnare în registrele unităților de învățămât;
– constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale (694 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 307.828 lei);
– auto ridicate: 37;
– însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (CT BUS; DGGSP)
–  activități zilnice, preventiv – combative, în zona pieței Tomis 3, în colaborare cu un lucrător din cadrul BAC;
– acordare sprijin lucrătorilor din cadrul D.S.P. în vederea degajării mașinilor parcate, pentru executarea unor lucrări de toaletare/corecție/secționare arbori (4 ore);
– acordare sprijin lucrătorilor societății care se ocupă de infrastructura existentă pe raza municipiului Constanța, în vederea degajării mașinilor parcate;
– activități sprijin demontare stâlpi;
– fluidizare trafic rutier (12 ore);
– verificare sesizări scrise: 35, din care 27 au fost soluționate, fiind întocmite în acest sens 5 adrese;
– verificare sesizări telefonice: 163 din care 163 au fost soluționate;
– verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;
– infracțiuni constatate;
– comunicări în vederea sancționării conform OUG 195/2002 (520 comunicări);
132 procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor comunicate prin afisare/înmânare la sediul/domiciliul contravenientilor;
– 27 auto depistate pe domeniul public care încălca prevederile legii 421/2002 privind vehiculele fara stapan sau abandonate (27 somații aplicate);
–  desfășurare activități de educație rutieră în școli;
– desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament (40 ore).

 

Sari la conținut