Activitățile desfășurate de către polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală în perioada 24.03.2025 – 30.03.2025

În perioada 24.03.2025 – 30.03.2025, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.

În urma verificărilor efectuate au fost obținute următoarele rezultate:

  • 1831 PVCSC în valoare totală de 899.694 lei;
  • 108 note de constatare/anexe note/conformare măsuri dispuse prin PVCSC, somații sau NC;
  • sesizări: verificate  378;

rezolvate  288;

  • 1353 adrese către cetățeni/alte instituții;
  • 9 somații prezentare documente sau dispunere măsuri;
  • 42 locații pe raza UAT Constanța – comunicări prin afișare la domiciliul/sediul contravenientului;
  • 18 adrese juridic;
  • 8 referate de măsuri;
  • 1 adresă punere în aplicare către BEJ;
  • 2 lucrări de construcții desființate de proprietari în urma somațiilor ( garaje);
  • 47 agenți economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 55 agenți economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul protecției mediului;
  • 7 locații verificate privind legalitatea executării lucrărilor de construcții;
  • 5 organizări de șantier verificate;
  • 1378 apeluri telefonice recepționate;
  • 299 apeluri telefonice inițiate;
  • 603 apeluri preluate prin stația emisie/recepție alte situații;
  • 688 apeluri inițiate prin stația de emisie/recepție/alte situații;
  • 392 sesizări telefonice înregistrate;
  • 66 solicitări sprijin în vederea desfăsurării în condiții optime a lucrărilor efectuate pe raza municipiului Constanța;
  • 908 solicitări informații de interes personal/comunitar;
  • 1656 verificări în baza de date M.A.I.;
  • 240 interogări ONRC;
  • 847 verificări informații aplicații;
  • 265 documente preluate/implementate/clasate/de la personalul din teren;
  • 1522 procese verbale de contravenție introduse în programul de evidență;
  • 832 chitanțe plată PVCC implementate;
  • 59 auto ridicate;
  • 190 comunicări conform OUG nr. 195/2002.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului monitorizează în permanență zonele cu potențial ridicat de abandon al deșeurilor, precum și întegritatea celor 14 ecoinsule de pe raza municipiului Constanța  De asemenea, efectuează verificări cu privire la starea de salubritate a terenurilor de pe raza UAT Constanța, fiind constatate două terenuri insalubre pentru care a fost întocmite somații de remediere. Au fost verificaţi 55 operatori economici cu privire la respectarea prevederilor din domeniul protecției mediului.

De asemenea, s-a verificat modalitatea de eliminare a deșeurilor la platformele publice destinate colectării deșeurilor de la populație, fiind identificați mai mulți operatori economici care nu respectă prevederile legale cu privire la gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea desfășurată. Au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale conform prevederilor HCL nr. 77/2021.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale acționează zilnic în pe raza UAT Constanța cu privire la verificarea respectării normelor de comerţ stradal, aplicând astfel un număr de 7 sancţiuni contravenţionale pentru fapte de comerţ ambulant în conformitate cu prevederile HCL 261/2023.

De asemenea, au fost verificaţi un număr de 47 operatori economici din care 44 deţineau actele administrative necesare funcţionării, iar 3 operatori au fost sancţionați contravenţional conform prevederilor O.G. nr. 99/2000.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au efectuat verificării cu privire la executarea lucrărilor de construcții, încheindu-se 7 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în temeiul Legii nr.50/1991 rep., cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, s-au verificat organizările de şantier, astfel încât fiind aplicate  11 amenzi pentru nemontarea mesh-urilor, neîmprejmuirea șantierului, neamenajarea rampei de spălare a roților, depozitarea materialelor pe domeniul public fără achitarea taxei de ocuparea domeniului public, nemontarea panoului de identificare, conform  prevederilor H.C.L. nr. 77/2021 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Au fost efectuate controale la imobile cu stări tehnice necorespunzătoare, fiind aplicate 5 amenzi în cuantum de 8.500 lei, încheiate în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 77/2021 pentru proprietarii imobilelor aflate în stare de degradare.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice independente (prin forțe proprii) și au fost orientate în principal pentru:
–  planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind un potențial pericol criminogen – patrule pedestre str. Ștefan cel Mare, str. Semănătorului, piața Tomis 3, Henri Coandă, City Park Mall, Țara Piticilor, Parc Tăbăcărie, intersecție Delfinariu, Parc Gară, etc., scopul fiind creșterea gradului de siguranță publică pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;
– identificarea și verificarea zonelor/locurilor unde se depun frecvent și în mod necontrolat deșeuri de orice fel (inerte, menajere, etc.), precum și depistarea persoanelor care aruncă/depozitează deșeuri pe domeniul public, în loc nepermis;
– verificarea locurilor de joacă recent amenajate și dotate, a parcurilor de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste locuri;
–  verificarea integrității dotărilor publice aflate pe raza unității administrativ-teritorială Constanța și transmiterea deficiențelor constatate către Direcția servicii publice din cadrul Primăriei municipiului Constanța în vederea remedierii acestora, aspectele fiind concretizate ulterior;
– verificarea zonelor în care s-a plantat material dendrologic, precum și a celor predispuse la efectuarea de desene tip graffiti;
–  verificarea amplasamentelor pentru colectarea deșeurilor menajere și a zonelor aflate în proximitatea punctelor de colectare a materialelor reciclabile, în vederea depistării persoanelor care răscolesc/colectează peturi în scopul valorificării acestora;
– verificarea integrității bunurilor publice aflate în incinta pavilioanelor pentru pensionari;
–  verificarea zonelor în care s-a acționat pentru îndepărtarea desenelor tip graffiti;
–   verificarea piețelor și a altor locuri publice pe linia comerțului ambulant neautorizat, preponderent a pieței Tomis 3, unde se desfășoară zilnic activități preventiv-combative în colaborare cu un lucrător din cadrul SAC (8 persoane legitimate – 7 sancțiuni contravenționale aplicate în cuantum total de 2.400 lei);
– verificarea bld. Aurel Vlaicu pe linia identificării și dispunerii măsurilor legale împotriva celor care acostează persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale;
– acțiuni zilnice privind identificarea și dispunerea măsurilor legale asupra persoanelor fără adăpost, a cerșetorilor și a copiilor lipsiți de ocrotirea părintească care apelează la mila publicului;
– acțiune organizată în data de 27.03.2025, în intervalul orar 07:00-22:00, privind menținerea ordinii și siguranței publice pe raza mun. Constanța, (256 persoane legitimate – 252 sancțiuni contravenționale aplicate, în cuantum total de 86.950 lei; 4 infracțiuni constatate în flagrant pentru deținere substanțe susceptibile a fi produse cu efect psihoactiv/psihotrop);
– activităţi potrivit competenţelor, în data de 28.03.2025, în intervalul orar 18:00-22:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secţiilor 1 și 4 Poliție Constanța, în data de 29.03.2025, în intervalul orar 18:00-22:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secţiei 3 Poliție Constanța și Poliției Stațiunii Mamaia și în data de 30.03.2025, în intervalul orar 18:00-22:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secţiei 2 Poliție Constanța (8 persoane legitimate – 8 sancțiuni contravenționale aplicate în cuantum total de 3.900 lei);
–  însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (SCPLEP – oficieri de ceremonii în afara sediului de către ofițeri de stare civilă; RAEDPP Constanța – preluarea unor spații locative ori sprijin identificare persoane ce ocupau spații ale acestora; DGAS – anchete sociale; DSP – verificări depozite deșeuri, sprijin locații toaletare/corecție arbori; Direcția Logistică – verificare integritate uși/porți/geamuri acces imobile; CONFORT URBAN – delegare serviciu capturare câini fără stăpân; sprijin eliberare carosabil pentru efectuarea de lucrări-marcaje rutiere, intervenții etc.);
–   verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;
–  desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat activități independente (prin forțe proprii) orientate în principal pentru:
– planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind problematice din punct de vedere  – patrule auto pe bd. Tomis, Mamaia, 1 Mai, AL. Lăpușneanu,  str. Mircea cel Batrân, str. Traian, piața Tomis 3, Delfinariu, șos. Mangaliei, etc. scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;
– verificarea zonelor în care au fost montate pavele în scopul prevenirii și combaterii deteriorării și asigurarea integrității dotărilor/bunurilor publice;
– verificarea integrității mijloacelor de semnalizare rutieră;
– asigurarea măsurilor de fluidizare a traficului în zona unităților de învățământ care sunt repartizate Direcției generale poliția locală, conform procesului verbal nr. 797908/12.09.2023 (grădinițe, școli generale, licee); consemnare în registrele unităților de învățămât (30 ore);
– auto ridicate: 59;
– însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (CT BUS; DGGSP )
–  activități zilnice, preventiv – combative, în zona pieței Tomis 3, în colaborare cu un lucrător din cadrul BAC;
– acordare sprijin lucrătorilor din cadrul D.S.P. în vederea degajării mașinilor parcate, pentru executarea unor lucrări de toaletare/corecție/secționare arbori;
– acordare sprijin lucrătorilor societății care se ocupă de infrastructura existentă pe raza municipiului Constanța, în vederea degajării mașinilor parcate (9 ore);
– activități sprijin demontare stâlpi (2 ore);
– fluidizare trafic rutier (49 ore);
– verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;
-comunicări în vederea sancționării conform OUG 195/2002 (190 comunicări);
– 27 auto depistate pe domeniul public care încalcă prevederile Legii nr. 421/2002 privind vehiculele fara stăpân sau abandonate, somate ca în termen de 10 zile să fie ridicate (27 somații);
–  desfășurare activități de educație rutieră în școli;
– desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament (40 ore).

Acțiune pentru prevenirea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conform planului numărul 66893/25.03.2025:

  • sancțiuni aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind oprirea interzisă – 97
  • sancțiuni aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind staționarea interzisă – 21
  • puncte de penalizare aplicate: 256
  • autovehicule ridicate – 14
  • alte sancțiuni aplicate – 39

Totalul sancțiunilor aplicate în urma acțiunii desfășurate este de 157 în cuantum 54.370 de lei.

Sari la conținut