Activitățile desfășurate de către polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală în perioada 14.09.2026 – 20.09.2026

În perioada 14.09.2026 – 20.09.2026, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.

În urma verificărilor efectuate au fost obținute următoarele rezultate:

  • 1597 PVCSC în valoare totală de 1.895.414,75 lei;
  • 60 note de constatare/anexe note/conformare măsuri dispuse prin PVCSC, somații sau NC;
  • sesizări: verificate  570;

rezolvate  435;

  • 833 adrese către cetățeni/alte instituții;
  • 17 somații;
  • 102 locații pe raza UAT Constanța – comunicări prin afișare la domiciliul/sediul contravenientului;
  • 18 documentații pentru instanță serviciul juridic;
  • 3 referate de măsuri;
  • 1 adresă punere în aplicare către SJ
  • 24 operatori economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 28 agenți economici verificați privind respectarea prevederilor din domeniul protecției mediului;
  • 2 lucrări de construcții în curs de execuție verificate;
  • 8 organizări de șantier verificate;
  • 1810 apeluri telefonice recepționate;
  • 1137 apeluri telefonice inițiate;
  • 490 apeluri preluate prin stația emisie/recepție alte situații;
  • 452 sesizări telefonice înregistrate;
  • 133 solicitări sprijin în vederea desfășurării în condiții optime a lucrărilor efectuate pe raza municipiului Constanța;
  • necesitate salubrizare /comunicarea neregulilor constatate de către polițiștii locali în exercitarea atribuțiilor de serviciu: 27 situații;
  • 724 solicitări informații de interes personal/comunitar;
  • 608 contactare deținători vehicule;
  • 2283 verificări în baza de date M.A.I.;
  • 414 interogări ONRC;
  • 524 verificări informații aplicații;
  • 1531 documente preluate/implementate/clasate/de la personalul din teren;
  • 4 situaţii luate la cunoştinţă de pe camere video şi transmise spre competentă soluţionare;
  • 1473 procese verbale de contravenție introduse în programul de evidență;
  • 1242 confirmări de primire introduse în programul de evidență;
  • 922 chitanțe plată PVCC implementate;
  • 77 puncte penalizare implementate;
  • 13 auto ridicate;
  • 16 ore fluidizare trafic rutier;
  • 14 auto depistate pe domeniul public care încălca prevederile legii 421/2002 privind vehiculele fara stapan sau abandonate (14 somații aplicate);
  • 684 comunicări în vederea sancționării conform OUG nr. 195/2002.

 

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului monitorizează în permanență zonele cu potențial ridicat de abandon al deșeurilor, precum și întegritatea celor 275 ecoinsule de pe raza municipiului Constanța. A fost verificată starea de curățenie a terenurilor și au fost întocmite 7 somații.

De asemenea, au fost verificate 28 contracte menajere și reciclabile.

La nivelul serviciului a fost desfășurate umătoarele acțiuni:

  1. Verificare modalitate depozitare deșeuri din gospodarie în vederea predării către operatorul de salubritate.
  2. Verificare modalitate depozitare deșeuri din gospodarie la platformele municipale pe categorii de deșeuri.
  3. Verificarea existenței buruienii ambrosia și terenuri insalubre.
  4. Acțiune verificare BEACH BARURI STAȚIUNEA MAMAIA și agenți economici în Satul de vacanță.

 

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale acționează zilnic în pe raza UAT Constanța cu privire la verificarea respectării normelor de comerţ stradal, fiind întocmite 7 rapoarte privind activitatea desfășurată.

De asemenea, au fost verificaţi un număr de 7 operatori economici din care 6 deţineau actele administrative necesare funcţionării, iar 1 operator economic a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OG nr. 99/2000.

 

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au acționat pe următoarele direcții:

– au fost efectuate controale operative pentru verificarea organizărilor de șantier, astfel încât au fost aplicate 3 amenzi în cuantum de 10.500 lei pentru nemontarea mesh-urilor în cuantum de 7.500 lei și o amendă în cuantum de 400 lei pentru depozitarea materialelor de construcții pe domeniul public fără achitarea taxei necesare, conform H.C.L.77/2021.

 

          Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice independente (prin forțe proprii) și au fost orientate în principal pentru:

–  planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind un potențial pericol criminogen – patrule pedestre str. Ștefan cel Mare, str. Semănătorului, piața Tomis 3, Henri Coandă, City Park Mall, Țara Piticilor, Parc Tăbăcărie, intersecție Delfinariu, Parc Gară, etc., scopul fiind creșterea gradului de siguranță publică pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;

– identificarea și verificarea zonelor/locurilor unde se depun frecvent și în mod necontrolat deșeuri de orice fel (inerte, menajere, etc.), precum și depistarea persoanelor care aruncă/depozitează deșeuri pe domeniul public, în loc nepermis;

– verificarea locurilor de joacă recent amenajate și dotate, a parcurilor de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste locuri;

–  verificarea integrității dotărilor publice aflate pe raza unității administrativ-teritorială Constanța și transmiterea deficiențelor constatate către Direcția servicii publice din cadrul Primăriei municipiului Constanța în vederea remedierii acestora, aspectele fiind concretizate ulterior;

– verificarea zonelor în care s-a plantat material dendrologic, precum și a celor predispuse la efectuarea de desene tip graffiti;

– verificarea amplasamentelor pentru colectarea deșeurilor menajere și a zonelor aflate în proximitatea punctelor de colectare a materialelor reciclabile, în vederea depistării persoanelor care răscolesc/colectează peturi în scopul valorificării acestora;

–  verificarea zonelor în care s-a acționat pentru îndepărtarea desenelor tip graffiti;

–  verificarea piețelor și a altor locuri publice pe linia comerțului ambulant neautorizat, preponderent a pieței Tomis 3, unde se desfășoară zilnic activități preventiv-combative în colaborare cu un lucrător din cadrul SAC;

– verificarea bld. Aurel Vlaicu pe linia identificării și dispunerii măsurilor legale împotriva celor care acostează persoane în vederea întreținerii de raporturi sexuale;

–   acțiuni zilnice privind identificarea și dispunerea măsurilor legale asupra persoanelor fără adăpost, a cerșetorilor și a copiilor lipsiți de ocrotirea părintească care apelează la mila publicului;

– supravegherea celor 37 de unități de învățământ care sunt repartizate Direcției generale poliția locală (grădinițe, școli generale, licee, facultăți);

– activităţi potrivit competenţelor, în zilele de 14.09.2026, 15.09.2026, 16.09.2026, 17.09.2026, 18.09.2026 și 20.09.2026, în intervalul orar 20:00-04:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secției 4 Poliție;

– activităţi potrivit competenţelor, în data de 19.09.2026, în intervalul orar 20:00-04:00, în sprijinul lucrătorilor din cadrul Secțiilor 1, 2, 3, 4 Poliție, precum și Poliției Stațiunii Mamaia;

– constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale în perioada la care se face referire, respectiv 14.09.2026–20.09.2026 (1006 sancțiuni contravenționale aplicate în cuantum total de 1.526.310 lei);

–  acțiune organizată în data de 16.09.2026, în intervalul orar 06:00-22:00, privind menținerea ordinii și siguranței publice pe raza mun. Constanța, în conformitate cu planul de acțiune nr. 230114/15.09.2026 (161 persoane legitimate – 290 sancțiuni contravenționale aplicate, în cuantum total de 235.700 lei);

– însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (SCPLEP – oficieri de ceremonii în afara sediului de către ofițeri de stare civilă; RAEDPP Constanța – preluarea unor spații locative ori sprijin identificare persoane ce ocupau spații ale acestora; DGAS – anchete sociale; DSP – verificări depozite deșeuri, sprijin locații toaletare/corecție arbori; Direcția Logistică – verificare integritate uși/porți/geamuri acces imobile; CONFORT URBAN – delegare serviciu capturare câini fără stăpân; sprijin eliberare carosabil pentru efectuarea de lucrări-marcaje rutiere, intervenții etc.)- 4 oficieri;

– verificare și soluționare documente externe – lucrări scrise primite: 117 (48 sesizări și 69 adrese) și lucrări soluționate 93 (37 sesizări și 56 adrese) (inclusiv din perioada anterioară);

– documente interne întocmite și transmise spre aprobare ori către diverse compartimente/instituții: 369 (95 – rapoarte de activitate, sinteze, prezență, plan acțiuni, planificare zilnică activitate Dop, cereri, etc., 234 – adrese, 40 – procese verbale (depistare, instructaj/instruire, predare-primire);  

– verificare sesizări telefonice: 111, din care 17 au fost soluționate;

– verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;

–  desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament.

        

 Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat activități independente (prin forțe proprii) orientate în principal pentru:

– planificarea, organizarea și executarea verificărilor specifice domeniului de activitate pe zonele identificate ca fiind problematice din punct de vedere  – patrule auto pe bd. Tomis, Mamaia, 1 Mai, AL. Lăpușneanu,  str. Mircea cel Batrân, str. Traian, piața Tomis 3, Delfinariu, șos. Mangaliei, etc. scopul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța;

– verificarea zonelor în care au fost montate pavele în scopul prevenirii și combaterii deteriorării și asigurarea integrității dotărilor/bunurilor publice;

– verificarea integrității mijloacelor de semnalizare rutieră;

– asigurarea măsurilor de fluidizare a traficului în zona unităților de învățământ care sunt repartizate Direcției generale poliția locală, conform procesului verbal nr. 220096/03.09.2026 (grădinițe, școli generale, licee); consemnare în registrele unităților de învățămât (30 ore);

– constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale  (544 sancțiuni contravenționale în cuantum total de 275.504,75 lei);

– auto ridicate: 13;

– însoțirea și protecția lucrătorilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța ori din cadrul unor Servicii Publice, cu ocazia unor acțiuni tematice (CT BUS; DGGSP )

–  activități zilnice, preventiv – combative, în zona pieței Tomis 3, în colaborare cu un lucrător din cadrul BAC;

– acordare sprijin lucrătorilor din cadrul D.S.P. în vederea degajării mașinilor parcate, pentru executarea unor lucrări de toaletare/corecție/secționare arbori;

– acordare sprijin lucrătorilor societății care se ocupă de infrastructura existentă pe raza municipiului Constanța, în vederea degajării mașinilor parcate;

– activități sprijin demontare stâlpi;

– fluidizare trafic rutier (16 ore);

– verificare sesizări scrise: 59, din care 50 au fost soluționate, fiind întocmite în acest sens 14 adrese;

– verificare sesizări telefonice: 124 din care 124 au fost soluționate;

– verificarea integrității celor 120 de adăposturi modulare montate în stațiile CT BUS de pe raza municipiului Constanța, precum și depistarea și identificarea persoanelor care vandalizează aceste stații ori alte dotări publice de pe raza municipiului Constanța;

– infracțiuni constatate;

– comunicări în vederea sancționării conform OUG 195/2002 (684 comunicări);

– 67 procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor comunicate prin afisare/înmânare la sediul/domiciliul contravenientilor;

– 14 auto depistate pe domeniul public care încălca prevederile legii 421/2002 privind vehiculele fara stapan sau abandonate (14 somații aplicate);

–  desfășurare activități de educație rutieră în școli;

– desfășurare activități de control împreună cu lucrătorii CT BUS în vederea depistării călătorilor care utilizează mijloacele de transport în comun fără să dețină titlu de călătorie valabil sau abonament (40 ore).

Sari la conținut