Stiri si Comunicate - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Arhivă

Vă rugăm să folosiți cu încredere containerele speciale pentru deșeuri voluminoase!

Săptămâna aceasta sunt amplasate în zonele Centru și Balada: strada Traian, bloc K4, strada Productelor, bl. F1B.    Constănțenii care locuiesc în această zonă se pot debarasa în mod corect și foarte ușor de deșeurile de mari dimensiuni (mobilier, uși, saltele, covoare etc).   Săptămâna viitoare, containerele speciale vor fi amplasate în cartierele Casa de Cultură, Tomis I și Tomis II: aleea Nalbei, bloc L 110, aleea Mălinului, bloc B6, aleea Lăcrămioarei, capăt bloc J0.   În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.      Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.     

vineri, 13 ianuarie 2023

Mai mult
Constanța va avea spital de cardiologie și oncologie!

„Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou” va fi construită prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat astăzi cele 27 de spitale care vor fi construite prin PNRR. Printre aceastea se numără și „Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou” Valoarea proiectului “Policlinică Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou” este de 103.214.244,06 euro din care finanțare nerambursabilă prin intemediul PNRR 98.053.531,86 euro. Termenul pentru finalizarea construcțiilor și a dotărilor este iunie 2026. Noul spital va fi amplasat pe Bdul Aurel Vlaicu în zona Dacia Service pe un teren în suprafață de 19.660 mp. Acesta va avea două specializări: oncologie si cardiologie. Dotarea se va face cu aparatură de înaltă performanţă asistată de personal medical de specialitate pregătit și instruit să ofere servicii de calitate la standarde europene. De asemenea, municipalitatea își dorește crearea unui spaţiu centrat în jurul nevoilor pacientului și crearea unui mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical. Realizarea investiţiei presupune construirea unei clădiri cu regimul de înălţime D+P+3E şi o suprafaţă construită de 2.991,00 m2 și o suprafață desfășurată de 12.202,00 m2. Activitatea spitalului se va concentra pe două specialități: cardiologie şi oncologie. Noul spital va avea cȃte două funcționalități pentru fiecare specialitate medicală, respectiv, ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) şi spitalizare continuă, inclusiv ATI (64 paturi). Specialitatea Cardiologie va completa serviciile medicale existente, acestea neacoperind la acest moment cerințele şi necesarul populației. Pentru Oncologie nu există la acest moment servicii medicale, acestea fiind satisfăcute în alte localități, în special în Bucureşti. Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune.  

miercuri, 11 ianuarie 2023

Mai mult
Noi reglementări pe un tronson al străzii Mircea cel Bătrân

Nevoia de fluidizare a traficului rutier și lucrările de modernizare aferente proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” au determinat Primăria Constanța să ia decizia instituirii unor noi reglementări pe strada Mircea cel Bătrân, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și bulevardul Mamaia. Astfel, în vederea fluidizării traficului rutier și pentru a diminua timpii de așteptare în trafic, de mâine nu se va mai putea parca în spațiile amenajate. Totodată, vor fi demontate separatoarele de sens de la intersecția străzii Mircea cel Bătrân cu strada Cuza Vodă. Ne cerem scuze constănțenilor pentru disconfortul creat și facem apel la bunăvoința participanților la trafic. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

miercuri, 11 ianuarie 2023

Mai mult
Cod galben de vânt puternic la Constanța!

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, până la ora 18:00. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în municipiul Constanța, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-60 km/h.      Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 6...7 grade. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:  Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;  Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922;  Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.   

miercuri, 11 ianuarie 2023

Mai mult
6 sirene de alarmare publică din municipiul Constanța se vor reloca în perioada 16-19 ianuarie 2023

Această decizie de mutare a fost luată de inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța în urma efectării unor studii de audibilitate. La finalizarea relocării, vor avea loc verificări prin impulsuri scurte ale sirenelor. Vă rugăm să nu intrați în panică! Vă reamintim semnificația semnalelor de alarmare acustică a populației.  Semnalele de alarmare sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.  Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.  a) Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu  pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a  obiectivului, respectiv localității.  b) Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației asupra pericolului produs de dezastre naturale.  c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității.   d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut. Semnificație: Înştiințarea populației despre faptul că pericolul a trecut.   

miercuri, 11 ianuarie 2023

Mai mult
Constanța se află astăzi sub avertizare cod galben de vânt puternic! ​

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, până la ora 20:00. CentrulMeteorologic Regional Dobrogea informează că, în municipiul Constanța, vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-60 km/h.    Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în special spre seară și noaptea.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 9 grade. Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055; Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922; Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.  

marți, 10 ianuarie 2023

Mai mult
În ce zone pot găsi constănțenii containerele pentru deșeuri voluminoase

Containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate săptămâna aceasta în zonele Centru și Balada: strada Traian, bloc K4, strada Productelor, bl. F1B. Constănțenii care locuiesc în această zonă se pot debarasa în mod corect și foarte ușor de deșeurile de mari dimensiuni (mobilier, uși, saltele, covoare etc). Vă rugăm să le folosiți cu încredere!   Săptămâna viitoare, containerele speciale vor fi amplasate în cartierele Casa de Cultură, Tomis I și Tomis II: aleea Nalbei, bloc L 110, aleea Mălinului, bloc B6, aleea Lăcrămioarei, capăt bloc J0. În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.    Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.   

marți, 10 ianuarie 2023

Mai mult
Se pot depune cereri de cumpărare pentru terenurile aflate în proprietatea privată a municipiului Constanța

Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștință celor interesați (persoane fizice sau juridice) că se pot depune cereri de cumpărare pentru terenurile aflate în proprietatea privată a municipiului Constanța, în conformitate cu prevederile OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ și ale HCL nr.293/31.08.2021 privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor imobile proprietate privată a municipiului Constanța. Solicitările de cumpărare se pot depune la sediul Primăriei Municipiului Constanța, Serviciul registratură electronică și management documente - biroul nr.4, situat în incinta City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr. 116 C, Constanța, (formular F01-DGEF04 sau F02-DGEF04), sau on-line pe adresa de e-mail: contracte@primaria-constanta.ro, însoțite de documentația aferentă, respectiv: a.       plan de situație întocmit de o persoană fizică/juridică autorizată, în coordonate Stereo 70, pe suport analogic și digital; b.       plan de încadrare în zonă, cu poziționarea bunului imobil, la scara 1:500 la 1:5000, pentru care a fost formulată cerere de cumpărare, întocmit în raport cu vecinătățile existente într-o limită de 50 m de jur împrejurul acestuia, în care să fie evidențiate cel puțin funcțiunile și regimul de înălțime, dar și orice  alte date de interes pentru proprietățile existente în acest perimetru; c.       fotografii ale bunului imobil solicitat spre cumpărare, în raport cu vecinătățile acestuia; d.       copie după actele de proprietate ale construcției, deținute cu titlu valabil; e.       documentație cadastrală și de carte funciară însoțită de extras din plan cadastral de pe ortofotoplan eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanța și extras de carte funciară la zi, pentru bunul imobil (construcție și/sau teren), după caz; f.       copii ale actelor de identificare a solicitantului, persoană fizică sau juridică, după caz; g.       alte documente, după caz. Precizăm faptul că, solicitările de cumpărare vor parcurge prin Serviciile de specialitate ale Primăriei municipiului Constanța toate etapele premergătoare procedurii de vânzare prevăzute în HCL nr.293/2021, în sensul elaborării situației juridice, verificării planului de situație pentru terenul în cauză, emiterii raportului urbanistic, a punctului de vedere cu privire la includerea bunului imobil vizat de cererea de cumpărare în Registrul spațiilor verzi, respectiv cu privire la aptitudinea bunului imobil de a fi folosit pentru satisfacerea unui interes public/realizarea unui proiect de interes public. După finalizarea etapelor menţionate mai sus şi dacă solicitarea de cumpărare se încadrează în actualele prevederi legale aprobate, propunerea de vânzare a bunului imobil va fi supusă aprobării Consiliului local, care va hotărî, într-o primă etapă, asupra oportunității vânzării bunului imobil în funcție de legislația aplicabilă și a modalității vânzării, apoi, va aproba vânzarea bunului imobil, cu respectarea eventualului drept de preempțiune, a raportului de evaluare și a caietului de sarcini, după caz. Totodată, vă comunicăm faptul că soluționarea cererilor de cumpărare va depăși termenul de 30 de zile calendaristice, întrucât după prezentarea documentelor solicitate, acestea vor fi analizate de către serviciile de specialitate ale Primăriei municipiului Constanța implicate în procedura de vânzare. Pentru relaţii suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului contracte și administrarea economică a domeniului public și privat, e-mail: contracte@primaria-constanta.ro, telefon 0241/488151.  

marți, 10 ianuarie 2023

Mai mult
Măsuri de prevenire a gripei

Astăzi a început școala după vacanța de iarnă și în toate unitățile de învățământ preuniversitar din Constanța s-a efectuat triajul epidemiologic, care va continua și în zilele următoare. Prima etapă de triaj epidemiologic o realizează părinții acasă înainte de plecarea copilului spre unitatea de învățământ. A doua etapa o realizează cadrul didactic la intrare în sala de clasă, iar copiii cu semne de boală, de la caz la caz, sunt indrumați spre cabinetele medicale sau spre medicii de familie, după anunțarea telefonică a parintilor. În actualul context epidemiologic, când a crescut numărul de persoane cu afectiuni respiratorii, considerăm că ar trebui să spunem câteva cuvinte despre gripa. Gripa este o afecţiune respiratorie contagioasă cauzată de virusurile gripale, Influenza, (de tip A, B sau alte tipuri), care poate cauza complicaţii severe (pneumonie, otită, sinuzită, e.t.c.), în special în cazul anumitor categorii la risc, precum copiii mici, femeile gravide, vârstnicii peste 65 de ani și persoanele care suferă de boli cronice (comorbiditati).           Cum se transmit virusurile gripale? •        Direct – prin picăturile de secreție nazofaringiană Pflugge, prin strănut, vorbit, tușit, cântat, pe cale respiratorie (de aceea, pentru protecția celor din jurul dumneavoastră, aveți grijă cum strănutati și cum tușiti). •        Indirect – prin obiecte proaspăt contaminate cu secreții infectante (de aceea, și în acest caz, spălatul pe mâini ține boala la distanță).           Spre deosebire de răceală, guturaiul comun, debutul gripei este brusc. Gripa nu trebuie confundata cu răceala comună.           Semne care ne atrag atenția că este vorba despre Gripă: •        Febră (39-40° Celsius) •        frisoane •        Dureri de cap •        Dureri musculare •        Dureri in piept •        Tuse •        Dureri oculare •        Oboseală, slăbiciune •        Ochi lăcrimoși •        Nas care curge În majoritatea cazurilor  persoanele cu gripă se însănătoşesc în decursul a două săptămâni, dar în cazul celor din categoria de risc, pot dezvolta complicaţii, unele chiar fatale. Aceste complicaţii pot consta în: pneumonie, infecţii ale sinusurilor sau ale urechilor, miocardită, encefalită, miozită, insuficienţă cardiacă sau renală și altele. Dată fiind posibilitatea evoluției grave a gripei, se pune problema prevenirii îmbolnavirilor. Institutul Național de Sănătate Publica (INSP) recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară: Spălați-vă pe mâini în mod regulat cu apă și săpun; Acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel atunci când strănutați și aruncați-l după utilizare. Nu reutilizați batistele sau șervețelele. Virusul gripei și alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate; Dacă nu aveți un șervețel disponibil, strănutați acoperindu-vă în totalitate nasul și gura cu pliul brațului; Aerisiți zilnic încăperile în care desfășurați activități; Evitați locurile aglomerate, iar dacă acestea nu pot fi evitate, este recomandată purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare etc.; Stați acasă când sunteți bolnav. Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medicului dumneavoastră de familie; Nu duceți copilul în colectivitate și în alte locuri aglomerate dacă are semne și simptome de gripă, până la dispariția acestora și adresați-vă medicului de familie pentru recomandările necesar a fi urmate Cea mai eficientă și sigură metodă de protecție împotriva gripei este vaccinarea antigripală, care trebuie facuta inainte de inceperea sezonului rece, pentru că vaccinul este eficient după 2 săptămâni de la vaccinare.

luni, 9 ianuarie 2023

Mai mult
Licitație publică pentru închirierea amplasamentelor mijloacelor publicitare

U.A.T. municipiul Constanța, cod fiscal 4785631, cu sediul în municipiul Constanța, B-dul Tomis nr. 51, judetul Constanța, telefon 0799606132, e-mail: biroulpublicitate@primaria-constanta.ro, organizează licitație publică în data de 01.02.2023, ora 12.00, la sediul U.A.T. municipiul Constanța din bd. Tomis nr. 51, mun. Constanța, județul Constanța. Obiectul licitației publice îl constituie închirierea, pe o perioadă de 5 ani, a amplasamentelor, respectiv terenuri și stâlpi, ce aparțin domeniului public al U.A.T. municipiul Constanța, identificate cu număr cadastral și valoare de inventar, grupate în 2 pachete, conform anexelor ce fac parte integrantă din documentația de atribuire aprobată prin H.C.L. nr. 575/29.11.2022 privind închirierea prin licitație publică a amplasamentelor prevăzute în H.C.L. nr. 105/23.04.2021 privind aprobarea Regulamentului local de publicitate la nivelul municipiului Constanța - etapa a-II-a. Pachetele se vor licita individual și cuprind locații de pe tot teritoriul U.A.T. municipiul Constanța pe care se vor amplasa mijloace publicitare de tipul: panouri publicitare luminoase și indicatoare publicitare direcționale. Închirierea se face conform art. 333, art. 335 din O.U.G. nr. 57/2019 și conform H.C.L. nr. 575 din 29.11.2022. Documentația de atribuire pentru fiecare pachet de amplasamente, respectiv: caietul de sarcini, fișa de date a procedurii, formulare, contractul de închiriere-cadru, se pot procura de la Serviciul registratură electronică și management documente - biroul nr. 4, situat în incinta City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr. 116 C, Constanța, zilnic, până la data de 16.01.2023, ora 16.00, contra sumei de 200 lei/pachet. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.01.2023, ora 16.00. Ofertele pot fi transmise prin poștă sau depuse la Serviciul registratură electronică și management documente - biroul nr. 4, situat în incinta City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr. 116 C, Constanța, până la data de 31.01.2023, ora 12.00. Relații suplimentare se pot obține: la sediul din Constanța, str. George Enescu nr. 4, la telefon 0799606132 sau prin e-mail la adresa: biroulpublicitate@primaria-constanta.ro.

luni, 9 ianuarie 2023

Mai mult
<< < > >>
Număr de itemi pe pagină