Stiri - Arhivă
  • Afiseaza filtre
    • Selecteaza data:
    • Selecteaza categoria:
    • Selecteaza tipul:

Detalii Ştire

Cooperări româno-americane, la Constanța

miercuri, 7 aprilie 2021

Inapoi
intalnire SUA (2)

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi, în vizită de prezentare, o delegație mixtă formată din specialiști în cooperare civili-militari Civil Affairs SUA și CIMIC România,  condusă de colonelul Andrew Conant, comandant Area Support Group - Black Sea (Mihail Kogălniceanu) și locotenent-colonel Laurențiu Manta, comandantul Batalionului 1 CIMIC (Cooperare Civil-Militară) România.

Cu această ocazie, primarul municipiului Constanța a evidențiat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și SUA la nivel național și local, importanța prezenței SUA în România și în particular în proximitatea municipiului Constanța (baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu), salutând călduros, în acest context, dorința conducerii contingentului militar american de la Mihail Kogălniceanu de a se implica în viața comunității locale a municipiului Constanța prin diferite proiecte sociale, umanitare, sportive etc.

Vergil Chițac a subliniat în mod particular semnificația acestei prezențe în contextul mai larg al transformării regiunii extinse a Mării Negre într-o “zonă fierbinte” din punct de vedere militar și geopolitic: “populația României – în particular, populația orașului Constanța – are încredere în SUA, iar imaginea Statelor Unite ca partener strategic este în țara noastră una deosebit de pozitivă”.

Colonelul Andrew Conant a evidențiat buna cooperare cu autoritățile militare și civile locale, precum și intenția contingentului militar american de a se implica activ în derularea unor proiecte ale comunității locale din municipiul Constanța, îndată ce situația epidemiologică o va permite. Acesta a evidențiat, la rândul său, importanța parteneriatului SUA-România, precum și rolul deosebit de important al României în Alianța Nord-Atlantică, prioritar din perspectiva angajamentelor de securitate ale Alianței în regiunea extinsă a Mării Negre. S-a accentuat nivelul excelent al cooperării civile și militare dintre România și SUA, la nivel local (baza Mihail Kogălniceanu) și național și au fost evidențiate oportunitățile de cooperare în cadrul exercițiilor și aplicațiilor militare care se vor desfășura în acest an. Oficialul militar american a menționat derularea în foarte bune condiții a campaniei de vaccinare a personalului militar american de la baza militară din Mihail Kogălniceanu.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a subliniat efortul logistic semnificativ al autorităților centrale ale statului român în dezvoltarea infrastructurii bazei de la Mihail Kogălniceanu, în contextul mai larg al proiectelor comune româno-americane în acest domeniu, cărora li se asociază obiectivul prioritar al Primăriei Municipiului Constanța de a consolida relațiile cu partea americană, din perspectiva consolidării și implementării, în municipiu, a Parteneriatului Strategic dintre România și SUA.